Infofinanciar > Info > Diferențe între seniori! 2 pensionari care au muncit 35 ani, pe același salariu, încasează diferit
Info

Diferențe între seniori! 2 pensionari care au muncit 35 ani, pe același salariu, încasează diferit

Categoria de pensionari care se va bucura de creșteri după recalculare
sursa foto arhiva companiei

Un aspect controversat al actualului sistem de pensii din România este că doi foști colegi de muncă, care au avut salarii identice și au lucrat pentru aceeași perioadă, pot primi pensii diferite la retragere. Această discrepanță se datorează variațiilor indicelui de corecție aplicat în diferite perioade.

Cea mai scăzută valoare a indicelui de corecție s-a înregistrat în 2014 și 2015, fiind de 1,07, urmată de anul 2016 cu 1,09 și de 2011 cu 1,12. În perioada 2020-2024, indicele de corecție a crescut semnificativ, ajungând la 1,41.

Drept urmare, pensionarii care au ieșit la pensie mai recent beneficiază de pensii mai mari comparativ cu cei care s-au pensionat înainte de 2020, având același salariu și numărul de ani de muncă.

Pensii diferite

Se prezintă cazul a trei colegi cu aceleași venituri și perioada de muncă de 35 de ani, dar care s-au pensionat în ani diferiți și, prin urmare, primesc pensii diferite datorită indicelui de corecție aplicat în momentul pensionării: primul în 2015 cu un indice de 1,07, al doilea în 2018 cu 1,15, iar al treilea în 2024 cu 1,41. Astfel, pensiile lor sunt de 2.175 lei, 2.337 lei și, respectiv, 2.866 lei.

Diferența de 700 de lei între pensia primului și a treilea pensionar subliniază impactul indicelui de corecție asupra cuantumului pensiei, deși ambii au avut același salariu și perioadă de muncă.

Noua legislație a pensiilor, care va intra în vigoare la 1 septembrie, urmărește să corecteze această inechitate, stabilind pensii egale pentru cei trei pensionari. Valoarea exactă a pensiei va depinde de punctajul acumulat și de punctele bonus obținute după 35 de ani de muncă, calculându-se prin înmulțirea acestora cu valoarea punctului de referință de 81 de lei.

Cu toate acestea, pensionarul care a beneficiat de un indice de corecție mai mare inițial ar putea primi o sumă ajustată mai mică comparativ cu colegii săi, ca urmare a recalculării, potrivit NewsWeek.

Formula de calculare

Pensia = VPR (81 de lei) x Numărul total de puncte.

Puncte: puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate:armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate se obțin pe baza contribuției

Punctele de stabilitate:

0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv;

0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv