Infofinanciar > Info > Se testează noi zăcăminte de apă minerală în România! Premieră în ultimii peste 30 de ani
Info

Se testează noi zăcăminte de apă minerală în România! Premieră în ultimii peste 30 de ani

zacaminte de apa minerala, sursa foto: jurnalul.ro
Sursa foto: arhiva companiei

În cadrul Forumului de Afaceri Italia-România, care a avut loc la Roma în luna februarie s-a înregistrat un succes. Acolo, Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. (SNAM) și-a promovat, printre investitorii străini, oferta de parteneriat pentru contractarea celor 13  surse disponibile de apă.

După această reușită, acum, reprezentanții SNAM au anunțat testarea unei noi surse de apă subterană în județul Bihor.

Verificarea viabilității izvorului

După cum se arată într-un comunicat transmis de către reprezentanții SNAM, echipa de specialiști din cadrul Serviciului Teritorial de Vest al SNAM realizează în această perioadă pentru a verifica viabilitatea izvorului F1 SNAM ȘIȘTEREA.

Verificarea constă în două teste. Cel de eficacitate și cel de performanță la noua sursă subterană. Acest lucru implică un foraj cu adâncimea de 150 de metri.

Gestionarea resurselor de apă subterană

„În spiritul principiilor de sustenabilitate ecologică pe care le asumăm în cadrul SNAM, testarea hidrodinamică de eficacitate și de performanță a forajului nou construit este importantă deoarece determină debitul optim de exploatare a acviferului, iar cunoașterea acestui debit optim este esențială pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă subterană și pentru a proteja mediul.

Totodată, prin prelucrarea datelor obținute în urma acestor teste sunt determinați parametrii hidrogeologici și se calculează eficiența forajului executat”, sunt informațiile transmise de directorul general, Alin-Iuliu Udriște.

Continuarea dezvoltării Societății

„De când am preluat mandatul de administrator executiv, ca om provenit din mediul antreprenorial privat, am implementat o politică pro-business. Identificând soluții pentru extinderea portofoliului de activități aducătoare de venit și reducând cheltuielile.

Căutăm permanent clienți pentru izvoarele necontractate, în paralel cu operaționalizarea altora noi. Întrucât această resursă strategică poate plasa România într-o poziție privilegiată inclusiv pe piața internațională.

Aceste activități au condus la rezultate economico-financiare cu care echipa SNAM se mândrește: anul trecut indică o creștere de aproape 4% a cifrei de afaceri față de 2022, de la 44,7 la 46,3 de milioane de lei, în vreme ce reducerea cheltuielilor s-a reflectat într-o creștere superioară a profitului, de 6,5%. Inclusiv pe primul trimestru al anului 2024 avem o creștere a veniturilor de 6,7% față de estimat”, a mai adăugat directorul general.

Furnizarea de apă minerală îmbuteliată

SNAM deține 43 de licențe de exploatare, concesionate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Societatea Națională a Apelor Minerale S.A este cea mai importantă unitate din domeniul extracției și livrării de ape minerale naturale și terapeutice.

La momentul actual, aceasta furnizează aproximativ jumătate din volumul de apă minerală naturală îmbuteliată către societățile comerciale de profil din țară. Unicul acționar al societății este Statul român. Prin intermediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, informează stiripesurse.ro