Infofinanciar > Esential > Capital „Excelență în Management”. Laura Țeposu, Libris: „Avem pe site listate peste 800.000 de titluri”
Esential

Capital „Excelență în Management”. Laura Țeposu, Libris: „Avem pe site listate peste 800.000 de titluri”

Capital „Excelență în Management”. Laura Țeposu, Libris: „Avem pe site listate peste 800.000 de titluri”
sursă foto: arhiva companiei

Librăria Libris este una dintre afacerile românești de carte foarte cunoscută la momentul actual pe domeniul său de activitate și nu numai. Această companie a apărut pe piața din țara noastră în urmă cu peste trei decenii, dar un succes tot mai mare a apărut abia după lansarea și în online, în anul 2009. Din acel moment, Libris a devenit un nume de referință în piața de carte din România.

Pentru meritele sale și pentru rezultatele excelente obținute în afaceri, Laura Țepoesu, CEO-ul Libris, primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru încurajarea lecturii la nivel național”. „Acest premiu ne dă putere, ne încurează să mergem mai departe pe acest drum croit deja de 33 de ani. Este un drum care nu a fost ușor. Dar am ajuns aici, în punctul în care suntem. Iar totul se datorează iubitorilor de carte, cititorilor. Este important pentru noi să ținem aproape de ctitori”, declară Virgil Oniță, fondator Libris, pe scena Premiilor Capital.

Libris și puterea oamenilor care citesc

„În acest sens, am organizat târguri de carte, cum ar fi cel de la Brașov. Am participat și la multe târguri internaționale, precum cele din Paris, spre exemplu. Ne bucurăm să promovăm cartea românească și scriitori români. De asemenea, am organizat nenumărate concursuri și am reușit să dotăm cu cărți foarte multe biblioteci, foarte multe școli din România. Toate acestea se întâmplă oamenilor care citesc”, continuă Virgil Oniță.

Apoi, fondatorul Libris ține să menționeze că informația cum că în România nu este popular cititul ar fi doar un mit. „Noi, cei care avem cifre din vânzarea de carte, vă putem spune că românii citesc. Și suntem în creștere în vânzarea de carte”, încheie fondatorul Libris.

Laurei Țeposu, un manager priceput

Mare parte din acest succes se datorează în primul rând Laurei Țeposu, cea care se află în spatele afacerii. „La Libris.ro punem preț pe conexiunea cu cititorii, ne dorim să le oferim, alături de cărți, o experiență completă de descoperire prin lectură, a lor, a lumii în care trăiesc, a ceea ce simt și gândesc.

Prin toate acțiunile pe care le întreprindem, ne dorim să ducem lectura mai aproape de cititori, în activitățile lor zilnice, astfel încât să devină o rutină sănătoasă pentru intelect”, spune Laura Țeposu, CEO-ul Libris, în cadrul unui interviu pentru Revista Capital.

Peste 2,5 milioane de volume în 2023

În 2023, prin intermediul platformei online, au fost livrate peste 2,5 milioane de volume, iar media comenzii înregistrate la nivel național a fost de 125 lei. „Din păcate, în România există puține librării fizice, ceea ce înseamnă că accesul la carte era fragmentat și dificil. Librăriile online facilitează foarte mult accesul la carte și, practic, orice român poate cumpăra acum cărți foarte rapid, dintr-o librărie online”, adaugă Laura Țeposu.

La Libris, comenzile ajung a doua zi, ceea ce înseamnă că pentru publicul din mediul rural și multe orașe din țară e de multe ori mai rapid să comande, decât a ajunge într-un oraș în care pot cumpăra din librărie. Un alt avantaj este diversitatea semnificativ mai mare pe care o poate propune o librărie online. „Noi avem pe site listate peste 800.000 de titluri în română și engleză, ceea ce nicio librărie fizică nu ar putea găzdui”, mai spune CEO-ul Libris.

În progres

Datorită creșterii numărului de livrări, echipa de la Libris se pregătește pentru extinderea capacității logistice prin adăugarea de spații noi, prin închiriere sau construire. Ceea ce continuă procesele de extindere din ultimii ani. Iar de anul trecut, este în desfășurare și un proiect de dezvoltare a platformei e-commerce, pentru a îmbunătăți calitatea interacțiunii cu clientul online.

„Investițiile făcute în ultimii ani, atât în depozitul de carte de la Brașov, cu o suprafață totală de 5.000 de metri pătrați, care asigură un stoc permanent de un milion de volume, cât și bugetele de investiții alocate de Libris în experiența cititorilor, de la livrare mai rapidă și un stoc mai extins, până la recomandări personalizate susținute de AI sau interacțiuni culturale în cadrul evenimentelor online sau offline, au dus la creșterea cu 20% a afacerilor într-un context socio-economic care nu încurajează consumul de carte. Astfel, cifra de afaceri a Libris a depășit anul trecut 80 milioane de lei”, mai spune Laura Țeposu în cadrul interviului pentru Revista Capital.

Promovarea cititului

Echipa de la Libris organizează mai multe proiecte care încurajează lectura. Aceasta și-a asumat încă de acum câțiva ani un rol activ în a apropia oamenii de cărți.

CEO-ul companiei menționează doar câteva dintre acțiunile pe care le realizează în această direcție. „Avem proiectul CarteTeca, desfășurat alături de Salvați Copiii România, prin care dotăm bibliotecile școlare cu cărți noi și atractive pentru cei mici. Pentru a atrage copiii către lectură nu este suficient să le spunem să citească pentru că e bine să facă asta, trebuie să le oferim un context care să se alinieze cu felul lor de a trăi și a înțelege lumea”.

Un alt proiect recurent prin care echipa Libris dorește să popularizeze cititul este târgul de carte și experiențe culturale LibFest, care aduce publicul mai aproape de scriitori și oameni de cultură care discută pe marginea cărților populare la un anumit moment.

Gala Capital „Excelență în management”

Managerii de succes ai României vor fi premiați de către Revista Capital în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. Evenimentul se va desfășura în ziua de marți, 23 aprilie, de la ora 19:00. Acesta se va desfășura la ONE Club București. Prezente vor fi personalități din mediul de business, antreprenoriat, politic, cultural, medical, social, sportiv și mass-media.

Gala Capital Excelența în Management se numără printre evenimentele de tradiție organizate în fiecare an de revista Capital. Încă din 2015, revista Capital premiază în cadrul acestui eveniment performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.

Întreg evenimentul poate fi urmărit aici.