Infofinanciar > Lumea la zi > Irlanda are în plan să reducă drastic impozitul pe profit pentru a atrage investitorii
Lumea la zi

Irlanda are în plan să reducă drastic impozitul pe profit pentru a atrage investitorii

Irlanda are în plan să reducă drastic impozitul pe profit pentru a atrage investitorii
sursa foto arhiva companiei

Propunerea celui mai mare grup de lobby al mediului de afaceri din Irlanda de Nord este de a reduce impozitul pe profit la nivelul Republicii Irlanda, în încercarea de a stimula creșterea economică în regiunea aflată în dificultate financiară.

Federația întreprinderilor mici (FSB) a subliniat discrepanța semnificativă între rata de impozitare a profitului din Marea Britanie, de 25%, și cea din Irlanda, care este de 12,5% pentru firmele mici și 15% pentru companiile mari. Această diferență de impozitare creează o competiție inegală pentru investiții.

Grupul a prezentat planul Ministerului de Finanțe de la Stormont și oficialilor britanici înainte de a purta discuții detaliate pe această temă. Potrivit Ziarului Financiar, FSB argumentează că scăderea ratei impozitului pe profit în Irlanda de Nord ar putea genera noi locuri de muncă și ar putea revigora economia regiunii.

„Suntem într-o poziție extrem de dezavantajoasă”, a declarat Roger Pollen, șeful departamentului de afaceri externe al FSB. „Alinierea cu Republica Irlanda nu ar afecta în mod dramatic economia Regatului Unit, dar ar avea un impact semnificativ asupra economiei noastre locale”.

În prezent, majoritatea finanțării pentru Irlanda de Nord provine dintr-o subvenție anuală de 15 miliarde de lire sterline. Executivul de la Stormont obține mai puțin de o liră sterlină din fiecare 20 de lire din veniturile fiscale ale regiunii – aproximativ 1,5 miliarde de lire sterline în 2023-24, potrivit MediaFax.