Infofinanciar > Lumea la zi > Poroșenko, fost președinte ucrainean: Ori rezistăm frigului la iarnă, ori ajungem sclavii lui Putin
Lumea la zi

Poroșenko, fost președinte ucrainean: Ori rezistăm frigului la iarnă, ori ajungem sclavii lui Putin

poroshenko sursa foto financial times
petro porosenko sursa foto financial times

Petro Poroșenko, fost președinte al Ucrainei, a susținut un interviu la Antena 3 CNN în cadrul căruia a discutat despre strategiile Ucrainei pentru iarna care se apropie, pe fondul avariilor infrastructurii energetice critice în urma bombardamentelor rusești din ultimele luni.

Fostul președinte a vorbit și despre situația de pe frontul din Ucraina, despre obiectivele militare și strategice ale armatei ucrainene, susținând că aceasta nu se va opri până toate forțele ruse se vor retrage din teritoriu, inclusiv din Crimeea, ocupată din 2014. Poroșenko susține că poporul ucrainean va lupta în continuare pentru independența sa față de Rusia și salută eforturile țărilor care au susținut Ucraina încă de la începutul invaziei.

„Nu vom accepta să fim sclavii lui Putin”

„În ultimele 24 de ore am fost lipsiți de electricitate timp de 11 ore. Dar iarna aceasta nu este vorba despre temperaturile scăzute. Această iarnă este despre independența Ucrainei. Această iarnă este despre reziliența noastră și vom face tot ce ne stă în putință. Pentru că dacă trebuie să alegem între a suporta frig, lipsa apei, lipsa electricității sau a fi sclavii Rusiei, a fi sclavii lui Putin, nu are nimeni niciun dubiu că vom alege independența noastră și reziliența noastră. Nu îi vom da lui Putin nicio șansă, a declarat Petro Poroșenko pentru Antena 3.

Poroșenko a explicat de ce Ucraina nu va intra în negocieri cu Rusia, având în vedere că acest război nu a început la 24 februarie, ci încă din 2014, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia. Acesta a vorbit despre victoriile armatei ucrainene în zona Hersonului, care au împins armata rusă în retragere.

„Iar acum avem un mare succes în Herson. Dar nu e doar Herson, e vorba de un număr semnificativ de localități şi sate eliberate de forțele ucrainene. Este o nouă dovadă că soldații ucraineni sunt unii din cei mai buni din lume şi au o motivație puternică să arunce Rusia de pe teritoriul nostru. Şi o semnificație importantă în acest scop este sprijinul NATO, al SUA, sprijinul multor țări, inclusiv România. Mulțumesc frumos poporului român pentru sprijinul acesta important. Mulțumesc!”, a spus fostul președinte.

Negocierile pot începe doar după retragerea rușilor din Ucraina

Întrebat dacă există posibilitatea ca Putin să fie înlăturat de la conducerea Rusiei, pe fondul evenimentelor recente care i-au scăzut popularitatea chiar și în interiorul statului rus, Poroșenko a avut un răspuns ferm – Putin va ajunge să plătească pentru crimele sale din Ucraina, iar la rândul său, armata ucraineană nu se va opri până rușii nu se vor retrage complet de pe teritoriul său.

„Pentru mine, singurul lucru important este ca niciun soldat rus să nu rămână pe pământ ucrainean. Inclusiv în Donbas sau Crimeea. Şi avem câteva recomandări în acest scop. Prima condiție: nu aveți încredere în Putin. Nu contează dacă are a doua cea mai mare armată din lume sau dacă șantajează Europa și lumea cu criza energetică, cu amenințarea nucleară, cu amenințarea foametei sau altele. Nu aveți încredere în Puțin. Şi nu vă fie frică de el. Învățați din experiența noastră, cum luptăm împotriva lui și cum oprim armata rusă. Cel mai bun diplomat pentru noi este acum armata ucraineană, a explicat acesta.

În ceea ce privește negocierile, Poroșenko a subliniat că nu sunt o variantă viabilă la acest moment, deoarece Rusia nu este deschisă să ajungă la un consens, ci doar să îți obțină propriile obiective.

Și dacă întrebați despre negocieri, este foarte greu să oferim negocieri, pentru că rușii, după ce au vorbit despre negociere, au trimis sute de rachete către obiective civile ale Ucrainei. Negocierea e foarte dificilă acum, pentru că e o diferență uriașă între cele două poziționări. Rusia vrea să ne ucidă și noi vrem să trăim. Și în această situație cei mai buni negociatori ai noștri sunt soldații și forțele armate ucrainene, iar cele mai bune instrumente pentru a atinge pacea sunt Himars, NASAMS, alte arme vestice de rază lungă și țintă precisă, inclusiv tehnică anti-aeriană și anti-rachetă. Şi cea mai bună cale pentru pace este de-putinizarea Europei, a lumii şi într-un final, așteptăm reacția poporului rus, adică de-putinizarea Rusiei.”

Poroșenko a declarat că negocierile vor putea începe doar atunci când armata rusă se va retrage în totalitate de pe teritoriul Ucrainei.

Suntem gata să discutăm orice garanție de securitate pentru Rusia când tot pământul ucrainean va fi eliberat. La fel ar fi dacă cineva ar propune să se discute independența României, dacă ar fi să cedeze Transilvania sau Iași sau București. Care ar fi răspunsul românilor? Sunt încrezător că ar fi același ca răspunsul ucrainenilor: Vă rugăm să ieșiți de pe teritoriul nostru!”

Putin ar putea folosi arme nucleare

De asemenea, fostul președinte a fost întrebat dacă ia în considerare posibilitatea folosirii armelor nucleare de către Rusia, iar răspunsul acestuia a fost unul afirmativ.

„Vreau să vă reamintesc care a fost începutul domniei lui Putin. În anii 2000 Putin a atacat civili ruși şi sute de oameni au fost uciși doar pentru scopul politic al lui Putin, care își dorea să își ridice ratingurile. Cu Ucraina poate a făcut cea mai mare greșeală a vieții lui. Și în această situație, dacă eu sunt convins că va încerca să folosească arme tactice nucleare? Este posibil? Da, este posibil. Îl va ajuta însă în scopul lui? Nu.

Care ar fi rezultatul? Rezultatul ar fi catastrofic. Catastrofic pentru Rusia. Şi noi, în Ucraina, nu ne temem rachetele lui sau de șantajul lui, pentru că deja ne-a amenințat cu centrala nucleară din Zaporojie, pe care a atacat-o cu artileria, ne-a șantajat cu contaminarea nucleară şi nu acceptăm șantajul nuclear al lui Puțin acum. Suntem gata să luptăm şi suntem bucuroși că umăr la umăr cu noi sunt aliații noștri din SUA, NATO și România”, a adăugat Poroșenko.