Invazia Rusiei în Ucraina i-a adus o popularitate fără precedent lui Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, atât în țară, cât și în străinătate. El este atât lăudat, cât și „demonizat”, asta în timp ce dezbaterile cu privire la cât de apropiat este față de președintele Vladimir Putin iau avânt în spațiul public. Foarte mulți analiști se întreabă acum de ce privilegii se bucură acesta, dar și de posibilitatea ca Prigojin să aibă ambiții prezidențiale.
Orice succes al lui Prigojin este văzut ca o dovadă a puterii sale și a viitorului său „strălucitor”, în timp ce orice eșec este văzut ca un semn al căderii sale iminente. Deocamdată, niciuna dintre cele două versiuni nu este pe deplin realistă.
În ciuda notorietății sale, Prigojin acționează încă doar ca persoană privată. Relația sa cu statul este informală și, prin urmare, fragilă, și ar putea lua sfârșit rapid. Prigojin nu a fost niciodată suficient de apropiat de Putin pentru a i se putea încredința ceva la nivel de stat. El nu a avut până acum șansa de a-l „impresiona” pe președinte, așa cum au făcut-o alții, cum ar fi cei care au lucrat cu Putin în primii ani ai carierei sale.
Cum și când a apărut Prigojin?
În schimb, șansa unică a lui Prigojin a apărut în urma anexării Crimeei. Conflictele din Donbas și apoi din Siria, plus impasul Rusiei cu Occidentul, au dus la o geopolitică „cenușie” pe care instituțiile oficiale ar fi avut dificultăți în a le pune în aplicare. Prigojin a fost cel care a început să folosească instrumente informale de influență, precum mercenari și mecanisme mediatice, care reprezentau la acel moment o noutate pentru Rusia și care i-au permis să opereze fără să fie văzut și fără să fie tras la răspundere.
Prigojin a dat astfel lovitura: dacă statul nu era în măsură să rezolve eficient anumite sarcini (sau pur și simplu nu dorea să fie văzut făcând acest lucru), aceste instrumente cvasi-statale puteau rezolva problemele. Lui Putin i-a plăcut această abordare, care este solicitată și în războiul împotriva Ucrainei.
Cu toate acestea, poziția omului de afaceri rămâne informală. Putin a fost de acord să externalizeze anumite funcții de stat, dar nu l-a legitimat pe Prigojin. Președintele nu l-a văzut niciodată ca pe un înlocuitor al unui oficial, cum ar fi omul din fruntea armatei sau cel ce conduce serviciile de securitate.
Putin l-a susținut pe Prigojin?
Prigojin a ajuns să aibă succes nu pentru că Putin l-a susținut în încercarea de a împiedica vreunul dintre generali să devină prea „înalt” și prea puternic. Pur și simplu, situația de pe front era dezastruoasă și trebuia îmbunătățită prin orice mijloace posibile. În viziunea lui Putin, resurse precum companiile militare private ar trebui să lucreze pentru a consolida poziția statului, nu pentru a o slăbi.
Prigojin nu este doar lipsit de un statut formal, căci nici el nu are acces direct la Vladimir Putin, bazându-se în mare parte pe prieteni sau asociați apropiați ai președintelui și pe înalți oficiali care să acționeze ca intermediari. Multă vreme, s-a crezut că influenții frați Kovalchuk au fost intermediarii informali ai lui Prigojin și că l-au ajutat pe omul de afaceri să creeze legături cu administrația prezidențială.
Datorită lor, Prigojin a reușit să transmită informații despre inițiativele sale președintelui, care, dacă îi plăcea ideea, ordona apoi în mod informal organelor corespunzătoare să coopereze, ceea ce i-a permis omului de afaceri să stabilească legături la un nivel inferior.
Operațiunile recente ale grupării Wagner
În Siria, de exemplu, Wagner a operat efectiv ca un contractor pentru Statul Major General, ceea ce l-a conectat pe Prigojin cu ofițeri de rang înalt din GRU (Direcția Principală de Informații a Federației Ruse) și a dus la primele conflicte ale grupului cu Ministerul Apărării. Între timp, prezența Wagner în diverse țări africane a ajutat compania să stabilească relații speciale cu ambasadorii ruși de acolo, ceea ce a deranjat, din nou, Ministerul Afacerilor Externe.
Mai recent, metodele de recrutare neortodoxe ale lui Prigojin, „scotocind” prin închisorile rusești pentru a găsi noi mercenari, sunt cele care au „iritat spiritele”. Campania sa de recrutare a înfuriat Serviciul Federal de Penitenciare (FSIN), Ministerul Justiției, Procuratura Generală și Serviciul Federal de Securitate (FSB), care au lucrat pentru ca acești oameni să fie închiși, doar că acum ar putea fi eliberați în societate, dacă supraviețuiesc războiului. Omul de afaceri este, astfel, în întregime dependent de alții și că oportunitățile sale sunt limitate.
Când Prigojin a ajuns în Ucraina
Atunci când lui Prigojin i s-a acordat un anumit grad de autonomie pentru a opera în războiul împotriva Ucrainei, conflictul său latent cu conducerea militară, sub forma șefului Statului Major Valeri Gerasimov și a ministrului apărării Serghei Șoigu, s-a intensificat foarte rapid. După câteva luni de campanie mediatică lansată de Prigojin împotriva lor, cei doi oficiali din domeniul apărării au reușit să-l convingă pe președinte că independența lui Wagner reprezenta o amenințare pentru armată.
Ca răspuns, Putin l-a pus pe Gerasimov la conducerea întregii „operațiuni speciale”, demonstrând cât de repede poate redresa o situație și ignorând atât opinia lui Prigojin, cât și întreaga tabără de activiști pro-război care îi disprețuiesc în mod deschis pe Gerasimov și Șoigu.
Celelalte eforturi ale lui Prigojin sunt considerabil mai puțin reușite: „războiul” său împotriva guvernatorului din Sankt Petersburg, Alexander Beglov, amenințările sale de a obține blocarea YouTube în Rusia și înfrângerile sale juridice frecvente. El nu are propriile instrumente politice, iar ideile anti-mainstream pe care le promovează sunt radicale și vădit nerealiste. Chiar și legăturile sale cu Kovalciuk sunt din ce în ce mai slabe: agendele lor diferă treptat, iar fraților le este din ce în ce mai greu să pună o vorbă bună.
Prigojin și președinția
Relația de lungă durată a lui Prigojin cu administrația prezidențială începe, de asemenea, să se „fisureze”. Celor ce supraveghează politicile interne nu le place demagogia sa politică, atacurile sale la adresa instituțiilor oficiale și nici încercările de a trolla personalul lui Putin amenințând cu formarea unui partid politic, ceea ce ar da bătăi de cap tuturor celor de la Kremlin.
Cu alte cuvinte, Prigojin nu duce lipsă de dușmani. În cele din urmă, presupusa popularitate a lui Prigojin în rândul rușilor este mult exagerată. În sondajele care examinează încrederea oamenilor în politicieni, el nu este aproape niciodată menționat: într-un sondaj al Centrului Levada de la sfârșitul anului trecut, doar trei persoane din 1.600, intervievate l-au numit.
Chiar și așa, el poate încă să obțină informații limitate de la Putin, care îl consideră un adevărat patriot care luptă pentru viitorul patriei: nu întotdeauna cu eleganță, dar adesea mai eficient decât rivalii săi oficiali. Intensitatea și natura existențială a războiului împotriva Ucrainei, combinate cu lipsa de victorii a Rusiei, au crescut simțitor greutatea politică a lui Prigojin. Dar acest lucru nu îl face în niciun caz deosebit de apropiat de Putin.
Ba chiar dimpotrivă: în fiecare zi, decalajul crește între rolul pe care Putin i l-a atribuit lui Wagner și locul pe care Prigojin însuși crede că îl merită. Pentru președinte, o companie militară privată este un bun aliat pentru orice putere cu ambiții geopolitice, dar aceasta ar trebui să funcționeze exclusiv în interesul statului și să evite lumina reflectoarelor. Nu ar trebui să întreprindă inițiative proprii și cu siguranță nu ar trebui să aibă o agendă politică.
Om de afaceri sau politician
Până de curând, așa a funcționat Prigojin. Dar acum, el nu a devenit doar o figură publică, ci se transformă vizibil într-un politician cu drepturi depline, cu propriile sale opinii. Deocamdată, el nu este pregătit să îl „provoace” pe Putin.
Atâta timp cât Putin este relativ puternic și capabil să mențină echilibrul între diferitele grupuri de influență, Prigojin nu este periculos. Dar cea mai mică schimbare l-ar putea determina pe Prigojin să sfideze autoritățile: poate nu pe Putin însuși, la început, potrivit unei analize a celor de la The Moscow Times.
