Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia, vizată de noi sancțiuni! UE are ca țintă un nou sector economic
Lumea la zi

Rusia, vizată de noi sancțiuni! UE are ca țintă un nou sector economic

UE si Rusia Sursa foto BZI
Sursa foto: BZI

Liderii Comisiei Europene ar avea de gând să pregătească un nou pachet de sancțiuni economice (al nouălea) destinat Rusiei, pentru a diminua capacitățile financiare ale acestei țări în a finanța războiul militar din Ucraina. De această dată, printre principalele sectoare economice vizate de UE s-ar număra cel minier.

Dacă aceste sancțiuni ar fi aprobate, ar fi pentru prima oară când Bruxelles-ul va vizat direct sectorul metalurgic al Rusiei. Potrivit celor de la The Guardian, statele membre UE vor discuta cel de-al nouălea pachet până la sfârșitul săptămânii viitoare.

De altfel, în noul set de măsuri ar mai fi incluse, de asemenea, controale la exportul de tehnologii civile (pe care Bruxelles-ul consideră că Rusia le folosește pentru a-și susține fabricile de armament), interzicerea tranzacțiilor cu alte trei bănci rusești, dar și sancțiuni specifice împotriva altor 180 de persoane, scriu cei de la Hotnews.

Pachetul, anunțat de von der Leyen

Pachetul al nouălea de sancțiuni împotriva Rusiei a fost anunțat la sfârșitul lunii noiembrie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce se afla într-o vizită în Finlanda.

„Lucrăm din greu pentru a lovi Rusia acolo unde o doare, pentru a-i diminua și mai mult capacitatea de a purta un război împotriva Ucrainei și pot anunța astăzi că lucrăm cu toată viteza la un al nouălea pachet de sancțiuni”, a declarat von der Leyen într-o conferință de presă.

„Și sunt convinsă că vom aproba foarte curând un plafon global al prețului la petrolul rusesc împreună cu G7 și alți parteneri importanți. Nu ne vom odihni până când Ucraina nu se va impune în fața lui Putin și a războiului său ilegal și barbar”, a transmis la acea vreme Von der Leyen, potrivit G4Media.

Embargoul petrolului rusesc nu va afecta România

Luni a intrat în vigoare o altă sancțiune economic împotriva Rusiei, așteptată de mai mult timp de europeni, plafonul de 60 de dolari/ baril al petrolului rusesc. Acesta a fost stability, după luni întregi de discuții de oficialii statelor Uniunii Europene și celor din grupul G7. Acest nou tarif se va aplica asupra petrolului rusesc importat pe mare.

Însă, potrivit ministrului Energiei, acest plafon nu va afecta din punct de vedere economic România.

„Nu am stat cu mâna în sân să aşteptăm 5 decembrie (data intrării în vigoare a embargoului – n.r.), ci am purtat „n” discuţii cu companiile petroliere şi toate rafinăriile din România încă de săptămâna trecută procesează doar ţiţei non-rusesc, deci România este independentă de ţiţeiul rusesc. Nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu petrol şi cu produse petroliere, odată cu intrarea în vigoare a embargoului”, a anunțat luni ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Stocurile de gaze sunt de peste 2,8 miliarde de metri cubi, le monitorizăm zilnic, nu este nicio problemă. Nu avem probleme nici în această iarnă cu aprovizionarea cu gaze, nici cu petrol, nici cu energie electrică. Vom trece cu bine această iarnă”, a mai adăugat Popescu, potrivit Adevărul.