Infofinanciar > Info > Temperaturi scăzute în București! ANM anunță Cod Galben de vânt
Info

Temperaturi scăzute în București! ANM anunță Cod Galben de vânt

Temperaturi scăzute în București! ANM anunță Cod Galben de vânt
sursă foto: arhiva companiei

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o prognoză specială în ceea ce privește Bucureștiul. Prognoza face referire la perioada 15 mai, ora 10.00 și va ține până la 17 mai, ora 10.00. Astfel, ANM informează că temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite perioadei.

Conform prognozei, vremea va fi răcoroasă în Capitală. Astfel, cerul va fi temporar noros și vor mai fi condiții de ploaie slabă în intervalul de timp anunțat. Vântul va sufla în general moderat, transmite ANM, se vor raporta viteze între 35 – 40 km/h, potrivit ANM. Astfel, în acest interval calendaristic, vor fi temperaturi maxime cuprinse între valorile de 18 – 20 de grade Celsius și minime între 7 și 9 grade Celsius, arată meteorologii.

Meteorologii ANM transmit și că vremea va fi mai răcoroasă decât de obicei, iar asta nu se aplică doar în București, ci în toată țara. Astfel, românii vor avea parte de două zile în care se instalează Codul Galben de vânt puternic. În județul Caraș-Severin, de exemplu, rafalele par putea trece de o viteză de 70 km/h. Chiar și așa, vremea se va schimba radical mai aproape de weekend, de sfârșitul acestei săptămâni. Însă, până atunci, atmosfera va deveni instabilă, iar furtunile vor traversa toată țara, scrie digi24.ro.