Infofinanciar > Info > Plata ratelor nu se va mai putea amâna chiar de toată lumea! Guvernul scurtează lista
Info

Plata ratelor nu se va mai putea amâna chiar de toată lumea! Guvernul scurtează lista

Plata ratelor nu se va mai putea amâna chiar de toată lumea! Guvernul scurtează lista
sursă foto: arhiva companiei

Guvernul vine cu un anunț important pentru fermierii din România. Nu puțini dintre aceștia au ales să recurgă la împrumuturi pentru activități din agricultură și industrie alimentară. Iar acum, lista celor care aveau posibilitatea de a amâna plata acestor rate se scurtează.

Mulți fermieri s-au împrumutat prin programele IMM Invest România, IMM Invest Plus și componentele acestuia din urmă. Iar de data aceasta, fermierii în cauză nu vor mai avea posibilitatea de a suspenda rambursarea datoriilor restante acumulate către bănci. Totul este trecut acum într-un nou OUG. Acesta din urmă are în vedere reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

„Prevederile prezentei OUG nu sunt aplicabile pentru contractele de credit garantate în numele și contul statului în cadrul programelor guvernamentale și schemelor de ajutor de stat asociate acestora aprobate prin OUG nr. 110/2027 privind Programul de susținere a IMM-urilor și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM Invest România, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr. 24/2022 pentru aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, cu modificările ulterioare, și OUG nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS și a componentelor acesteia – IMM Invest România, AGRO IMM INVEST; IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit proiectului de OUG, citat de economica.net.