Infofinanciar > Lumea la zi > Amenințarea transmisă de Lavrov! Kievul este în pericol
Lumea la zi

Amenințarea transmisă de Lavrov! Kievul este în pericol

Serghei lavrov
Credit imagine: infofinanciar.ro

Kievul este din nou în primejdie. Oficialii de la Moscova au transmis un mesaj de avertizare către conducătorii Capitalei Ucrainei cu privire la livrările occidentale de rachete cu rază lungă.

Rușii au atras atenția ucrainenilor, spunând că aceste livrări pot crește riscul pierderii teritoriilor în urma unei invazii din partea Rusiei.

Avertismentul a fost lansat de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, potrivit căruia cu cât această rază de acţiune va mai lungă, cu atât Rusia va respinge mai departe de graniţele sale forţele ucrainene, potrivit AFP.

„Cu cât raza de acţiune a acestor sisteme ce vor fi livrate va fi mai lungă, cu atât mai departe îi vom respinge pe nazişti de la acea linie de la care pot veni ameninţările la adresa vorbitorilor de limba rusă şi a Federaţiei Ruse”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă la Moscova, numind forţele ucrainene drept „naziste”.

Bombardamente programate

Preşedintele rus Vladimir Putin avertizase şi el cu o zi în urmă că Moscova va lovi noi ţinte dacă ţările occidentale vor furniza rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei, considerând că livrările actuale de arme urmăresc „prelungirea conflictului”.

De la începutul agresiunii sale militare, pe care o numeşte „operaţiune militară specială”, Rusia a afirmat în repetate rânduri că vizează curăţarea Ucrainei de ceea ce ea numeşte drept „nazişti”. Kievul şi aliaţii ei occidentali susţin că astfel de afirmaţii nu sunt decât „ficţiune”, iar Ucraina luptă pentru supravieţuirea ei împotriva unei acaparări de teritoriu într-un război imperialist declanşat de Rusia.

Aceste declaraţii intervin la câteva zile după ce SUA şi-au anunţat decizia de a livra Ucrainei lansatoare de rachete multiple HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), cu o rază de acţiune de circa 80 km.

Armele de care se tem rușii

Experţi militari subliniază că această rază este uşor superioară sistemelor similare ruseşti, ceea ce ar permite forţelor Kievului să lovească artileria adversă, rămânând în afara ripostei acesteia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a indicat de altfel pe Twitter că a avut luni o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson pentru „un nou pachet consolidat” de asistenţă militară britanică, care va include şi sisteme de rachete cu lansare multiplă M270.

Raza de acţiune a sistemelor de rachete depinde de muniţiile folosite în ele. Sistemele HIMARS au o rază de acţiune maximă de aproximativ 300 km (185 mile) sau mai mult, dar rachetele furnizate de Statele Unite Ucrainei au o rază de acţiune de puţin peste 40 mile (64 km) – dublu faţă de raza de acţiune a obuzierelor pe care le-a furnizat deja, notează Reuters.