Plasarea celor loiali lui Putin în fruntea a numeroase misiuni ar putea să nu fie de bun augur pentru stabilitatea statului rus. „Când lucrurile devin dificile, cei duri se ascund”, spune un vechi proverb ce-i vine în mine lui Gulnaz Sharafutdinova, directoarea institutului de studii asupra Rusiei de la King’s College London.
În primele zile ale invaziei, președintele Vladimir Putin s-a întâlnit în mod regulat cu ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, și cu șeful Statului Major General, Valeri Gerasimov, întâlniri care au fost relatate cu promptitudine de către mass-media de stat. Au existat, de asemenea, ieșiri publice de informare ale Ministerului Apărării, foarte mediatizate. Era clar că instituțiile din domeniul apărării erau la conducere pe câmpul, relatând, în același timp, o poveste a războiului.
Dar, pe măsură ce „operațiunea militară specială” – așa cum o numește Kremlinul – a început să eșueze pe alocuri, „greii” din politica rusă au început să se pună în mișcare. Oameni puternici, precum omul de afaceri Evgheni Prigojin și liderul cecen Ramzan Kadîrov, au ieșit în evidență. Deși niciunul dintre ei nu deține o poziție în structurile de apărare sau de securitate ale statului, au jucat un rol semnificativ pe câmpul de luptă și în conturarea narațiunii de război, potrivit lui Gulnaz Sharafutdinova, a cărei opinii este expusă în publicația Aljazeera.
Cine sunt acești „grei”?
Kadîrov, care conduce Republica Cecenă încă din 2007, este singurul lider regional din Federația Rusă care își comandă propriile forțe armate. Luptătorii săi au participat la conflictele din Georgia și Siria și au fost înaintați și în războiul din Ucraina încă de la început. Kadîrov a susținut că 12.000 de soldați ceceni au fost trimiși în Ucraina în februarie, iar batalioane suplimentare au fost organizate în iunie și septembrie 2022.
Deși a fost destul de activ pe rețelele de socializare, Kadîrov a devenit mai vocal în momentul în care Ucraina a lansat cu succes o contraofensivă în estul și sudul țării în luna august. Liderul cecen a fost printre puținele voci de profil înalt din Rusia care au confruntat realitatea retragerii armatei ruse și a pierderilor grele suferite. El a criticat aspru conducerea militară, arătând cu degetul în special spre comandantul Districtului Militar Central, generalul-colonel Alexander Lapin, care a fost înlăturat din funcție la sfârșitul lunii octombrie.
Criticile lui Kadîrov au coninuat ideile exuse în mod public de către Prigojin, fondatorul și șeful Grupului Wagner, o companie militară privată care a fost implicată în războaiele din Siria, Libia, Republica Centrafricană și Mali. În timp ce mercenarii Wagner operează în estul Ucrainei din 2014, Prigozhin a „ieșit din umbră” ca un lider al acestora abia în luna septembrie a acestui an.
Mai întâi, a fost difuzată o înregistrare video cu modul în care fostul condamnat devenit magnat al afacerilor a recrutat personal din rândul prizonierilor ruși pentru a lupta în Ucraina. Apoi, el a dezvăluit că deținea într-adevăr Grupul Wagner, care la începutul lunii noiembrie și-a deschis sediul oficial în Sankt Petersburg. Prigojin s-a lăudat, de asemenea, în mod public că a intervenit în alegerile din SUA în ajunul alegerilor de la mijlocul mandatului.
Clocotește Moscova?
Aceste evoluții sunt semnificative, deoarece dezvăluie tensiunile tot mai mari din Moscova și semnalează potențiale traiectorii pentru un viitor conflict intra-elită. Devine evident că, pentru a menține senzația de liniște în rândul elitelor, Kremlinul intensifică presiunile asupra celor care sunt sceptici cu privire la șansele de victorie ale Rusiei în război. Această poziție a conducerii Rusiei, care dispune de resurselene necesare și este pregătită nu numai să amenințe și să facă presiuni, va putea duce cât de curând la grave amenințări.
Deplasarea puterii de la instituțiile oficiale de securitate și apărare către organizații nestatale, cum ar fi Wagner și forțele lui Kadîrov (cunoscute și sub numele de kadyrovtsy), care se simt împuternicite să critice în mod deschis și dur oficialii statului și generalii armatei, ar putea avea consecințe semnificative.
Aceste noi dinamici pot fi determinate de Prigojin, Kadîrov și alții care concurează pentru anumite poziții în stat. În septembrie, liderul cecen s-a plâns de faptul că este cel mai longeviv șef de republică din Rusia și a dat de înțeles că intenționează să părăsească postul. Aceste remarci au alimentat zvonurile potrivit cărora acesta urmărește o altă poziție în stat, posibil la nivel federal.
În mod similar, există speculații potrivit cărora Prigojin se pregătește să creeze o nouă mișcare conservatoare, care să promoveze valorile patriotice și narațiunea națională a Kremlinului, ca o modalitate de a intra în mod oficial în politica rusă. În timp ce șansele lui Kadîrov de a se ridica în ierarhia statului rus ar putea fi limitate de originea sa etnică, Prigojin nu se confruntă cu astfel de constrângeri și ar putea chiar să vizeze o candidatură la președinție.
O influență din ce în ce mai mare
Influența tot mai mare a acestor actori în contextul unei economii șubrede, al presiunilor sociale și al înfrângerilor militare semnalează, de asemenea, destabilizarea structurilor de autoritate care permit o guvernare continuă. Potențialul de prăbușire a regimului sau a statului este deja discutat de observatorii occidentali. Unii subliniază posibilitatea unei prăbușiri a guvernării în mijlocul unei înfrângeri militare; alții indică potențialul separatismului regional, pe măsură ce Moscova rămâne fără resurse pentru a subvenționa cele mai sărace regiuni. Chiar dacă o prăbușire a statului sau o revoltă separatistă nu se întrevăd încă la orizont, vizibilitatea tot mai mare a lui Prigojin și Kadîrov semnalează slăbiciunea statului.
Aceste semne timpurii că Prigojin dorește să intre în politica rusă și poate chiar să lanseze o candidatură la președinție oferă un indiciu cu privire la scenariile potențiale pe care Kremlinul le-ar putea planifica pentru alegerile prezidențiale din 2024. Kremlinul l-ar putea împuternici pe acesta și pe alți actori ca o modalitate de a păstra coeziunea intra-elită. Numirea lui Prigojin într-o poziție oficială în cadrul structurilor de stat sau chiar pregătirea acestuia ca succesor al lui Putin ar putea fi o modalitate de a avertiza elitele astfel: „Iată cine ar putea veni dacă nu reușiți să îl susțineți pe președintele în exercițiu!”.
Nu este o coincidență faptul că Prigojin, Kadîrov și politicieni naționaliști, precum Igor Girkin, sau chiar ultranaționaliști, precum Aleksandr Dugin, au atacat elita rusă și au acuzat-o că urmărește profitul și confortul personal. Războiul, insistă ei, expune neloialitatea și putregaiul din interior.
Sub lupa Kremlinului
În schimb, adepții unei mișcări extremiste și-au exprimat dorința de sacrificiu și loialitatea totală față de Kremlin. Kadîrov, de exemplu, a promis că își va trimite cei trei fii să lupte în Ucraina. O astfel de disponibilitate, împreună cu contribuția militară cecenă, îi permite să se situeze la un nivel moral ridicat față de restul elitei ruse în fața publicului rus, dar și internațional. Prigokin contribuie, de asemenea, personal la efortul de război cu Grupul Wagner, ceea ce îl îndreptățește să își exprime opinia și să își avanseze mai mult poziția în contextul războiului.
Partea din elita rusă care reprezintă establishment-ul pe timp de pace observă, fără îndoială, aceste evoluții recente și influența crescândă a acestor actori cu un sentiment de îngrijorare, sau chiar de panică. Deși în acest moment consolidarea elitei în jurul lui Putin nu pare să fie amenințată, retragerea din Kherson, împreună cu înfrângerile militare anterioare, au dus la sentimente de îndoială cu privire la șansele Rusiei de a câștiga acest război.
Pe măsură ce înfrângerea militară devine tot mai probabilă, viitorul țării și al elitei devine tot mai nesigur. Un astfel de scenariu ar putea declanșa căutarea unui înlocuitor al lui Putin fără a destabiliza țara. Într-adevăr, aceasta ar fi cea mai mare provocare pentru elitele rusești. În cele din urmă, teama de colaps fără Putin ar putea fi atât de intensă încât elita rusă ar putea încerca să prezinte înfrângerea ca pe o non-înfrângere. Având în vedere că majoritatea rușilor sunt din ce în ce mai obosiți de pe urma războiului, o astfel de abordare ar putea fi văzută ca fiind cea mai puțin destabilizatoare.
Ceea ce lipsește cu desăvârșire dintre aceste alternative este scenariul unei Rusii democratice. Elita rusă este de orientare nedemocratică, iar democrația în Rusia, în acest moment, poate fi impusă doar din exterior, prin forță. Deoarece acest lucru nu pare probabil, Occidentul trebuie să învețe cum să stăpânească și să trateze o Rusie nedemocratică, chiar și după război. După cum spune o altă zicală, „speră la ce e mai bun, dar pregătește-te pentru ce e mai rău”.
