Esential

Taxarea muncii în România și Uniunea Europeană. O călătorie fiscală pe continent

Taxarea muncii in Europa
Foto: Dreamstime.com

După încheierea crizei din 2008, economia din Europa a cunoscut o creștere etapizată de la an la an până în 2020. Odată cu apariția virusului care declanșează Covid 19 și declanșarea pandemiei acest fenomen a început să înceteze. Măsurile luate de țările lumii începând cu februarie-martie 2020 au pus la grea încercare economiile naționale.

După câteva luni în care mai multe industrii au fost sacrificate de către eforturile guvernelor de limitare a răspândirii virusului care a crescut rata mortalității pe planetă la un nivel nemaîntâlnit din cel de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea țărilor au fost nevoite să ia măsuri de sprijin pentru cele mai vulnerabile categorii din societate.  Nici România nu a fost scutită de o astfel de problemă, cu atât mai mult cu cât aproximativ 1,5 milioane de angajați din cei un pic peste 5.000.000 sunt plătiți cu salariul minim pe economie.

Din aceată situație a izvorât o discuție care din când în când ține capul de afiș în presă, fie ea scrisă sau audiovizuală: taxarea muncii. Nu de puține ori și nu puține persoane din spațiul public au declarat de-a lungul timpului faptul că România are una dintre cele mari taxări ale muncii de pe continent.

Plecând de la această afirmație am încercat să facem o analiză a modului în care munca este taxată în Uniunea Europeană. Astfel am încercat să aruncăm câte un ochi pe modul în care statele UE aleg să impoziteze venitul din salarii și modalitatea în care colectează contribuțiile asigurărilor sociale și cele de sănătate.

Excursie fiscala

Excursie fiscala

O excursie fiscală

În condițiile în care fiecare stat membru are propria legislație a muncii și propriul cod fiscal, create în urma propriilor particularități, acest material este departe de a se pretinde un etalon care să stabilească un clasament punctual între cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Cu atât mai mult cu cât în unele cazuri diferențele nu se rezumă doar la procente sau la tipuri de impozite, ci la o cu totul altă interpretare a sarcinii fiscale.

Astfel spus, în rândurile care o să urmeze o să prezentăm modul în care anumite state membre taxează veniturile din salarii a unui cetățean singur pentru un contract de muncă standard, fără a lua în calcul anumite excepții legate de tipul industriei în care activează sau de deducerile de care poate beneficia.

Este important de precizat faptul că în majoritate statelor Uniunii Europene taxarea muncii este formată din plata impozitului pe venit și din plata contribuțiilor sociale. În cele mai multe cazuri, chiar dacă acestea pică în sarcina angajatului sau angajatorului și chiar într-un sistem hibrid în cea mai mare parte, ele sunt oprite la sursă de către angajator și transferate statului . O să facem o excursie fiscală care să acopere cât mai multe din continent, de la Sud la Nord și de la Est până la Vest. Înainte de a ne uita după capra vecinului să aruncăm o privire în propria ogradă.

În România, în cazul unui contract de muncă standard, un procent de 47,5% din salariu brut ajunge la statul român. În sarcina angajatorului pică contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM), în procent de 2,25%, în timp ce angajatul va plăti contribuția de asigurări sociale (CAS), în valoare de 25%, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), 10%, precum și impozitul pe venit din salarii (10%). În ceea ce privește tipul de impozit, statul român este unul dintre puținele din interiorul Uniunii Europene care încă recurge la o impozitare în cotă fixă.

Este totuși extrem de important de stipulat că în momentul de față, anumite industrii, precum IT sau cercetare, beneficiază de o scutire totală a impozitului pe venit. De asemenea, lucrătorii din construcții și industria alimentară, pe lângă o scutire totală a impozitului pe venit, beneficiază și de scutirea CASS, precum și de o reducere de 3,75% a CAS, mai exact partea de contribuție care se duce către Pilonul II.

O altă prevedere legală, care putem spune că se abate de la cota de impozitare fixă, spune că în cazul angajaților care câștigă salariul minim pe economie, care este în valoare de  2.550 de lei brut, angajatorul  poate dispune o majorare de 200 de lei pentru care nu plătește nici impozit și niciun fel de cotizații. În condițiile în care aceste măsuri nu sunt țintite pe o anumită perioadă bine definită  de timp și cu un obiectiv clar, cota unică de impozitare putem spune că se transformă într-una progresivă mascată.

Europa Centrală, axată pe impozitarea progresivă

Cu un sistem relativ asemănător de taxare și tot cu o cotă unică în ceea ce privește impozitul pe venit  este și Bulgaria. În cazul vecinilor de la Sud de Dunăre, nivelul total de taxare pentru un contract de muncă standard este ceva mai mic. În timp ce impozitul pe veniturile din salarii este cotat tot la 10%, nivelul cotizațiilor sociale variază între 32,7% și 33,4%.

Obligația reținerii impozitului revine, la fel ca și în România, angajatorului. Practic totalul taxelor pe care statul bulgar le oprește sunt în cuantum de aproximativ 43%, un pic mai mici decât în România. Ceea ce înseamnă că în cazul unui salariu brut de 1.000 de euro, un angajat român va avea un câștig net de 525 euro, în timp ce un salariat bulgar ar rămâne în buzunar cu 570 de euro.

Cu cât migrăm mai înspre Europa Centrală, impozitarea se transformă dintr-una fixă într-una progresivă. Impozitul progresiv poate fi în mai multe trepte, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor europene, sau pe două niveluri de câștig. În Republica Cehă, plata cotizațiilor este împărțită în mod egal între angajat și angajator și reprezintă aproximativ 22% din venitul brut. Din aceștia, un procent de 9% este transferat către asigurarea publică de sănătate, în timp ce 13% merge către sistemul public de pensii.

În ceea ce privește sistemul de asigurări de sănătate, trebuie să specificăm că deși este unul similar cu al nostru și anume, oferă accesul tuturor participanților indiferent de contribuția adusă la sistem, el este gestionat de către mediul privat.  Practic sunt șapte societăți de asigurări de sănătate autorizate și fiecare utilizator este liber să o aleagă pe cea care consideră că i se potrivește cel mai bine. Cota de impozitare a salariului în Cehia este de 15%, cu excepția celor care depășesc venituri anuale de peste 1.867.728 de coroane cehe, respectiv 76.270 de euro. În acest caz impozitul se mărește la 23%. În concluzie un angajat care este plătit cu 1.000 de euro brut, va rămâne cu un câștig net în valoare de 630 de euro, deci din nou, o taxare mai mică decât în România.

În Polonia, lucrurile diferă un pic, atât în ceea ce privește contribuțiile sociale, precum și în cazul impozitului pe venitul din salarii. O parte din contribuțiile sociale, mai exact 13,7% sunt împărțite atât de angajat cât și de angajator, cel din urmă contribuind cu o diferență între variabilă, cuprinsă între 6-9%, ajungând la un procent cuprins între 20-23% pentru sistemul de pensii, sănătate și asigurare de muncă. În ceea ce privește impozitul pe salarii, statul polonez aplică o taxă de 17% în cazul unui venit anual de până în 85.528 de zloți, echivalentul a 17.910 euro și de 32% pentru ceea ce depășește această sumă.

De exemplu un angajat care câștigă anual 125.000 de zloți, plătește 17% pentru 85.528 de zloți și 32% pentru diferență. Mai mult de atât, se trece pe cota de impozitare mai mare doar în momentul din an în care anagajatul atinge limita de 85.528 de zloți, ceea ce înseamnă că venitul net al polonezilor se micșorează doar în a doua parte a anului. În definitiv, totalul taxelor pe care statul polonez le aplică unui salariu brut de 1.000 de euro lunar însumează aproximativ 40%, ceea ce înseamnă că acesta rămâne cu 600 de euro venit net.

Sistemul Țărilor de Jos

Țările de Jos se remarcă tot prin două praguri de taxare a muncii, doar că aici calculul este unul mult mai simplificat. În 2021, rata de impozitare pentru veniturile anuale de până în 68.507 euro era de 37,10% și de aproximativ 49,50% pentru veniturile care depășeau acest plafon. Rata totală de impozitare cuprinde atât impozitul pe salariu, cât și contribuția la asigurările naționale, contribuția la sistemul de asigurări pentru persoane angajate, precum și contribuția la legea privind asigurarea de sănătate pentru persoanele dependente de venit social. În ipoteticul caz al unui salariu brut de 1.000 de euro în Țările de Jos, un salariat rămâne în buzunar cu aproximativ 630 de euro.

Dacă mergem mai la Sudul continentului și ne oprim în Grecia , o să întâlnim un sistem de impozit pe venitul salarial în 5 trepte. Acest impozit se calculează la venitul rămas în urma plății cotizațiilor sociale care depășesc un pic 40%, din care 24,81% îi revin angajatorului, în timp ce 15,75% îi revin angajatului.  Cota de impozitare este următoarea:

  • 9% – pentru venituri cuprinse între 0 și 10.000 de euro anual
  • 22% – pentru venituri cuprinse între 10.001 și 20.000 de euro anual
  • 28% – pentru venituri cuprinse între 20.001 și 30.000 de euro anual
  • 36% – pentru venituri cuprinse între 30.001 și 40.000 de euro anual
  • 44% – pentru venituri care depășesc 40.001 euro anual

Mai precis, pentru un angajat din Grecia, care are un salariu brut de 1.000 de euro, calcul salariului net se va face în felul următor:

1000 euro – 400 euro (cotizații sociale) = 600 euro – 54 euro (primul prag de impozitare) = 546 euro. Ceea ce rezultă o taxare totală de 46,4%.

Una dintre cele mai mari rate de impozitare se găsește în Belgia, acolo unde contribuțiile sociale sunt de două feluri: obișnuite și speciale. Procentul în cazul contribuțiilor sociale obișnuite este de 27%, în timp ce pentru cele speciale, care nu sunt obligatorii, depinde de tipul de asigurare ales. La această taxă se adaugă impozitul pe venit, care este de asemenea progresiv și are următoarele trepte:

  • 25% – între 0 și 13.540 de euro
  • 40% – între 13.540 și 23.900 de euro
  • 45% – între 23.900 și 41.360 de euro
  • 50% – peste 41.360 de euro

Practic, la nivelul salariului minim din Belgia, care este în valoare de 1.626 de euro lunar, angajatul plătește taxe în valoare de 52%.

Cum se taxează în Portugalia

Acest nivel de taxare, în jurul procentului de 50% îl regăsim și în cazul Portugaliei, cu precizarea că este valabil dacă vorbim de un venit lunar brut de 1.000 de euro, care este impozitat cu 15% și la care se adaugă contribuții sociale de aproximativ 35%. În cazul salariului minim, care este în valoare de 822,5 euro pe lună, impozitul pe venit este de 10%, ceea ce reprezintă o taxare totală de aproximativ 45%, precum și în situația în care migrăm spre nord, acolo unde Danemarca are, la fel ca și Belgia, una dintre cele mai mari cote de taxare a muncii, care depășește 50%.

În concluzie, în urma datelor colectate în mare parte cu ajutorul platformei de control a salarizării globale a Payslip, în Europa media taxării muncii este undeva la aproximativ 45%, ceea ce înseamnă că România se află în prima jumătate a unui eventual clasament. Cu toate acestea, ținând cont la deducerile, care în momentul de față impactează poate un pic mai bine de 1.000.000 de angajați, observăm că și țara noastră se află în jurul mediei europene.

Cifre:

  • 45% – este  media europeană a taxelor pe muncă
  • 47,5% – este taxarea pe muncă standard în România