Chiar și în cea mai optimistă versiune a încheierii conflictului din Ucraina, reconfigurarea forțelor NATO și direcționarea lor către granițele fostei URSS ar trebui considerată drept sigură, scrie publicația elenă Efimerida Ton Syntakton.
După cum este firesc și de așteptat, țările europene din interiorul și din afara UE care vor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește securitatea Bătrânului Continent vor încerca să fie prezente în această provocare care va influența nu numai relația transatlantică, ci și raporturile intra-europene de forțe, în ansamblu. În principal, este de așteptat ca forțele NATO să fie direcționate spre două țări din Europa de Est, Polonia și România.
Baricade antiruse
Direcționarea forțelor spre granițele fostei URSS va reconfigura de facto relațiile bilaterale cu Rusia atât pentru Germania și Franța, cât și pentru Marea Britanie și mai ales pentru Turcia.
Ankara nu-și va putea menține pentru mult timp rolul de mediator neutru, care păstrează echidistanța față de conflictul din Ucraina și participă totodată cu unități de luptă la forța NATO care va fi dislocată în Europa de Est.
Pe scurt, când războiul din Ucraina se va termina, țările membre NATO vor construi baricade împotriva Rusiei, așa cum au făcut-o și în timpul Războiului Rece împotriva prezenței URSS în țările din Europa de Est, potrivit Efimerida Ton Syntakton.
Deja la Berlin și Paris, provocarea sus-menționată preocupă puternic conducerile politice și militare, iar prin natura lucrurilor ar putea duce la o nouă rivalitate franco-germană.
Este Europa Centrală și de Est o zonă aflată predominant sub influență germană? Această abordare simplistă vehiculată după căderea Zidului Berlinului a fost repede dezmințită de extinderea NATO spre Est, care a asigurat prezența SUA în fostul bloc sovietic.
Franța, pași în față
Astăzi, în umbra invaziei Rusiei în Ucraina și a deciziei Germaniei de a se reînarma, ar fi de așteptat o inițiativă a Berlinului în direcția unei prezențe militare permanente în Europa de Est. Ceea ce nu era, însă, de așteptat a fost decizia Franței de a obține o prezență permanentă a forțelor sale militare în Estonia, Lituania și România, adică o „prezență” franceză în primele linii ale confruntării NATO cu Rusia lui Putin.
În mod evident, Parisul, prin prezența la Marea Baltică și, de asemenea, în Balcani, urmărește două obiective:
– În primul rând, păstrarea întâietății pe care forța sa militară o are în UE după retragerea Marii Britanii și atâta timp cât încă nu au fost puse în practică angajamentele Germaniei de a-și consolida forțele armate.
– În al doilea rând, afirmarea rolului său în cadrul NATO ca partener și interlocutor privilegiat al SUA, ceea ce îi va aduce o creștere a rolului său geopolitic care îi va permite să influențeze politica Washingtonului față de Moscova, dar și să-și stabilizeze prezența privilegiată în Marea Mediterană.
Pe de altă parte, cele de mai sus dau sens și inițiativei lui Macron cu privire la o Comunitate Politică Europeană, a cărei reuniune fondatoare a avut loc recent la Praga. Berlinul privește spre Washington
Toate cele de mai sus, corelate, ar putea fi atuuri semnificative în efortul Parisului de a presa Berlinul să accepte o întâietate a Franței în efortul comun de apărare a UE, o întâietate care ar contrabalansa dominația absolută a Germaniei în zona euro.În ciuda dezacordurilor și divergențelor de interese între Germania și SUA, Berlinul a preferat de-a lungul timpului o cooperare consolidată în domeniul apărării cu SUA, care i-ar întări poziția hegemonică în Europa, în locul unei cooperări bilaterale cu Franța în care ar fi parteneri egali.
