Germania se confruntă cu o mare dilemă la nivel intern legată de cât de mult ar trebui să se implice, cu arme și tancuri trimise ucrainenilor, în război. Subiectul ajutoarelor militare constă în principala provocare a păcii parlamentare de la Berlin.
În februarie anul trecut, la trei zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz s-a ridicat în Bundestag, parlamentul german, și a ținut un discurs remarcabil. Scholz, un social-democrat fără prea multe antecedente în materie militară, a spus țării sale – condiționată încă din anii 1990 să creadă că nu mai are nevoie de o armată adevărată – că va adăuga 100 de miliarde de euro la bugetul apărării în acest an, scrie Anne Applebaum pentru The Atlantic.
Germania, a spus el, are nevoie de „avioane care zboară, nave care pot pleca pe mare și soldați care sunt echipați optim pentru misiunile lor”. El a declarat că deceniile de dependență tot mai mare de energia rusă vor înceta și că Germania va începe să pregătească alternative. Și, după săptămâni în care a refuzat să trimită arme în Ucraina, a declarat că Germania va trimite acum arme antitanc și rachete Stinger.
O schimbare de paradigmă în Germania
Scholz a numit acest lucru un Zeitenwende, sau un punct de cotitură istoric, și nu toată lumea era pregătită pentru el. Marie-Agnes Strack-Zimmermann, președinta Comisiei pentru apărare din Bundestag (și o democrat-liberală, parte a coaliției guvernamentale) a privit fețele politicienilor din propriul partid al lui Scholz. Ea a putut vedea că mulți erau uimiți. Cu toate acestea, ea a crezut că „momentul de cotitură” va începe imediat. În schimb, mi-a spus ea, a fost ca și cum Scholz „a spus aceste cuvinte mari și apoi a trebuit să se așeze și să se odihnească”.
Și iată unde ne aflăm acum: Încă de la discurs, germanii se ceartă asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat să ajuți Ucraina, ce arme pot fi trimise și care nu, care ar putea provoca un fel de reacție extremă din partea Rusiei și care ar putea ajuta la câștigarea războiului.
Chiar dacă din ce în ce mai multe arme germane au ajuns în Ucraina, discuția despre acestea rămâne mult mai controversată în Germania decât oriunde altundeva. Este greu de imaginat că un talk-show american important își petrece o oră discutând despre trimiterea sau nu de tancuri în Ucraina, dar un talk-show german a făcut-o recent (știu, pentru că am participat la el).
Politicienii din opoziție au criticat zgomotos guvernul în această privință, ca și în multe alte privințe, dar Strack-Zimmermann și alți politicieni din cadrul coaliției de guvernare au criticat și ei ritmul și natura asistenței. Anton Hofreiter, membru al Bundestagului din partea Partidului Verzilor, care este, de asemenea, în coaliție, mi-a spus că livrările de arme grele au avut loc doar pentru că atât de mulți oameni „au insistat și insistat” pentru ele.
Fiecare ajutor trimis în Ucraina, audiat de parlamentari
Am avut o imagine a emoției din aceste argumente în timpul unei serii de întâlniri de săptămâna trecută la Berlin, în care am văzut cum oamenii îi aruncau întrebări lui Wolfgang Schmidt, șeful de cabinet al lui Scholz. De mai multe ori, acesta a fost întrebat despre tancuri.
Câteva informații de fond: Germania are tancuri pe care le-ar putea oferi Ucrainei, dar nu le are. Guvernul german a împiedicat alte țări europene care dețin tancuri fabricate în Germania să le trimită și pe ale lor. Cu toate acestea, Germania a trimis multe alte arme grele, inclusiv unele care arată ca niște tancuri (antiaerianul Flakpanzer Gepard are țevi de tun și benzile de rulare din metal greu pe care majoritatea oamenilor le asociază cu tancurile și se află deja în Ucraina).
Datorită acestor livrări, precum și a altor sisteme de apărare antiaeriană care au doborât rachete de pe cerul Kievului în această săptămână, Germania a devenit al treilea mare furnizor de arme pentru Ucraina, după SUA și Marea Britanie.
Între timp, Polonia și alte țări au dat Ucrainei tancuri de tip sovietic pe care le aveau în stoc (iar Ucraina a mai luat încă câteva dintre acestea, lăsate în urmă de armata rusă). „Tancurile de luptă principale” mari, moderne, occidentale, care pot fi folosite pentru a ataca forțele rusești, ar putea oferi Ucrainei un avantaj. Dar niciunul nu este pe drum. Destul de puțini germani cred că acest refuz este o formă de tergiversare sau de bătaie de cap, iar când vorbesc despre asta, se enervează destul de repede.
Care este problema lui Schmidt legată de tancuri
Deci, de ce să nu trimitem tancuri? În timpul unui panel pe care l-am împărtășit, Schmidt a dat o serie de explicații. Unele au avut de-a face cu logistica: Tancurile, a remarcat el, necesită lanțuri de aprovizionare lungi și sisteme de reparații, iar acestea ar dura mult timp pentru a fi înființate. Unele aveau de-a face cu optica: „Dacă tancurile ar fi capturate cu Crucea de Fier germană”, a spus el, „ar fi ocazia perfectă pentru propaganda rusă de a spune: uite, acesta este NATO care ne atacă”.
Dar logistica poate fi rezolvată. Aspectul optic, în acest moment, nu este deloc o preocupare. Putin știe de ce parte este guvernul german și, oricum, tancurile germane trimise în Ucraina ar fi vopsite cu steagul ucrainean, nu cu însemnele germane.
În realitate, argumentul decisiv este de ordin politic. După cum a spus Schmidt, „nimeni altcineva nu livrează” tancuri moderne – nici francezii și, cel mai semnificativ, nici americanii. Iar germanii, sau cel puțin Scholz și Schmidt, așteaptă ca altcineva, în special SUA, să fie primul.
