Infofinanciar > Lumea la zi > Președintele Emmanuel Macron, vizită în România. Întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Otopeni
Lumea la zi

Președintele Emmanuel Macron, vizită în România. Întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Otopeni

cnn.com
cnn.com

Oficiali de prestigiu au vizitat astăzi țara noastră. Sâmbătă, 8 aprilie 2023, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu ministrul Afacerilor Externe și Europene, Catherine Colonna, în salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, România a avut acest prilej de ai găzdui pe oficiali deoarece a fost necesară o escala tehnică la București a președintelui francez Emmanuel Macron, în urma călătoriei sale în Republica Populară Chineză.

Președintele Emmanuel Macron în România

Prin această oportunitate, conform raportului, în timpul acestor discuții, ministrul francez de Externe s-a axat pe poziția Chinei față de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și i-a detaliat omologului român, Bogdan Aurescu, rezultatele negocierilor franco-chineze din timpul vizitei președintelui francez în țara chineză.

În cadrul acestor discuții, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța solicitărilor comunității internaționale către Beijingul pentru a acționa cu responsabilitate față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, având în vedere statutul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.  Pe baza distincției evidente între statutul Ucrainei de victimă a agresiunii și cel al Rusiei de stat agresor, China ar trebui să recunoască aceste etichete, enunțate de întreaga lume. Ministrul român a mai explicat faptul că Republica Populară Chineză să nu acționeze pentru a aproviziona Rusia cu arme și muniții.

Situația de amenințare a securității, generată de agresiunea rusă. dar și planificarea Summitului aliat de la Vilnius din iulie 2023, au fost alte subiecte de discuție între cei doi  miniștrii. Ministrul român a subliniat importanța consolidării Flancului Estic prin ridicarea la nivel de brigadă a Grupului de Luptă NATO din România, condus de Franța. De asemenea, a fost pusă în discuție prepoziționarea echipamentelor militare, pentru întărirea poziției de descurajare și apărare pe Flanc, aceste aspecte fiind în conformitate cu deciziile Summitului de la Madrid din 2022. Omologul francez a fost de acord cu afirmațiile enunțate de Bogdan Aurescu.

Procesul de aderare al României la Schengen

Ministrul român de externe și-a arătat aprecierea excepțională a României pentru poziția franceză în parteneriatul strategic , Franța fiind la conducerea Grupului de luptă din România. În acest context, ministrul Aurescu a prezentat și obiectivele Conferinței pentru Securitate la Marea Neagră din cadrul Platformei Internaționale Crimeea. Acest eveniment va fi găzduit de Aurescu, împreună cu Dmytro Kuleba, omologul său ucrainean, și alături de miniștrii Apărării din cele două națiuni, pe 13 aprilie, la București.

Discuția privind aderarea României la spațiul Schengen a jucat, de asemenea, un rol important, iar ministrul român de Externe a oferit o prezentare amănunțită a eforturilor țării noastre în această direcție. De asemenea, acesta a oferit o evaluare a perspectivelor de avansare a dosarului și a mulțumit Franței pentru sprijinul său activ. Ministrul Colonna a reafirmat sprijinul complet al Franței pentru acest obiectiv și a dat asigurări că țara va continua să joace un rol major în discuțiile europene, în special cu Austria, potrivit documentului, conform Adevărul .