Infofinanciar > Lumea la zi > Politico: De ce Xi Jinping este în continuare cel mai bun prieten al lui Vladimir Putin?
Lumea la zi

Politico: De ce Xi Jinping este în continuare cel mai bun prieten al lui Vladimir Putin?

Vladimir Putin și Xi Jinping Sursa foto The Daily Beast
Sursa foto The Daily Beast

Prietenia lor a început cu vodcă și sandvișuri în urmă cu un deceniu. Acum, președintele Chinei, Xi Jinping îl vizitează pe Vladimir Putin după un an de război. Președintele Chinei, Xi Jinping, face acest lucru sfidând presiunile internaționale masive. Vladimir Putin, omul pe care Xi l-a numit cândva „cel mai bun și mai intim prieten”, tocmai a devenit cel mai căutat presupus criminal de război din lume.

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin la 17 martie pentru presupusul său rol în transferul ilegal al civililor ucraineni în teritoriile rusești. Dar acest lucru nu îl descurajează pe Xi, care a încălcat normele Partidului Comunist și și-a asigurat în mod oficial un al treilea mandat de lider chinez luna aceasta.

Dar de ce este liderul Chinei atât de hotărât să rămână alături de Vladimir Putin în ciuda reacțiilor inevitabile, într-o perioadă în care Occidentul este din ce în ce mai suspicios față de obiectivele militare ale Beijingului – și examinează mai atent ca niciodată companii chinezești apreciate, precum TikTok?

De ce rămâne Xi Jinping alături de Vladimir Putin?

Pentru început, viziunea mondială a Beijingului îi cere să rămână, în mod strategic, aproape de Rusia: După cum văd liderii de la Beijing, SUA blochează calea Chinei către leadership-ul global, ajutată de guvernele europene, în timp ce majoritatea vecinilor săi geografici, de la Japonia și Coreea de Sud la Vietnam și India, sunt din ce în ce mai mult sceptici decât susținători.

„Poporul chinez nu este predispus fă facă amenințări. Tigrii de hârtie (metaforă chinezească ce face referire la un comportament impunător, însă fără justificare – n.r.), precum SUA, cu siguranță nu ar putea amenința China”, se arată într-un articol al agenției de știri chineze de stat Xinhua. Același articol a criticat Washingtonul pentru că a amenințat că va sancționa China dacă va furniza Rusiei arme pentru invazia sa în Ucraina. „Cu cât SUA vor să zdrobească mai mult cele două superputeri, China și Rusia, cele două se vor sprijii mai mult una pe cealaltă”.

Este un punct de vedere care se potrivește cu retorica de la Kremlin. „Washingtonul nu vrea ca acest război să se încheie. Washingtonul vrea și face totul pentru a continua acest război”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, la începutul acestei luni.

Zece ani de prietenie

Pentru a înțelege preferința lui Xi Jinping pentru Vladimir Putin, chiar dacă economia Chinei este atât de împletită cu cea a Occidentului, analiștii spun că nu este important doar să luăm în considerare viziunea Beijingului privind viitorul, ci și să înțelegem istoria pe care liderii chinez și rus o au în comun.

„Sunt la doar șase luni distanță în ceea ce privește vârsta. Părinții lor au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Ambii au avut parte de greutăți în tinerețe. Amândoi au fiice. Și amândoi seamănă din ce în ce mai mult cu niște împărați sau cu niște țari”, a declarat Alexander Gabuev, membru senior al think tank-ului Carnegie Endowment for International Peace și expert în relațiile ruso-chineze.

Prietenia lor, după cum a spus Gabuev, a început în 2013, când Xi s-a întâlnit cu Putin spre finalul summitului de cooperare economică Asia-Pacific din Bali, de ziua de naștere a lui Putin. Citând două persoane prezente la petrecere, Gabuev a spus că ocazia nu a fost „o seară cu obișnuită, ei s-au deschis unul față de celălalt și a existat o chimie cu adevărat funcțională”.

Potrivit lui Vladimir Putin însuși, Xi i-a oferit un tort, în timp ce liderul rus a scos o sticlă de vodcă pentru un toast. Cei doi au depănat apoi amintiri la câteva shot-uri și sandvișuri. „Nu am stabilit niciodată astfel de relații sau nu am făcut astfel de aranjamente cu niciun alt coleg străin, dar am făcut-o cu președintele Xi. Acest lucru ar putea părea irelevant, dar pentru a vorbi despre președintele Xi, de aici aș vrea să încep”, a declarat Putin pentru postul de televiziune chinez CCTV în 2018.

Aceste remarci au fost urmate de o călătorie la Beijing, unde Xi i-a înmânat lui Putin prima medalie a prieteniei din China. „El este cel mai bun, cel mai intim prieten al meu. Indiferent de fluctuațiile care există în situația internațională, China și Rusia au luat întotdeauna cu fermitate dezvoltarea relațiilor ca o prioritate”, a spus Xi.

Xi Jinping s-a ținut de aceste cuvinte, chiar și după ce Vladimir Putin și-a lansat invazia în Ucraina în urmă cu puțin peste un an. Cu mai puțin de trei săptămâni înainte, Putin a vizitat Beijingul și a semnat ceea ce China numea cândva un parteneriat „fără limite”. Oficialii chinezi s-au ferit să critice Rusia – și nici măcar nu au vrut să spună că este vorba de un război – în timp ce au reluat narațiunea lui Putin potrivit căreia expansiunea NATO a fost de vină.

Apropiați, dar nu egali

Îngrijorările cresc cu privire la potențialul Beijingului de a furniza arme Rusiei. Săptămâna trecută, POLITICO a relatat că, potrivit datelor vamale, companiile chineze, inclusiv una legată de guvernul de la Beijing, au trimis entităților rusești 1.000 de puști de asalt și alte echipamente care ar putea fi folosite în scopuri militare, inclusiv piese de drone și armuri corporale.

De asemenea, forțele armate chineze și rusești au făcut echipă pentru exerciții comune în afara Europei. Cel mai recent, acestea au organizat exerciții navale împreună cu Iranul în Golful Oman.

În timpul vizitei lui Xi din 20 martie, se așteaptă ca cei doi lideri să încheie până la o duzină de acorduri, potrivit presei ruse TASS. Experții spun că Xi și Putin vor semna probabil și alte acorduri pentru a stimula comerțul – în special în domeniul energiei – precum și pentru a face mai multe eforturi pentru a face comerț în propriile monede.

De asemenea, se așteaptă ca Xi să reitereze „documentul de poziție” al Chinei în vederea soluționării a ceea ce aceasta numește „criza ucraineană”. Documentul, publicat luna trecută, menționează necesitatea de a respecta suveranitatea și de a relua discuțiile de pace, dar include, de asemenea, puncte de discuție rusești, cum ar fi descurajarea „blocurilor militare în expansiune” – o critică voalată a sprijinului american pentru ca Ucraina să se alăture potențial NATO. Există, de asemenea, rapoarte potrivit cărora Xi ar putea discuta la telefon cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski , după vizita de la Moscova.

Dar prioritatea principală generală a Beijingului este de a „bloca Rusia pe termen lung ca partener junior al Chinei. Pentru Xi, cimentarea Rusiei ca partener junior al Chinei este fundamentală pentru viziunea sa de întinerire națională”,  a scris Ryan Hass, cercetător senior la Brookings Institution, un think tank. Pentru a realiza acest lucru, rămânerea lui Putin la putere nu este negociabilă pentru Beijing, a scris el: „Obiectivul Chinei este de a se proteja împotriva eșecului Rusiei și a căderii lui Putin”.

Ce mod mai bun, atunci, de a-ți arăta sprijinul decât să participi la un banchet atunci când prietenul tău are cea mai mare nevoie de tine?, scrie POLITICO.