După aproape un an, invazia Rusiei în Ucraina și-a pierdut puțin din avânt. La sfârșitul săptămânii trecute, un atac cu rachete a distrus o clădire rezidențială din Dnipro, ucigând 45 de cetățeni. Acum, Marea Britanie, Franța și chiar și Germania, mereu precaută, vorbesc despre furnizarea de tancuri occidentale către Ucraina , ceva ce părea de neconceput chiar și în urmă cu o lună, întrucât niciuna dintre administrații nu era dispusă să fie prima care să facă acest lucru.
Deci, ce s-a schimbat? Înalți oficiali din domeniul apărării din SUA și UE au explicat recenta evoluție ca fiind o modalitate de a ajuta Ucraina să obțină un succes decisiv pe câmpul de luptă, care să forțeze Rusia să înceapă negocierile de pace. Cu toate acestea, Ucraina a implorat cu disperare Occidentul să furnizeze arme ofensive încă din primele zile ale invaziei. Ce a motivat această nouă hotărâre în rândul susținătorilor occidentali ai Ucrainei?
Tactica abordată împotriva Rusiei
Răspunsul se află în cronologia războiului, un concept cunoscut printre cercetătorii în domeniul descurajării drept „umbra viitorului”. Pe măsură ce „războiul de trei zile” al lui Vladimir Putin se întindea în săptămâni și luni, fiecare parte a trebuit să formuleze un plan pe termen lung. După unele șovăieli inițiale, Occidentul a adoptat în cele din urmă strategia clasică, ca la carte, a escaladării treptate.
Intensificarea asistenței militare, de la mici dispozitive antitanc la artilerie, de la sisteme de apărare antirachetă Patriot la tancuri, este o strategie asemănătoare cu cea a creșterii treptate a mizei pentru a transmite faptul că ai o mână puternică la poker.Pe măsură ce acțiunile Rusiei depășesc „liniile roșii”, SUA și aliații săi anunță că au luat hotărârea de a oferi Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a respinge invazia Rusiei. Ideea este că, dacă Rusia crede că, în cele din urmă, nu va putea să-și atingă obiectivele militare, atunci cel mai bun răspuns al său ar fi să-și reducă pierderile acum, mai degrabă decât să continue să ducă un război pe care nu-l poate câștiga, scrie jurnalista Olga Chyzh în The Guardian.
Atunci de ce nu se pliază Rusia? Pentru că Putin operează sub un set diferit de constrângeri instituționale interne față de adversarii săi din vest. Spre deosebire de liderii democratici, care rămân la putere prin câștigarea sprijinului unei proporții considerabile a populației la vot, continuitatea la putere a lui Putin se bazează doar pe sprijinul unei elite de încredere. Însă, din această „organizație”, majoritatea membrilor se bazează pe actualul președinte al Rusiei datorită pozițiilor înalte ocupate de aceștia în industrie sau guvern. În timp ce aceste elite se atacă adesea între ele pentru a-și spori propria influență, ele depind de favorurile lui Putin și nu sunt în măsură să se opună acțiunilor sale politice.
Avantajele lui Putin
Acest context instituțional îi oferă liderului rus două avantaje importante. Primul este de ordin temporal. Fără a fi constrâns de o competiție electorală regularizată, Putin își poate permite să joace un joc de lungă durată.
În timp ce liderii occidentali se felicită reciproc pentru că excelează la acest joc de poker, Putin și elitele sale nici măcar nu joacă la aceeași masă. Din perspectiva Rusiei, actualii săi adversari din vest nu sunt decât niște piedici de moment în drumul său spre atingerea obiectivelor sale militare. Peste doi ani, este posibil ca președintele american, Joe Biden, să nu mai fie acolo pentru a asigura unitatea occidentală în sprijinul acordat Ucrainei. Și chiar și o mică fisură ar putea fi suficientă pentru a întoarce soarta războiului în favoarea Rusiei.
Al doilea avantaj al lui Putin vine sub forma latitudinii politice. Nefiind obligat să răspundă în fața publicului, care suportă cea mai mare parte a costurilor financiare ale războiului, suita de politici a lui Putin este determinată de interesele concurente din cercul său restrâns. Iar aceste elite, în principal cele militare și de informații, sunt pe deplin de acord cu războiul: pentru ele, beneficiul reunificării teritoriilor sovietice depășește cu mult ceea ce ele percep ca fiind costuri temporare. Unele dintre aceste elite au cerut cu insistență o escaladare suplimentară, cum ar fi mobilizarea militară totală a societății rusești. Concentrarea actuală a puterii în cadrul elitelor conservatoare din Rusia indică faptul că politica externă imperialistă a Kremlinului se întinde mult dincolo de conducerea lui Putin.
Greșeala Occidentului
Occidentul se comportă ca și cum nu ar fi conștient de acest al doilea avantaj, judecând în mod eronat Rusia în funcție de propriul său criteriu de referință. În mintea liderilor occidentali, există un prag de cost militar, în victime sau în bani, care ar obliga Rusia să dea înapoi: dacă Ucraina ar mai avea o singură breșă, Rusia ar putea vedea lumina de la capătul tunelului și ar accepta să facă unele compromisuri. Ceea ce uită Biden și aliații săi europeni este că liderii autoritari nu se confruntă cu aceleași presiuni publice ca cei ai regimurilor democratice. Imaginile înfiorătoare ale trupelor care se întorc acasă în saci de cadavre sunt dăunătoare pentru președinții democratici, dar sunt irelevante pentru liderii care nu se bazează pe sprijinul publicului pentru a rămâne la putere. Nici un număr de victime nu va înmuia inima țarului rus.
Ce înseamnă acest lucru pentru Ucraina? Înseamnă că Rusia nu va ceda și că va încerca în mai multe rânduri să cucerească Ucraina. De la războaiele sovieto-finlandeze până în Cecenia, Rusia are o istorie de campanii militare eșuate inițial care au reușit la a doua încercare.
Ce ar putea obține Ucraina
Chiar dacă Ucraina alungă de pe teritoriul său până la ultimul soldat rus, agresiunea Rusiei nu va lua sfârșit. Rusia va continua să emită pretenții asupra teritoriului Ucrainei și le va susține cu amenințări, lansări intermitente de rachete și încăierări la frontieră. Nu există o victorie decisivă a apărătorului. O victorie decisivă implică distrugerea atacatorului, pentru ca acesta să nu se întoarcă după o scurtă repriză. Distrugerea voinței Rusiei sau a capacității pe termen lung de a-și lua teritoriul este ceva ce, pentru Ucraina, nu este o opțiune. Cu un agresor impenetrabil la presiunea internațională sau internă, o pace fragilă, susținută de un sistem de apărare antirachetă de ultimă generație și de o armată de clasă mondială în așteptare, poate fi cel mai bun rezultat pe care Ucraina poate spera să îl obțină.
Ucraina știe acest lucru, chiar dacă susținătorii săi occidentali încă mai speră la un acord negociat de bună credință. Ceea ce are nevoie Ucraina este să se pregătească pe termen lung, să își consolideze relațiile cu alți potențiali aliați și să își dezvolte în continuare propria industrie de apărare. Singurul mod în care Ucraina poate obține o pace durabilă este să stocheze cele mai mari arme pe care le poate găsi.
