Infofinanciar > Lumea la zi > Ministrul lituanian de externe vrea Rusia distrusă! Landsbergis: „Să înarmăm Ucraina acum”
Lumea la zi

Ministrul lituanian de externe vrea Rusia distrusă! Landsbergis: „Să înarmăm Ucraina acum”

Landsbergis, Sursă foto: Delfi
Sursă foto: Delfi

Statele care au graniță cu Rusia, țările baltice și Polonia, s-au dovedit a fi cele care au condamnat cel mai dur crimele de război pe care Rusia le săvârșește în Ucraina. De altfel, duminică, ministrul de externe din Lituania, Gabrielius Landsbergis, a cerut statelor europene să ofere mai multe tancuri ucrainenilor, pentru a lupta împotriva invadatorilor ruși. Acest îndemn al oficialului lituanian vine după ce mai multe gropi comune, în care zăceau trupuri neînsuflețite ale ucrainenilor, au fost descoperite în Izium, din regiunea Harkov.

„Cuvintele nu au reușit să prevină gropile comune”; „Numai condamnarea nu va pune capăt acestui genocid. Tancurile spun mai mult decât cuvintele. Să înarmăm Ucraina acum!”, a transmis Landsbergis într-o postare pe contul său de Twitter, potrivit celor de la Mediafax.

Relații tensionate între țările baltice și Rusia

La sfârșitul lunii august a acestui an, Estonia, Letonia și Lituania au anunțat că au luat în calcul interzicerea intrării turiştilor ruşi pe teritoriile lor, în cazul în care UE nu introduce o restricţie la nivelul blocului comunitar. Acest anunț a fost lansat în spațiul public de ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis.

„Am discutat cu miniştrii din toate aceste ţări… Nu văd multe diferenţe din punct de vedere politic”, a precizat ministrul la Vilnius.

„Turiştii ruşi nu ar trebui să fie în Uniunea Europeană… Ţara lor este implicată în genocid”, a mai completat şeful diplomaţiei lituaniene.

În schimb, Rusia a amenințat că poate scoate ţările baltice din NATO dacă renunţă la recunoaşterea suveranităţii lor.
Acest anunț a fost făcut de Evgeni Fedorov, Deputatul Dumei de Stat, pentru un portal de ştiri din Letonia. Fedorov a menționat că anularea deciziei Rusiei de a recunoaşte statele baltice ca suverane ar crea temeiuri legale pentru a forţa alianţa să revină la graniţele din 1997.

„Carta NATO conţine clauza a şasea, potrivit căreia teritoriile în litigiu nu pot fi incluse în alianţă. De îndată ce teritoriile ţărilor baltice vor fi recunoscute ca disputate, asta va deveni baza excluderii ţărilor baltice din NATO”, a precizat Fedorov.

De asemenea, cu o săptămână înaintea acestor declarații, același deputat a redactat o legislație care vizează suveranitatea Lituaniei, prin care se pretinde ţara a părăsit ilegal Uniunea Sovietică în urmă cu mai bine de trei decenii. În anul 1990, Lituania a fost prima țară baltică care și-a declarat independența față de URSS.

Evgeni Fedorov a mai spus că Lituania a fost prima ţintă NATO a Rusiei, deoarece reprezenta cea mai mare ameninţare pentru Moscova, fiind „poarta NATO în Ţările Baltice”.

„Comandantul şef a stabilit că „liniile noastre roşii” se întind de-a lungul graniţelor NATO din 1997. Ceea ce înseamnă că trebuie, cel puţin, să împingem NATO dincolo de graniţele fostei Uniuni Sovietice”, a amenințat deputatul.