Infofinanciar > Lumea la zi > Mbappe, cifre uluitoare pe teren și în buzunare. Care este valoarea lui de piață după ce a semnat prelungirea cu PSG
Lumea la zi

Mbappe, cifre uluitoare pe teren și în buzunare. Care este valoarea lui de piață după ce a semnat prelungirea cu PSG

Mbappe, cifre uluitoare pe teren și în buzunare. Care este valoarea lui de piață după ce a semnat prelungirea cu PSG
Sursă foto: eurosport.ro

Născut în 1998 la Paris, dintr-o familie de sportivi, tatăl, un antrenor de fotbal camerunez și mama, o handbalistă profesionistă algeriană, Kylian Mbappe este privit de mulți ca jucătorul care îi va depăși pe Messi și Ronaldo. La cei 23 de ani și jumătate pe care îi are, atacantul francez a marcat 203 goluri și a pasat decisiv pentru alte 106 în cele 282 de partide disputate pentru echipele de club.

Când avea doar 11 ani, a călătorit la Londra pentru a da probe pentru echipa de tineret a lui Chelsea, dar englezii au făcut gafa majoră de a nu îl păstra. Peste 4 ani, în 2013, la vârsta de 15 ani, a ales să meargă la AS Monaco, datorită renumelui clubului monegasc de promovare a tinerilor fotbaliști.

A doborât două recorduri ale lui Henry în tricoul lui Monaco

Doi ani mai târziu, a avut loc debutul său în prima ligă franceză, într-o remiză obținută pe propriul teren cu echipa SM Caen. A intrat pe teren în minutul 88 al partidei și a devenit cel mai tânăr jucător debutant al lui AS Moncaco (16 ani și 347 zile), doborând astfel recordul stabilit în urmă cu 21 de ani de Thierry Henry.

În februarie 2016 a venit și primul său gol, marcat într-o victorie împotriva celor de la Troyes, care l-a propulsat drept cel mai tânăr marcator din istoria clubulului Monaco (17 ani și 62 zile). Era deja cel de-al doilea record doborât al legendei franceze, Thierry Henry.

În 2017, Mbappe a explodat, atacantul francez a reușit să contribuie la calificarea echipei de club în sferturile Champions League, prin golurile marcate în dubla cu Manchester City.

Tot atunci, Mbappe a fost convocat pentru prima dată la echipa națională a Franței, unde a debutat în meciul cu Luxemburg, câștigat de „les blues” cu 3-1. Atacantul lui AS Monaco a intrat pe teren în minutul 78, în locul lui Dimitri Payet, devenind astfel al doilea cel mai tânăr jucător care a debutat pentru Franța, la vârsta de 18 ani, 3 luni și 5 zile. Astăzi are deja 56 de selecții și 26 de goluri pentru naționala antrenată de Didier Deschamps.

Al doilea cel mai scump transfer din lume, după Neymar

Următoarea sa mișcare a fost să se întoarcă acasă, la Paris, alăturându-se lui PSG pentru o sumă inițială de 145 de milioane de euro, care a crescut la 180 de milioane de euro. Explozia de pe piața transferurilor nu a fost nimic în comparație cu distrugerile pe care urma să le provoace pe scena mondială.

La Campionatul Mondial din Rusia a îmbrăcat tricoul cu numărul 10 al Franței, care cu 20 de ani mai devreme fusese imortalizat de dubla cu care Zinedine Zidane a câștigat Cupa Mondială în finala cu Brazilia. El nu a făcut nimic pentru a deteriora moștenirea. După un gol împotriva Peru și acea performanță uluitoare împotriva Argentinei, Mbappe și Franța s-au aflat într-o altă finală, de data aceasta împotriva Croației la Moscova.

Având timp și spațiu din partea apărării croate, a marcat al patrulea gol al Franței, devenind primul adolescent care a marcat într-o finală de Cupa Mondială de la Pele, în 1958, motiv pentru care legenda braziliană l-a felicitat rapid.

În timp ce Ronaldo și Messi au dominat laudele individuale din ultimii ani, Mbappe este în mare parte cotat să fie una dintre figurile proeminente și constante ale sportului pentru o perioadă bună de timp de acum încolo.

Jucătorul cu cea mai mare cotă de piață din lume

În mai, înainte de ultimul meci din campionat, cu Metz, PSG a anunţat oficial că Mbappe a semnat prelungirea contractului. Atacantul a semnat pe alte trei sezoane cu Parisul şi va avea un salariu net stagional de 60.000.000 de euro.

“Sunt foarte fericit să duc mai departe aventura de la PSG, să rămân în Paris, orașul meu. Sper să fac în continuare ceea ce îmi place, să câștig trofee alături de voi! Vă mulțumesc”, a declarat Kylian Mbappe pentru site-ul oficial al lui PSG.

Acum, în urma unui studiu realizat de Observatorul pentru fotbal, CIES, Mbappe este jucătorul cu cea mai mare valoare de transfer, el fiind cotat la 205,6 milioane de euro. Campionul mondial francez este urmat de un proaspăt câştigător al Ligii Campionilor, brazilianul Vinicius Junior de la Real Madrid, cu 185,3 de milioane de euro. Pe locul 3, cu 152,6 milioane de euro este norvegianul Erling Haaland, care s-a despărţit de Borussia Dortmund şi va juca din vară la Manchester City.

Top 10 este completat de:

4. Pedri Gonzalez (FC Barcelona) 135,1

5. Jude Bellingham (Borussia Dortmund) 133,7

6. Phil Foden (Manchester City) 124,0

7. Frenkie de Jong (FC Barcelona) 112,5

8. Luis Diaz (Liverpool) 110,0

9. Ruben Dias (Manchester City) 109,5

10. Ferran Torres (FC Barcelona) 106,7