Infofinanciar > Lumea la zi > Marea Britanie va susține soluția cu două state. Netanyahu, pus sub presiune
Lumea la zi

Marea Britanie va susține soluția cu două state. Netanyahu, pus sub presiune

Marea Britanie va susține soluția cu două state. Netanyahu, pus sub presiune
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor declarații făcute de David Cameron, ministrul de externe britanic, Marea Britanie va lua în calcul recunoașterea unui stat palestinian. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cadrul încercărilor diplomatice care au ca scop încetarea conflictului din Israel.

După cum a transmis șeful diplomației britanice într-o recepție de luni, 29 ianuarie, decizia va sprijini soluția cu două state. În prezent, Benjamin Netanyahu se opune acestei soluții. Prin susținerea acesteia, Marea Britanie încearcă să facă din soluția cu două state un proces „ireversibil”.

Cameron a mai transmis și câteva informații despre nevoia de a oferi „poporului palestinian un orizont politic” ca parte a eforturilor de a finaliza războiul dintre Israel și Hamas. Declarațiile au fost făcute în timpul unei recepții organizate pentru ambasadorii statelor arabe, informează agerpres.ro