Infofinanciar > Lumea la zi > Lavrov pune Ucraina la zid! „Bunăvoinţa are limitele ei”
Lumea la zi

Lavrov pune Ucraina la zid! „Bunăvoinţa are limitele ei”

Lavrov sursa foto Mediafax
Sursa foto: Mediafax

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a făcut declarații referitoare la negocierea păcii dintre Ucraina și Rusia. El îl acuză pe Volodimir Zelenski că refuză un astfel de tratat. De asemnea, acuzațiile ajung și împotriva Occidentului.

Lavrov a declarat că Occidentul sprijină Kievul în poziția actuală, conform dpa.

Președintele Ucrainei a susținut anterior că el va negocia pacea doar direct cu Vladimir Putin. Condiția impusă de acesta a fost retragerea Moscovei pe linia de dinainte de a porni invazia.

„Este convenabil pentru Occident să susţină această inflexibilitate care nu este foarte bine întemeiată din punct de vedere intelectual”, a afirmat ministrul rus într-o declarație pentru filiala în limba arabă a postului de stat RT.

Ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei este parte a negocierilor de pace. Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak neagă acest lucru, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„În prezent, delegaţiile rusă şi ucraineană discută de fapt zilnic prin videoconferinţă un draft de posibil tratat”, a declarat Lavrov pentru agenţia chineză de ştiri Xinhua, potrivit unei relatări postate pe site-ul MAE rus.

„Agenda discuţiilor include, printre alte lucruri, chestiunea denazificării, recunoaşterea noilor realităţi geopolitice, ridicarea sancţiunilor, statutul limbii ruse”, a spus Lavrov, fără a intra în amănunte.

 Negocieri de pace în trecut

Tot Serghei Lavrov, la finalul lunii aprilie a asigurat că Rusia va continua negocierile de pace cu Ucraina. Acesta a avertizat și asupra pericolului real al unui război mondial, transmite AFP.

„Bunăvoinţa are limitele ei. Şi dacă nu este reciprocă, nu contribuie la procesul de negociere. Dar continuăm să purtăm negocieri cu echipa delegată de (preşedintele Volodimir) Zelenski, iar aceste contacte vor continua”, a spus el.

De asemenea, el a continuat cu mărturii și în ceea ce îl privește pe Volodimir Zelenski.

„Este un actor bun (…), dacă te uiți cu atenție și citești cu atenție ce spune, vei găsi acolo o mie de contradicții”, a continuat șeful diplomației ruse.

La momentul actual se remarcă  un context de tensiuni fără precedent între Rusia și Occident. Cauza principală este războiul pornit de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Serghei Lavrov a adus în discuție și un posibil război mondial.

„Pericolul este grav, este real, nu poate fi subestimat”, a spus ministrul rus, citat de Interfax.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, ministrul rus de externe s-a declarat încrezător că „totul se va încheia, desigur, cu semnarea unui acord”.

„Dar termenii acestui acord vor depinde de situaţia luptelor de pe teren când acest acord va deveni realitate”.