Infofinanciar > Lumea la zi > Grevele cuprind Europa. Sindicatele germane din transporturi „paralizează” statul
Lumea la zi

Grevele cuprind Europa. Sindicatele germane din transporturi „paralizează” statul

Grevele cuprind Europa. Sindicatele germane din transporturi „paralizează” statul
Sursă foto: ziarul românesc germania

Se anunță o grevă în domeniul transporturilor pentru ziua de luni, în Germania. Prin această inițiativă, sindicatele încearcă să obțină de la organele competente, un procent cât se poate de mare în ceea ce privește majorarea salariilor.

Întreaga țară va fi blocată timp de o zi, în eventualitatea în care planul protestului va fi dus până la capăt.

Greva salariaților

Toți salariații din sectorul ce vizează transporturile Germaniei sunt convocați la grevă în ziua de luni, cu scopul de a pune presiuni spre obținerea unor dezbateri despre majorarea salariilor, dezbatere care se derulează în prezent. Aceste fenomene au loc pe fondul unei inflații puternice, conform anunțului sindicatelor de joi, citat de news.ro.

Lucrătorii care activează în aeroporturi, căi ferate, transporturi maritime, societăți ale autostrăzilor și transporturi locale sunt îndemnați să se alăture la „o zi întreagă de încetarea muncii”, comunică în cadrul unei conferințe de presă sindicatele EVG și Ver.di.

Se vorbește despre o grevă închegată, unitară, însă rară în cadrul primei economii a zonei euro, potrivit  sursei citate, preluată din știrileprotv.ro.

Frank Werneke, liderul sindicatului Ver.di, a precizat că sindicatul său cere participarea la protest a unui număr de 120.000 de lucrători. Printre cei menționați, se vor afla și muncitorii din domeniul securităţii şi de la sol de pe toate aeroporturile din Germania, excepție făcând capitala, Berlinul, angajaţii care activează în transportul local în şapte din cele șaisprezece landuri germane, angajaţii din porturi şi lucrătorii de pe autostrăzi.

„Această zi de grevă va avea un efect masiv, suntem conştienţi de acest lucru şi este, de asemenea, necesar”, a precizat Werneke. El a mai spus și că este necesar să clarificăm înainte ca următoarea rundă de negocieri să aibă loc, „că revendicările noastre au un sprijin larg în rândul forţei de muncă”.

Mai mult de atât, Martin Burkert, preşedintele EVG, a spus că sindicatul său solicită ca un număr de 230.000 de angajaţi de la cel mai important operator feroviar din Germania, Deutsche Bahn, aflat în posesia guvernului, să participe la protest. El a comunicat că oamenii care vor călători duminică ar trebui să fie atenți „să ajungă la destinaţie în timp util”, pentru că unele dintre turele afectate ar putea începe de duminică seara.

Președintele Ver.di solicită o creștere salarială într-un procent de 10,5%, cu o majorare de cel puţin 500 de euro pe lună, în vreme ce EVG are pretenția la o creștere în procent de 2% sau cel puţin suma de 650 de euro în plus pe lună..

Franţa, paralizată de asemenea

În Franța, are loc o grevă generală ce privește mai multe domenii și manifestații în stradă în circa 300 de localități. Atât sindicatele, cât și opoziția de stânga vor să preseze guvernul să retragă legea adoptată de curând.

După declarațiile președintelui Macron, hotărârea oamenilor care se opun creșterii vârstei de pensionare la 64 de ani a crescut și mai mult.

„Sindicatele sunt legitime. Când defilează, ele îşi manifestă opoziţia. Le respect, îşi apără punctul de vedere. Dar când unele grupuri folosesc violenţa extremă pentru că nu le convine lor ceva, aceasta nu mai este democraţie. Reforma este necesară şi îi asigur pe francezi că aş fi vrut să nu fiu obligat să o fac, dar mi-am asumat răspunderea pentru interesul general“, a precizat liderul francez Emanuel Macron.