Infofinanciar > Lumea la zi > Fidel Castro a ajuns la Moscova! Putin și președintele Cubei au dezvelit statuia celebrului conducător
Lumea la zi

Fidel Castro a ajuns la Moscova! Putin și președintele Cubei au dezvelit statuia celebrului conducător

Fidel Castro a ajuns la Moscova! Putin și președintele Cubei au dezvelit statuia celebrului conducător
sursa foto - voanews.com

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, împreună cu omologul său cubanez, Miguel Díaz-Canel, au dezvelit statuia fostului lider revoluționar Fidel Castro, la Moscova. Întâlnirea dintre cei doi lideri politici a avut loc în contextul în care cele două țări vor să aibă o relațîe cât mai strânsă și să facă față sancțiunilor americane. Președintele Cubei a subliniat că Moscova și Havana au un inamic comun, mai exact ,,imperiul yankeu”.

Miguel Díaz-Canel s-a declarat un susținător al lui Vladimir Putin și a transmis că țara sa a condamnat fiecare sancțiune pe care Occidentul i-a impus-o Rusiei. Cuba a susținut poziția Moscovei în contextul campaniei militare împotriva Ucrainei.

Președintele Cubei a numit Statele Unite ale Americii un ,,imperiu yankeu” și a precizat că acestea ar fi manipulat o parte importantă a lumii.

Miguel Díaz-Canel, susținator al lui Putin

Miguel Díaz-Canel a precizat că atât Cuba, cât și Rusia, au un inamic comun, mai concret, un așa-numit ,,imperiu yankeu”, tradus prin Statele Unite ale Americii. „Atât Rusia cât şi Cuba sunt supuse sancţiunilor (…) care provin de la acelaşi inamic, imperiul yankeu, care a manipulat de asemenea o parte importantă a lumii”, a transmis Miguel Díaz-Canel. Liderul cubanez i-a transmis lui Vladimir Putin, lăudându-i maniera de conducere că ,,Rusia poate conta mereu pe Cuba.”

Președintele Cubei nu s-a dat înapoi de la criticile aduse Statelor Unite ale Americii, pe care le acuză ca fiind părtașe în războiul dintre Rusia și Ucraina.

„Dumneavoastră aţi avertizat lumea cu mult timp în urmă că înaintarea NATO către frontierele ruse este inacceptabilă. Statele Unite au manipulat această situaţie, au căutat războiul, cum fac mereu în războaiele extrateritoriale (…), pentru a avea apoi posibilitatea să pară a fi marele salvator de probleme”, a mai spus Díaz-Canel, care a venit la Moscova în cadrul unui turneu ce mai cuprinde Turcia şi China, conform libertatea.ro.

Vladimir Putin îl laudă pe Fidel Castro

Liderul de la Kremlin a transmis că Rusia a fost clar împotriva blocadei americane asupra insulei cubaneze și a oferit sprijin pentru guvernul de la Havana pe scena puterilor internaționale.
„Totul este rezultatul prieteniei tradiţionale cimentate de camaradul Fidel Castro”, a susținut preşedintele Rusiei, la ceremonia de dezvelire a statuii. „Fidel Castro şi-a dedicat întreaga viaţă luptei necondiţionate pentru triumful ideilor de bine, de pace şi justiţie”, a adăugat Vladimir Putin.

Președintele rus a ținut să precizeze cum Fidel Castro „este considerat, pe bună dreptate, unul dintre liderii cei mai străluciţi şi carismatici” ai secolului al XX-lea, reprezentând „o persoană cu adevărat legendară”.

Statuia de bronz are o înălțime de trei metri și a fost ridicată în piața ,,Fidel Castro”, în districtul Sokol, poziționat în nord-estul Moscovei. Construcția îl arată pe Castro tânăr, revoluționar, cu obișnuita sa cămașă deschisă, încălțat cu cizme de campanie, purtând beretă și cartușieră.