Când a auzit pentru prima dată că trupele americane l-au răsturnat pe Saddam Hussein, inginerul irakian Hazem Mohammed a crezut că în sfârșit își va putea găsi fratele, care fusese împușcat mortal și aruncat într-o groapă comună după o revoltă eșuată împotriva regimului lui Saddam în 1991.
Nu doar speranțele lui Mohammed au crescut după invazia condusă de SUA în martie 2003. Rudele a zeci de mii de persoane care au fost ucise sau au dispărut în timpul dictatorului au crezut că vor afla în curând soarta celor dragi pierduți.
20 de ani de la masacru
Douăzeci de ani mai târziu, Mohammed, care a fost lovit de două gloanțe, dar a supraviețuit masacrului în masă în care a pierit fratele său, și nenumărați alți irakieni încă așteaptă răspunsuri.
Au fost descoperite zeci de gropi comune, mărturie a atrocităților comise sub conducerea Partidului Baath al lui Saddam. Dar activitatea de identificare a victimelor crimelor istorice a fost lentă și parțială în haosul și conflictul care a cuprins Irakul în ultimele două decenii.
„Când am văzut cum se deschideau gropi comune, la întâmplare, am decis să păstrez secretă locația mormântului până când un stat mai puternic va fi în funcțiune”, a declarat Mohammed.
Pe măsură ce exhumările se prelungeau, mai multe atrocități au fost comise în conflictul sectar și pe fondul ascensiunii și decăderii grupurilor armate, precum militanții Saddam Hussein și ai Statului Islamic, precum și milițiile musulmane șiite.
În prezent, Irakul are unul dintre cele mai mari numere de persoane dispărute din lume, potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii, care spune că estimările privind numărul total ajung până la sute de mii de persoane.
Au mai trecut încă 10 ani până când Mohammed a condus o echipă de experți la locul unde el, fratele său și alții au fost arestați în timp ce trupele lui Saddam Hussein zdrobeau o revoltă majoritar șiită la sfârșitul Războiului din Golf din 1991. La vremea respectivă, au fost forțați să îngenuncheze lângă tranșeele săpate sumar la periferia orașului Najaf din sudul țării și împușcați. Zeci de mii de irakieni au fost uciși de forțele lui Saddam în timpul guvernării sale.
Rămășițele a 46 de persoane au fost exhumate din situl, acum înconjurat de ferme, însă fratele lui Mohammed nu a fost găsit niciodată. El crede că mai multe cadavre se află încă acolo, fără a fi găsite.
„O țară care nu se ocupă de trecutul său nu va fi capabilă să se ocupe de prezentul sau de viitorul său”, a spus el. „În același timp, uneori iert guvernul. Au atât de multe… victime de rezolvat”.
Progrese dureroase
Potrivit Fundației Martirilor, un organism guvernamental implicat în identificarea victimelor și în despăgubirea rudelor acestora, până în prezent au fost descoperite peste 260 de gropi comune, iar câteva zeci sunt încă închise. Dar resursele sunt limitate pentru o sarcină atât de mare. Într-o secție a Ministerului Sănătății din Bagdad, o echipă de aproximativ 100 de persoane prelucrează rămășițele din gropile comune, pe rând.
Șefa departamentului, Yasmine Siddiq, a declarat că au identificat și comparat probele de ADN a aproximativ 2.000 de persoane, din aproximativ 4.500 de cadavre exhumate.
Pe rafturile din depozitul ei se aflau rămășițe ale victimelor din războiul Iran-Irak din 1980-1988, cranii, tacâmuri, un ceas și alte obiecte care ar putea ajuta la identificarea victimelor.
Eforturile criminalistice sunt completate de arhiviști care studiază teancuri de documente ale Partidului Baath al lui Saddam, care a fost desființat după răsturnarea sa, pentru a găsi numele persoanelor dispărute care nu au fost încă identificate, conform reuters.com.
Mehdi Ibrahim, un oficial al Fundației Martirilor, a declarat că în fiecare săptămână echipa sa identifică aproximativ 200 de noi victime. Numele sunt publicate pe rețelele de socializare. Până în prezent, fundația a procesat aproximativ jumătate din cele 1 milion de documente aflate în posesia sa, doar o parte din arhiva dispersată a Irakului. Majoritatea documentelor din perioada Partidului Baath sunt deținute de guvern, în timp ce altele au fost distruse după invazie.
Unele atrocități sunt examinate mai repede decât altele
Potrivit lui Siddiq, masacrele comise de militanții Statului Islamic, care au cucerit o mare parte din nordul Irakului în 2014 și l-au deținut timp de trei ani violenți, au fost considerate prioritare.
Cea mai mare rată de identificare a victimelor a fost obținută în cazul unui incident cunoscut sub numele de masacrul de la tabăra Speicher, comis de Statul Islamic, o împușcare în masă a recruților din armată.
„Majoritatea familiilor și-au declarat dispărutul, iar majoritatea cadavrelor au fost recuperate”, a declarat Siddiq.
Fundația Martirilor spune că aceste crime au dus la aproximativ 2.000 de eroi căzuți, dintre care 1.200 au fost uciși și 757 sunt în continuare dispăruți. În Sinjar, unde Statul Islamic a comis ceea ce anchetatorii ONU au descris drept genocid împotriva minorității yazidi din Irak, aproximativ 600 de victime au fost reînhumate, iar aproximativ 150 au fost identificate.
Alte dispariții rămân neexplorate. În Saqlawiya, o zonă rurală din apropierea orașului Sunnit din Falluja, familiile își pierd speranța de a descoperi soarta a peste 600 de bărbați capturați atunci când zona a fost recucerită de la Statul Islamic de către forțele de securitate
Milițienii șiiți care căutau să se răzbune pe Statul Islamic i-au racolat pe sunniții din orașul Saqlawiya, potrivit martorilor intervievați de Reuters în 2016, lucrătorilor ONU, oficialilor irakieni și Human Rights Watch.
Din sufrageria ei din Saqlawiya, mobilată doar cu un covor și o saltea subțire, Ikhlas Talal plângea în timp ce răsfoia fotografiile soțului ei și ale altor 13 rude de sex masculin care au dispărut la începutul lunii iunie 2016.
Cetățenii spun că nu sunt o prioritate
Talal nu a vrut să îi descrie pe bărbații în uniformă care i-au luat, temându-se de represalii. Dar ea și alte femei din cartier și-au căutat soții, tații și fiii timp de ani de zile, călătorind prin Irak și contactând închisori și spitale, toate în zadar.
„Guvernul irakian trebuie să ia toate măsurile pentru a-i localiza pe cei dispăruți și pentru a-i trage la răspundere pe făptași”, a declarat Ahmed Benchemsi de la Human Rights Watch.
Fundația Martirilor și Ministerul de Interne irakian nu au răspuns la solicitările de comentarii cu privire la cazul Saqlawiya. „Aceste acuzații sunt nefondate și politizate pentru a ne defăima trupele și le respingem”, a declarat el, adăugând că el crede că SI se află în spatele disparițiilor.
Talal încearcă să obțină recunoașterea oficială a soțului ei ca martir, pentru a putea pretinde aproximativ 850 de dolari lunar ca pensie.
„Nu suntem o prioritate”, a spus ea, înconjurată de o jumătate de duzină de copii pe care abia reușește să îi hrănească cu ajutorul ONG-urilor locale și al agriculturii la scară mică. Rămân întrebări chiar și cu privire la incidentele mai bine mediatizate.
Majid Mohammed a vorbit ultima dată cu fiul său, medic de luptă, în iunie 2014, înainte de masacrul de la tabăra Speicher. Numele său nu se afla printre sutele de victime identificate de echipa lui Siddiq, iar Mohammed rămâne în incertitudine. Soția sa, Nadia Jasim, a declarat că guvernele succesive nu au reușit să abordeze problema disparițiilor forțate, potrivit reuters.com.
„Inimile tuturor mamelor irakiene sunt frânte din cauza fiilor lor care au dispărut”, a spus ea. „Cu tot timpul care a trecut din 2003, ar fi trebuit să găsim o soluție. De ce dispar în continuare oameni?”
