Rusia nu se confruntă acum cu națiuni sfâșiate și miliții dezorganizate cu care s-au confruntat Franco și Assad. Rusia se confruntă cu o națiune unificată, cu o armată reală și cu lideri reali.
Întinzându-se pe câteva zeci de kilometri pătrați fiecare, zonele cambodgiene în care se cuibăreau gherilele vietnameze au susținut, între iarna lui ’69 și primăvara anului ’70, peste 150.000 de bombe de peste 200 de kilograme fiecare în peste 130.000 de ieșiri ale B-52. SUA au bombardat în Cambodgia de ani de zile, iar aceste evenimente deveneau unele sistematice din punct de vedere militar, dar și strategice din punct de vedere politic, deși au fost mult timp necunoscute publicului, asta până când jurnaliștii de la New York Times le-au dezvăluit în mai ’69.
Cunoscută sub denumirea colectivă de „Operațiunea Menu”, atacul a devenit și mai masiv atunci când a devenit parte a intervenției americane în Războiul Civil Cambodgian, ucigând în cele din urmă cel puțin 50.000 de cambodgieni. În momentul în care rapoartele primelor bombardamente au ajuns la ei, președintele Richard Nixon și consilierul pe probleme de securitate națională, Henry Kissinger, credeau că au găsit acea manevră de a schimba jocul care le va aduce victoria militară pe care armata nu a reușit să o obțină.
Realitatea, din păcate, a urmat un curs diferit, deoarece bombardamentele nu au reușit să compenseze imaginația care le-a lipsit generalilor și nici sentimentul de „scop” pe care politicienii nu au reușit să-l inspire militarilor.
„Generalul Armageddon” preia comanda
Acum, toate acestea se repetă în Ucraina. Confruntat cu eșecuri pe câmpul de luptă, după gafe și după fiasco, Vladimir Putin a căutat și el o strategie prin care să schimbe jocul în favoarea sa. Căutarea s-a terminat la un general născut în Siberia pe nume Serghei Surovikin.
„Fără Dumnezeu, necruțător și fără păr, precum colonelul Kurtz (Marlon Brando) din filmul „Beretele verzi” din Apocalypse Now, care și-a condus propriul război în apropierea graniței dintre Cambodgia și Vietnam, Surovikin este creditat cu victoria lui Putin în războiul civil din Siria, unde a condus forța expediționară rusă”, scrie despre general publicația Jerusalem Post.
CV-ul generalului în vârstă de 56 de ani, care se suprapune peste un șir de aventuri militare rusești din Afganistan, prin Cecenia și până în Siria, oferea ceea ce căuta Putin, nu doar datorită experienței pe câmpul de luptă a absolventului Academiei Militare, ci și datorită rolului său în lovitura de stat din 1991 care a încercat să conserve sistemul sovietic în ultimele sale zile.
Soldat în vârstă de 24 de ani la acea vreme, Surovikin nu a avut nimic de-a face cu complotul în sine, dar, în calitate de ofițer subaltern care se confrunta cu protestatarii, a ordonat trupelor sale să deschidă focul asupra manifestanților, ucigând, se pare, trei dintre ei. Acest record îi convenea lui Putin pe două planuri: în ceea ce privește scopul său, se potrivea cu nostalgia președintelui rus după Uniunea Sovietică decăzută; iar în ceea ce privește mijloacele sale, oferea violența pe care dorea acum să o dezlănțuie.
Explozia de pe pod a umplut paharul
Furios în fața exploziei de săptămâna trecută de pe podul pe care l-a construit între Rusia și Crimeea, Putin l-a însărcinat astfel pe Surovikin să facă în Ucraina ceea ce a făcut în Siria. Generalul și-a propus să facă exact acest lucru, lansând atacuri masive cu rachete și drone asupra a 20 de orașe și localități de ambele părți ale unei axe de 900 km. care se întindea de la Lviv, în vest, până la Harkov, în est.
Nu este nevoie de niciun general pentru a înțelege rațiunea care a stat la baza acestei orgii de impulsivitate, frustrare și furie. Surovikin nu are niciun remediu pentru performanțele insuficiente ale armatei ruse pe câmpul de luptă și nicio soluție pentru motivația scăzută, slaba pregătire și armamentul mai slab al forțelor sale terestre. De aceea, el orientează războiul dinspre câmpul de luptă convențional, unde nu poate câștiga, spre frontul intern, unde poate măcelări mii de oameni, vizând orașe, piețe, uzine de apă, centrale electrice și cetățenii înșiși.
Și astfel, ceea ce a început ca un raid asupra regimului ucrainean și apoi a devenit o confruntare neintenționată cu armata ucraineană devine acum un război împotriva poporului ucrainean. Iluzia lui Surovikin, care supraveghează această tranziție, este logică: a funcționat în Siria, va funcționa și aici.
Subestimarea inamicului
Bombardamentele Rusiei în Siria au fost diferite de cele ale Americii în Cambodgia. Nu se știe că americanii au vizat în mod deliberat populația civilă pe care au lovit-o. Ei credeau că țintesc gherilele. În Siria, ofensiva condusă de Rusia în numele regimului Assad pare să fi vizat în mod deliberat cartiere și spitale din zonele controlate de rebeli, în speranța de a frânge voința rebelilor.
În Siria, a funcționat. Este adevărat, o porțiune considerabilă din țară rămâne ocupată de Turcia, dar regimul Assad a fost salvat, iar Rusia și-a asigurat principalul punct de sprijin din Orientul Mijlociu. Kremlinul a fost atât de mândru de acest rezultat încât i-a acordat lui Surovikin premiul de Erou al Federației Ruse.
Cum poate fi celebrat acest record ca fiind eroism este, desigur, o chestiune de mentalitate. În gândirea occidentală, nu există nimic eroic în a arunca bombe din cabina unui bombardier de vânătoare necontrolat asupra unor clădiri pline de doctori, asistente și pacienții lor (deși trebuie remarcat faptul că Paul Tibbets, pilotul care a aruncat bomba asupra Hiroshimei, a fost decorat cu Crucea pentru servicii deosebite).
O istorie neagră a atacurilor
Nici intervenția rusă în Siria nu a fost inventivă, după ce a repetat ceea ce a făcut generalul Franco în Războiul Civil Spaniol, când a declanșat – pentru prima dată în istoria militară – atacuri aeriene asupra civililor lipsiți de apărare. Totuși, bombardarea oamenilor a funcționat pentru Franco în Spania și pentru Surovikin în Siria. De aceea, el vrea să repete acest număr în Ucraina. Dar Ucraina nu este Siria.
Rusia se confruntă cu o națiune unificată, cu o armată reală și cu lideri reali. Asta pe lângă faptul că noul comandant al războiului său, cu tot respectul pentru fericirea sa de a trage, nu aduce nimic din imaginația militară pe care o cere situația sa.
Rusia, la indigo cu SUA
Rusia a repetat greșelile timpurii ale Americii în Vietnam: subestimarea inamicului, interpretarea greșită a propriului popor și răspunsul la calitatea gherilei cu cantitatea Imperiului. Acum, Rusia repetă cea mai tragică greșeală americană din Vietnam, iluzia că ceea ce armata nu a putut face la sol, forțele aeriene vor face din aer. „Groaza”, a spus colonelul Kurtz, pe moarte și distrus mental, „groaza”.
