Infofinanciar > Lumea la zi > De la închisoare la site-uri pentru adulți! Recrutările grupării Wagner
Lumea la zi

De la închisoare la site-uri pentru adulți! Recrutările grupării Wagner

De la închisoare la site-uri pentru adulți! Recrutările grupării Wagner
Sursă foto: Institute for Securites Studies

Site-ul destinat adulților, Pornhub, a devenit un instrument. Gruparea de mercenari Wagner care îl are la conducere pe Evgheni Prigojin, a început să se promoveze în Rusia prin intermediul site-ului pentru adulți „Pornhub”, potrivit presei locale, citate de Ukraîinska Pravda.

„Suntem cea mai a naibii armată privată din lume. Recrutăm luptători din toate regiunile Rusiei”, a afirmat o femeie în cadrul unui videoclip asupra căruia au atras atenția locuitorii din regiunile Kemerovo și Volgograd.

Videoclipul îndrăzneț

În videoclipul trimis de cetățenii regiunilor Kemerovo și Volgograd, o femeie a afirmat: „Suntem cea mai nenorocită armată privată din lume. Recrutăm luptători din toate regiunile Rusiei”.

După ce a fost transmis mesajul a apărut un număr de telefon care este, de fapt, al recrutorilor grupării Wagner. Presa locală a scris că videoclipul poate fi vizionat de persoanele care nu folosesc un soft de blocare a publicității sau serviciul VPN.

Federația Rusă a interzis atât Pornhub cât și alte site-uri pentru adulți în anul 2016. Autoritatea de reglementare a telecomunicațiilor a pus în funcțiune o decizie a instanței care a sesizat că aceste site-uri încalcă legislația Rusiei.

Blocajul efectuat nu a durat mai mult de câteva luni pentru că Pornhub a găsit o soluție de a se întoarce în Rusia. Site-ul destinat adulților i-a sfătuit pe utilizatorii săi, la momentul acela, să se conecteze folosindu-se de conturile personale de VKontakte, o platformă echivalentă al Facebook-ului, pentru a putea face dovada împlinirii vârstei majore.

De la închisoare la Pornhub

Cea mai nouă campanie publicitară a grupării mercenarilor Wagner a venit după ce la mijlocul lunii februarie, liderul acesteia, Evgheni Prigojin, a anunțat că recrutările din închisorile rusești au fost întrerupte.

În ciuda faptului că nu a fost oferită nicio explicație pentru hotărâre, aceasta a apărut după apariția pe canalele de Telegram din Rusia a tot mai multor relatări ce vizează faptul că mercenarii lui Prigojin recrutează inclusiv climinali condamnați, apoi grațiați, dacă își termină stagiul obligatoriu de jumătate de an în Ucraina.

Un proiect de lege a fost adoptat săptămâna asta de deputații ruși care include răspunderea penală pentru „discreditarea” tuturor participanților la „operațiunea militară specială”, ce nu exclude nici voluntarii. Aceasta este o lege scrisă ispre pentru Evgheni Prigojin, liderul grupării paramilitare.

Singurul motiv pentru care istorisirile negative ce fac referire la gruparea Wagner au fost permise în Rusia, este acela conform căruia, în teorie, organizația paramilitară inițiată și susținută de Prigojin, este privată, și nu o entitate oficială a statului.

La scurt timp după declanșarea conflictului militar dintre Rusia și Ucraina, Parlamentul rus a adoptat din luna martie a anului trecut, legea conform căreia răspândirea de „informații false” despre forțele militare ruse este incriminată. În unele situații, însă, această lege poate lăsa loc pentru amenzi ce țin de administrație, potrivit hotnews.ro.