Infofinanciar > Lumea la zi > Cum a pornit invazia Rusiei în Ucraina? Vladimir Putin ar fi fost influențat
Lumea la zi

Cum a pornit invazia Rusiei în Ucraina? Vladimir Putin ar fi fost influențat

Putin, Sursă foto: Cotidianul
Sursă foto: Cotidianul

Miliardarul rus Iuri Kovalciuk, în vârstă de 71 de ani, este una dintre persoanele care l-au împins de la spate pe președintele Vladimir Putin spre invadarea Ucrainei, au relatat jurnaliștii americani de la Wall Street Journal, citând surse proprii. După cum a declarat unul dintre interlocutorii ziarului, „în timpul discuțiilor cu Putin, Kovalciuk și-a exprimat părerea că Occidentul este slab și că a venit timpul ca Rusia să-și demonstreze puterea militară”. 

Potrivit Wall Street Journal, Iuri Kovalciuk „se distinge atât prin relația sa personală cu președintele Vladimir Putin cât și prin rolul pe care îl joacă în modelarea opiniei publice rusești.  

Cine este Iuri Kovalciuk

Miliardarul în vârstă de 71 de ani este recunoscut de Departamentul de Stat SUA ca fiind „bancherul personal” al lui Putin, încă din 2014, după anexarea Rusiei a Crimeii ucrainene. Acesta a fost inclus pe lista de sancțiuni a Occidentului. Kovalciuk este, de asemenea, un magnat al presei în activitățile sale. Controlează unul dintre cele mai mari holdinguri din această industrie, National Media Group,  care include, printre altele, posturile de televiziune Pierwyj Kanal, REN TV și Piatyj Kanal, precum și cotidianul de mare tiraj „Izvestiya”. 

De asemenea, Kovalciuk face parte din consiliul de administrație al National Media Group Alina Kabaeva, considerată de jurnaliștii independenți ruși și occidentali ca fiind partenera lui Putin. În decembrie 2021, „imperiul” lui Kovalchuk a achiziționat grupul de companii VK, care include popularele rețele de socializare rusești VKontakte și Odnoklassniki. 

În timpul înfrângerilor armatei ruse pe frontul ucrainean, „mijloacele de comunicare ale lui Kovalciuk devin din ce în ce mai valoroase în arsenalul Kremlinului, răspândind propagandă pro-război, zdrobind disidența și lucrând pentru a distrage atenția unei opinii publice îngrijorate”. 

Ajutorul oferit de Kovalciuk guvernului rus

Wall Street Journal a amintit că posturile de televiziune ale National Media Group au prezentat o „imagine calmă și stabilă a mobilizării anunțate și a trimiterii pe front a unor rezerviști motivați și bine pregătiți” și au citat oficiali ruși care au acuzat autoritățile din Ucraina că „vor folosi o bombă murdară”. 

Americanii au avertizat că declarații similare ar putea fi folosite de Moscova pentru a-și justifica propria utilizare a armelor nucleare într-un atac asupra Ucrainei. 

Kovalciuk îl ajută, de asemenea, în mod activ pe Putin să își consolideze controlul asupra internetului din Rusia, ceea ce este foarte important pentru Kremlin înainte de alegerile prezidențiale din 2024. Portalul lui Kolvaciuk, VKontakte, urmărește sentimentele anti-Kremlin ale rușilor care u sunt de acord cu războiul și împărtășește datele utilizatorilor cu autoritățile. Iar forțele de securitate rusești caută în mod activ persoanele care răspândesc așa-numitele știri false despre armata rusă.  

Kovalciuk l-a influențat pe Putin să invadeze Ucraina

Iuri Kolvaciuk, care de profesie este fizician, este ghidat mai mult de „ideologia patriotică decât de dorința de a se îmbogăți”. Miliardarul nu deține o poziție oficială în guvernul rus, dar are o mare influență asupra politicii Kremlinului și asupra celor care lucrează în anturajul lui Putin. 

Potrivit surselor ziarului, atunci când pandemia a izbucnit în Rusia în martie 2020, Kovalciuk stătea în carantină și se testa regulat pentru a se putea întâlni cu Putin, care se izolase în reședințele sale și care rar se întâlnea  cu apropiații săi în persoană. 

Putin și Kovalciuk purtau discuții timp de ore întregi despre conflictul tot mai mare al Rusiei cu Occidentul și despre istoria țării. Un fost oficial al serviciilor secrete ruse a declarat pentru Wall Street Journal că în timpul acestor discuții Kovalciuk și-a exprimat opinia că „Occidentul este slab și că este timpul ca Rusia să-și demonstreze puterea militară și să „apere suveranitatea rusă” prin invadarea Ucrainei cu forța”.