Infofinanciar > Lumea la zi > Confruntarea dintre Guvernul rus și Vladimir Putin! Președintele a încetat să-i anunțe pe miniștri ce decizii ia
Lumea la zi

Confruntarea dintre Guvernul rus și Vladimir Putin! Președintele a încetat să-i anunțe pe miniștri ce decizii ia

Confruntarea dintre Guvernul rus și Vladimir Putin! Președintele a încetat să-i anunțe pe miniștri ce decizii ia
sursa realitatea.net

Potrivit interlocutorilor jurnaliștilor de la Meduza, președintele rus a încetat treptat să-i avertizeze pe miniștri despre ce anume intenționează să facă în viitorul apropiat sau îndepărtat.

„Până de curând, vicepremierii și miniștrii au lucrat împreună cu președintele. El le spunea scenarii pe care le considera probabile și întreba: ‘Dacă facem asta, la ce consecințe ne putem aștepta? Și dacă o facem, ce se va întâmpla în continuare?’”, relatează una dintre sursele apropiate executivului rus.

„Acum nu mai este cazul”, subliniază această, relatând că după ce pandemia de COVID-19 a ajuns în Rusia, Putin, despre care se cunoaște că este ipohondru, a refuzat să se consulte cu guvernul și a început să ia el însuși toate deciziile cheie după o scurtă discuție cu cercul său interior. Înainte Putin proceda în sens invers: mai întâi, asculta ascultat propunerile de la ministere, apoi alegea care propunere i se părea optimă. Totodată, interlocutorii apropiați guvernului spun că, din cauza fricii, miniștrii nu au îndrăznit să se certe cu Putin nici în fața celor mai „neașteptate” decizii ale sale, conform Meduza

Aceștia afirmă de asemenea că refuzul lui Putin de a asculta rapoartele subalternilor săi despre probleme îi fac pe mulți oficiali să înfrumusețeze serios realitatea în documentele adresate președintelui. De exemplu, ei nu raportează consecințele reale ale sancțiunilor asupra economiei. „La fiecare 48 de ore se întâmplă niște tâmpenii, nimeni nu înțelege cu adevărat nimic”, a descris succint situația sursa apropiată de Kremlin.

„Mi-e frică de el”

„Mi-e frică de el. Dar este o frică fără respect. Nu există respect [pentru Putin] de câțiva ani încoace”, le-a spus jurnaliștilor de la Meduza o sursă apropiată guvernului. Alți doi interlocutori apropiați de executivul de la Moscova și o sursă de la Kremlin au vorbit despre astfel de opinii în cabinetul de miniștri.

Potrivit acestora, atitudinea față de Putin, care vineri a împlinit 70 de ani, s-a deteriorat brusc după ce Kremlinul a impus guvernului creșterea vârstei de pensionare în 2018, o decizie care, potrivit sondajelor de opinie, nu a fost susținută de majoritatea rușilor.

Guvernul a fost remaniat în ianuarie 2020 când Mihail Mișustin a devenit prim-ministru în locul lui Dmitri Medvedev, dar mulți angajați de nivel mediu lucrează în administrația centrală de ani de zile și își amintesc cum executivul a fost acuzat de reformarea sistemului de pensii, deși măsura a fost agreată și aprobată de Vlad Putin. În anii următori, situația nu a făcut decât să se agraveze.