Infofinanciar > Info > Vin banii pentru elevi. Aproximativ 460.000 de școlari vor primi burse de merit
Info

Vin banii pentru elevi. Aproximativ 460.000 de școlari vor primi burse de merit

Elevi-Bani, Sursă foto: Playtech
Sursa foto: arhiva companiei

Potrivit unor informații pe care le-au transmis reprezentanții Ministerului Educației, în România, există aproximativ 459.883 de elevi care vor primi burse de merit. Pe lângă aceștia, și mai numeroși sunt cei care vor primi burse sociale. Mai exact, numărul acestora este de 736.635.

„Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor – art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pentru fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelenţă olimpică I, excelenţă olimpică II, merit, socială, tehnologică şi pentru încurajarea participării la educaţie a mamelor minore”, este mesajul pe care l-au transmis reprezentanții Ministerului Educației.

Bursele din România

Din datele pe care le-au transmis reprezentanții Ministerului Educației,17o de elevi vor primi bursa de excelență olimpică I. Mai apoi, de bursa de excelență olimpică II vor beneficia 2.750 de elevi. Anul acesta se va oferi și bursă tehnologică. În total, de aceasta, se vor bucura 82.512 de elevi.

De asemenea, cu scopul de a le încuraja pe mamele minore să nu renunțe la studii, oficialii vor oferi burse speciale pentru acești elevi. Există 731 de beneficiare care vor primi acest sprijin financiar.

Performanță răsplătită

Potrivit unor informații transmise de reprezentanții Ministerului, elevii cu performanțe școlare vor fi recompensați prin intermediul burselor de excelență olimpică I și II.

„Bursa de merit înlocuieşte bursa de merit şi bursa de studiu, aşa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 şi se acordă mai multor categorii de beneficiari, aşa cum sunt prevăzuţi în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor şcolare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul şcolar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite”, au mai transmis oficialii din Ministerul Educației, informează bursa.ro

Cât valorează bursele?

În noul an școlar 2023-2024, statul pune la dispoziția elevilor șase tipuri de burse. Primul fel, bursa de excelență olimpică I valorează între 750 de lei și 3.000 de lei. Mai apoi, elevii care vor primi bursa de excelență olimpică II vor primi din partea statului suma de 700 de lei.

În cazul școlarilor care primesc bursa de merit, aceasta valorează 450 de lei. 300 de lei vor primi și elevii care beneficiază de bursă socială, dar și elevii care beneficiază de bursă tehnologică. Ultimul fel de bursă, cea pentru mamele minore, pe care statul o oferă pentru a descuraja abandonul școlar, valorează 700 de lei.

Până acum beneficiarii nu au intrat în posesia banilor. Bursele pentru lunile septembrie și octombrie vor fi virați în luna noiembrie a acestui an, conform dailybusiness.ro