Infofinanciar > Lumea la zi > Uniunea Europeană se destramă! Încă o țară vrea să părăsească alianța
Lumea la zi

Uniunea Europeană se destramă! Încă o țară vrea să părăsească alianța

Ungaria sursa foto Economica net
Sursa foto: Economica.net

Ungaria întoarce spatele Uniunii Europene. Înființarea partidului Huxit, fost partid Volner are ca obiectiv excluderea țării din structurile europene.  Politicianul ungar de extremă dreaptă, János Volner a declarat că partidul care îi poartă numele va fi redenumit în partidul Huxit pentru a-i reprezenta pe maghiarii care vor ca țara lor să părăsească UE.

Volner s-a retras din partidul politic de dreapta, Jobbik în octombrie 2018 și s-a alăturat mișcării de extremă dreaptă Mișcarea Patria Noastră.

Înființarea Partidului Volner

În septembrie 2020, el a anunțat înființarea Partidului Volner. 

„Prima fază de un an și jumătate din viața partidului Volner a luat sfârșit astăzi. În viitor – semnalând următorul nostru mare obiectiv – vom  continua sub numele de Huxit Party . Cel mai important obiectiv al nostru este să obținem ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană”, a scris Volner pe Facebook, citat de Euractiv.

Conform Eurobarometrului realizat luna trecută, 88% din populația Ucraina este împotriva părăsirii UE. 48% sunt de părere că apartenența la blocul comunitar este un lucru extrem de bun. 

Statele occidentale ale UE subordonate idealurilor liberalismului extrem 

Volner este de părere că statele occidentale care fac parte din Uniunea Europeană sunt într-o „eră autodistructivă subordonată idealurilor liberalismului extrem”. Din punct de vedere economic, schimbările sunt majore deoarece economia se transformă într-o uniune bazată pe ideologie. Consecințele sociale sunt în contradicție cu voința poporului maghiar. O altă nemulțumire a politicianului maghiar este legată de reconstruirea Ucrainei cu bani europeni. El consideră că maghiarii trebuie să plătească pentru acest lucru.

 Orban s-a gândit la o retragere din UE a Ungariei în februarie 2022

O astfel de aluzie a mai fost făcut-o de premierul ungur Viktor Orban, în luna februarie a acestui an. Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad sub sloganul statului de drept”, a declarat Orban în cadrul unui discurs în fața susținătorilor din Budapesta, relatează DPA și Agerpres.

El a făcut trimitere la decizia Curții Europene de Justiție cu privire la noul mecanism al UE privind statul de drept. În cadrul acestei decizii a fost discutat faptul că țările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria și Polonia sunt cele care au depus o plângere împotriva acestui mecanism, adoptat în decembrie 2020.

Instituțiile UE și organizațiile de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban de distrugere a democrației și a statului de drept. El a negat vehement acest lucru.

„Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei. Dar Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie. Ungaria a vrut să menţină UE unită în ciuda alienării culturale tot mai mari. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut oferte de toleranţă atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri. Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a continuat el.