Infofinanciar > Vocile afacerilor > Trenduri din industria turismului în 2023. Cu cât cresc prețurile, avantajele voucherelor de vacanță, cele mai populare destinații
Vocile afacerilor

Trenduri din industria turismului în 2023. Cu cât cresc prețurile, avantajele voucherelor de vacanță, cele mai populare destinații

Camelia Popescu, membru fondator Destine Holdays
sursă foto arhiva personală

Camelia Popescu, unul dintre membrii fondatori al Destine Holding, grup de firme din care face parte și agenția de turism Destine Holidays, a vorbit pentru Infofinanciar.ro despre industria turismului din România, trenduri ale pieței în anul 2023, cum ar trebui să-și organizeze românii vacanțele cât mai eficient, care sunt cele mai „noi” destinații de vacanță, dar și despre popularele vouchere. Conform spuselor sale, românii se pot aștepta la scumpiri ale tarifelor practicate de hotelieri în această vară, din cauza noilor prețuri la energie, dar și a inflației. Cu toate acestea, Camelia Popescu se așteaptă în 2023 la o creștere a turismului intern, dar și a celui extern. Mai multe informații în interviu.

Care sunt avantajele pentru beneficiarii acestor vouchere și care ar fi dezavantajele când vine vorba despre utilizarea lor?

Camelia Popescu: Voucherele de vacanță sunt un instrument de plată foarte folosit deoarece aduce beneficii atât angajatorului cât și angajatului. Dacă un angajator decide să acorde vouchere de vacanță angajaților săi, acesta va avea o reducere a cheltuielilor pentru acest beneficiu cu până la 40% comparativ cu situația în care ar acorda prime în bani, cu aceeași valoare cu voucherele. Din această perspectivă, voucherul de vacanță este un instrument eficient de motivare a angajaților și care presupune costuri mai scăzute. În ceea ce îi privește pe angajați, aceștia se pot bucura de vacanțe gratis, prin intermediul voucherelor primite din partea angajatorului. Deoarece sunt un instrument de plată intern, pot fi folosite doar pentru plata serviciilor de cazare și masă exclusiv în România, nu pot fi folosite pentru vacanțe în străinatate.

De ce majoritatea hotelierilor alege să nu accepte vouchere de vacanță?

Camelia Popescu: Modul în care este gestionată activitatea unei unități de cazare este alegerea proprietarului respectivei unități. În funcție de obiectivele de vânzări și resursele alocate, politiciile de marketing variază în piață. Voucherele de vacanță sunt instrumente de plată, astfel că încasarea efectivă a plății nu se face instant, ca în cazul plăților cu cash sau card. Pot apărea întârzieri la efectuarea decontării, dar consider că acestea nu sunt semnificative și nu impactează activitatea economică a hotelierilor.

În general, hotelierii sunt interesați să atragă cât mai mulți clienți, de preferat pe tot parcursul anului, să evite sezonalitatea care aduce instabilitate și complexitate. Voucherul de vacanță este un instrument sigur care asigură un flux financiar sănătos și un număr mare și constant de turiști.

Care credeți că vor fi principalele caracteristici ale turismului românesc în anul 2023? Ne putem aștepta la prețuri mai mari, cu cât timp înainte ar trebui să ne rezervăm vacanțele?

Camelia Popescu: Cifrele arată că piața de turism domestic este în continuare pe trend ascendent în ultimii doi ani. Turismul intern a fost încă din 2021 în creștere, călătoriile în țară fiind atunci preferate în special din cauza incertitudinii situației la nivel global.

Restricțiile de călătorie erau încă destul de severe și se modificau foarte repede. În plus, oamenii încă nu aveau curajul să călătorească spre destinații îndepărtate, luând foarte în serios posibilitatea unei îmbolnăviri și nevoia de spitalizare și tratament. Astfel că multe destinații domestice au fost redescoperite, iar experiența a fost una foarte plăcută. Când s-au ridicat restricțiile și s-au redeschis destinațiile exotice, românii au ales să plece în străinătate, dar nu la fel ca înainte de pandemie.

Turiștii au început să prefere destinații domestice, nu doar să le aleagă din lipsă de alte opțiuni, iar acesta este un lucru îmbucurător. Hotelierii români au înțeles această reorientare și au încercat să vină cât mai mult în întâmpinarea cererii, înțelegând că este foarte importantă fidelizarea turiștilor ocazionali din 2021.

Turismul intern și cel extern vor crește în 2023

Pentru 2023 estimez în continuare o creștere a turismului intern, dar și a celui extern. Referitor la turismul extern, destinațiile preferate anterior, respectiv Turcia, Grecia și Egipt, rămân primele alegeri ale românilor, dar am observat și un interes pentru destinații nou deschise, precum Oman. Pentru turismul intern, tendința este de diversificare, atât din punctul de vedere al destinațiilor, cât și al perioadei alese și al serviciilor solicitate de turiști. Un trend nou pentru destinațiile interne în 2023 este turismul balneo.

La nivel macroeconomic, creșterea prețurilor este în strânsă legătura cu indicele de inflație din țara respectivă. Nici turismul nu va fi ocolit de majorarea prețurilor, prin urmare ne putem aștepta la creșteri de preț. Dincolo de indicatorii macro, prețurile pe această piață sunt direct influențate de costurile pe care unitățile de cazare le au. Voi lua ca exemplu tarifele la utilități, în special energie electrică și gaz. Doar dacă luăm în calcul aceste componente, prețul pentru consumator va crește.

Rezervarea vacanței din timp (early booking) aduce avantaje atât hotelierilor, cât și turiștilor. Pentru hotelieri, rezervările făcute din timp sunt de ajutor pentru planificarea de resurse și a unui cash flow care să le asigure o activitate sănătoasă. Pentru turiști, cred că avantajul este dublu: garanția disponibilității serviciului dorit și un preț ce nu va mai suferi modificări pe parcurs, în funcție de fluctuațiile de cerere și ofertă de pe piață. Rezervarea vacanței din timp aduce o economie de timp, dar și de bani.

Față de anul 2021, în 2022 litoralul românesc s-a confruntat în anumite perioade și stațiuni cu un număr mult mai mic de turiști decât era anticipat. Care credeți că au fost principalele motive?

Camelia Popescu: Numărul turiștilor pe litoralul românesc 2022 vs 2021 a scăzut cu 3%. Nu putem vorbi deci de o scădere masivă. Principalul motiv al acestei scăderi în 2022 față de 2021 este deschiderea destinațiilor externe, destinații care au fost parțial sau total închise din cauza pandemiei.

În ceea ce privește vacanțele în afara țării, există un trend în revenire pentru destinațiile de tip charter în special spre Turcia, Grecia și Egipt, dar și celelelte destinații au înregistrat un nivel apropiat perioadei prepandemice. Nu am identificat trenduri noi pentru turismul extern, ci o stabilizare a tendințelor, având ca punct de referință anul 2020. Nu puteam să ne așteptăm la trenduri complet noi în numai doi ani de la ridicarea restricțiilor. Există o cerere din ce în ce mai mare, iar românii sunt deschiși să experimenteze și destinații noi. Sunt din nou solicitate circuitele, dar și croazierele. Iar acestea din urmă nu numai pe Mediterană, dar și pe Marea Roșie și chiar cele transatlantice.

În afara litoralului, care sunt destinațiile turisitice „noi” sau inedite, de văzut în anul 2023, din perspectiva dvs.? Ce recomandări le faceți românilor pentru a-și putea organiza din timp și eficient concediul? 

Camelia Popescu: Pentru vacanțele în străinătate, eu recomand Zanzibar, o destinație inedită, pentru care nu este nevoie de viză. Aici turiștii pot trăi o experiență cu adevărat exotică. Pot petrece timp pe plaje, există opțiuni de safari nautic, dar și multe obiective încadrate în patrimoniul UNESCO ce pot fi vizitate. Iar oferta de cazare este foarte bună, cu resorturi moderne de cinci stele și personal calificat.

Creștere a cererii pentru destinațiile balneare

În România este o creștere cererii pentru a destinații de tip balneo. Tot mai mulți români preferă acest tip de turism și s-au făcut și investiții în reabilitarea și dezvoltarea acestui tip de facilități în multe stațiuni. Așadar, pentru intern, recomand o vacanță de tip spa, unde serviciile sunt de calitate și se pot folosi și voucherele de vacanță.

Pentru o programare și organizare eficientă a concediului recomand turiștilor să apeleze la servicii specializate, în cadrul agențiilor de turism sau să lucreze cu un broker de turism. Avantajul lucrului cu un broker este că acesta caută pentru client exact acele opțiuni personale pe care fiecare turist le are, în funcție de preferințe și buget și oferă consultanță profesionistă în alegerea vacanței. În al doilea rând, recomand achiziționarea vacanțelor din timp, pentru a beneficia de reduceri și de garanția locului rezervat.

Ce credeți că lipsește la nivel central, instituțional, când vine vorba despre promovarea turismului românesc? Credeți că promovarea brandului nostru de țară și al atracțiilor turistice se face într-un mod corect, eficient, de către instituțiile statului?

Camelia Popescu: Cred că pentru o mai bună promovare a turismului românesc este nevoie de o deschidere din partea autorităților de a colabora cu reprezentanții industiei, din fiecare verigă a pieței, de a înțelege nevoile acestora și preferințele turiștilor pe care ei le cunosc cel mai bine. Cred că doar o bună cunoaștere a pieței și dialogul constructiv, permanent, pot construi premisele unei promovări eficiente a pieței interne. De asemenea, ar ajuta mai multă implicare și mai ales consultare cu specialiștii în turism (agențiile de turism), înainte de a participa la târgurile de profil internaționale.