Infofinanciar > Lumea la zi > Toată lumea vorbește despre Wagner. Dar cine sunt ceilalți mercenari care luptă de partea Rusiei?
Lumea la zi

Toată lumea vorbește despre Wagner. Dar cine sunt ceilalți mercenari care luptă de partea Rusiei?

soldat în tranșee; sursă foto: G4media.ro
FOTO: G4 MEDIA

Gruparea de mercenari Wagner este deseori amintită în informațiile despre conflictul din Ucraina, din cauza liderului Evgheni Prigojin care depune toate eforturile ăpentru a se face remarcat. Însă trebuie precizat, că trupele Wagner nu sunt singurii mercenari care luptă de partea Rusiei.

O bună parte dintre cei mai de influență ruși dețin propriile lor companii militare private. Grupări noi apar tot timpul, iar recruții sunt foști soldați din trupele speciale, deținuți, extremiști sau persoane fără adăpost. Elita rusă a constatat că deținerea unei companii private militare atrage după sine și sprijinul Kremlinului.

Mercenarii luptă în Ucraina ghidați de ultranaționalism

Ramzan Kadîrov, unul dintre apropiații lui Vladimir Putin, care de altfel conduce Cecenia are în vedere înființarea unui alt grup de mercenari. Războinicii de pe „TikTok” actuala grupare paramilitară condusă de Kadîrov nu scapă niciodată ocazia de a se filma pe linia frontului din Ucraina. Totodată, Digi 24 informează că Gigantul Gazprom ar deține la rândul său două armate private, Fakel și Plamia, ambele au rolul de asigura protecția bunurilor din străinătate precum Siria și Ucraina.

Însă, campaniile militare private nu aparțin doar elitei. De exemplu, Grupul Frăției Ortodoxe, care deține conexiuni puternice cu Biserica ortodoxă din Rusia, luptă în Ucraina pentru sprijinirea Rusiei creștine în fața Occidentului decadent. Un alt grup de paramilitari extremiști este ENOT, aceștia ultranaționaliști luptă în Ucraina încă din 2014, de când a început conflictul cu separatiștii proruși în estul țării.

Ghidați de un „imperialism grav” potrivit căruia Ucraina ar trebui să fie parte a Rusiei, Șehovțov consideră că membrii grupului s-au avântat în luptă doar pentru că reprezintă o bună metodă de a-și monetiza ideologia. Igor Leonidovici Mangușev, Fondatorul ENOT, un naționalist extremist, faimos pentru faptul că a ținut un discurs cu craniul unui luptător ucrainean, a fost lichidat în luna februarie.

Companiile private militare nu pot rezista fără girul Moscovei

Deși sunt entități independente, companiile militare private ruse nu pot exista fără girul Moscovei, cu toate că sunt interzise prin lege în Rusia.„Motivul pentru care Grupul Wagner este cel mai mare grup de mercenari este că are cea mai bună sponsorizare, nu doar financiară, dar și în privința protecției politice. ENOT nu a fost în stare să găsească un grup de elită bun care să îi protejeze”, a adăugat Șehovtov.

Grupurile de mercenari câștigă o putere considerabilă în Rusia, comandând un număr mare de oameni și resurse militare. Unii sunt implicați în activități economice, cum ar fi exploatarea minieră în Africa, ceea ce nu face decât să le consolideze poziția. „Atâta timp cât nu depășesc liniile roșii, statul este de acord cu ele, pentru că sunt benefice”, a declarat Shehovtov pentru Euronews. „Dar dacă interferează cu deciziile politice ale părților interesate, pot fi închise”.

Deocamdată, el a spus că Kremlinul rămâne suficient de puternic pentru a le închide în cazul în care acestea ies din rând. Totuși, s-ar putea să nu fie întotdeauna așa.

„Va depinde de cursul războiului. Dar, cu fiecare înfrângere militară pe câmpul de luptă, statul rus va începe să piardă și mai mult controlul asupra acestor diverse grupuri armate”, a explicat Șciukhovtsov. Deși Putin deține încă ferm controlul, el a citat exemplul șefului Wagern, Evgheni Prigojin, care a sfidat în mod deschis Kremlinul, considerând că acest lucru ar fi fost „de neimaginat” cu un an înainte.

„Figurile din cadrul regimului sunt din ce în ce mai îngrijorate de viitor”, a spus Hall, indicând criticile aduse războiului și lui Putin atât de Prigojin, cât și de liderul cecen Kadîrov. „Prin crearea acestor companii militare private, Kremlinul și-a deschis o gaură neagră. Ele nu sunt obligate față de stat pentru că statul nu le plătește. Dacă Putin pierde puterea, vor fi ca niște pisici care se vor bate într-un sac. Vorbești de Game of Thrones, dar cu arme nucleare”,  a completat Hall.