Infofinanciar > Lumea la zi > The Economist: Ipoteze noi în acuzarea lui Donald Trump. Trimiterea în judecată în cazul Stormy Daniels pare a fi o greșeală
Lumea la zi

The Economist: Ipoteze noi în acuzarea lui Donald Trump. Trimiterea în judecată în cazul Stormy Daniels pare a fi o greșeală

The Economist: Ipoteze noi în acuzarea lui Donald Trump. Trimiterea în judecată în cazul Stormy Daniels pare a fi o greșeală
FOTO:dreamstime.com

În urma numărului mare de speculații, se părea că presa americană nu făcea decât să repete doar ecouri. Un mare juriu l-a pus sub acuzare pe cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite.

Acest lucru este, pentru a folosi un termen care s-a uzat până la sfârșitul administrației Trump, istoric. Niciun președinte nu a mai fost pus sub acuzare până acum. Și nu va fi nici ultima punere sub acuzare cu care se confruntă fostul președinte de la Casa Albă.Pentru un alt politician ar însemna sfârșitul unei cariere politice. În cazul Donald Trump, întrebarea este în ce măsură o urmărire penală va acționa ca un boost  pentru o mișcare care părea să se clatine. Trump a strâns fonduri timp de săptămâni întregi pe fondul inculpării sale iminente, pe care a prezis-o pe rețelele de socializare la 18 martie. Se pare că a fost una dintre cele mai exacte postări ale sale.

Donald Trump se alătură liderilor care au avut probleme cu legea

Dacă  fostul președinte a comis o infracțiune, ar fi greșit să ne ferim să-l urmărim penal doar pentru că acest lucru ar pune presiune asupra instituțiilor de guvernare ale Americii. Alte țări au arestat cu succes foști președinți și prim-miniștri: gândiți-vă la Silvio Berlusconi în Italia sau la Nicolas Sarkozy în Franța. America nu ar trebui să susțină opinia lui Richard Nixon conform căreia dacă un președinte sau un candidat la președinție comite o ilegalitate este în regulă.

Totuși, tratarea unui fost președinte ca pe orice alt cetățean are două sensuri. Procurori precum cel din districtul Manhattan au discreție atunci când decid ce cazuri să instrumenteze. Aceștia trebuie să cântărească gravitatea infracțiunii, probabilitatea de a obține o condamnare și interesul public de a urmări în justiție.

Această ultimă parte este cea mai controversată. Aproximativ jumătate din publicul american este foarte interesat să îl prindă pe Trump, în timp ce, cealaltă jumătate crede că acesta este victima procurorilor. Acea jumătate va vedea cu greu decizia de a merge mai departe cu acest caz ca pe o dovadă că justiția este imparțială.

Ce se întâmplă, atunci, cu argumentele juridice? Acuzațiile specifice împotriva lui Trump vor fi cunoscute doar după ce acesta va fi pus sub investigație, dar faptele sunt următoarele. În perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din 2016, avocatul lui Trump a aranjat să plătească tăcerea unei actrițe din industria filmelor pentru adulți cu privire la o presupusă aventură care a avut loc cu zece ani mai devreme și la un an după ce Trump s-a căsătorit pentru a treia oară. Banii au fost plătiți cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din 2016.

Ce i se impută lui Donald Trump

În registrele financiare ale Organizației Trump, plata a fost descrisă drept „cheltuieli legale” și a fost făcută de avocatul fostului președinte.

Republicanii ar fi putut considera cândva că un astfel de comportament este descalificant: în urmă cu o generație, mulți dintre cei care acum consideră că Trump este persecutat pe nedrept au susținut cu entuziasm înlăturarea lui Bill Clinton din biroul de la Casa Albă din cauza unei relații extraconjugale.

Unii democrați, deși este adevărat că sunt tot mai puțini, reușesc să susțină opusul și anume: că, în timp ce punerea sub acuzare a lui Clinton a fost nedreaptă, argumentele procurorilor împotriva lui Trump sunt solide. Dar etica și ipocrizia nu vor fi judecate în Manhattan. Argumentul acuzării este că plata de 130.000 de dolari către Stephanie Clifford (mai bine cunoscută sub numele de Stormy Daniels) a încălcat normele contabile și de finanțare a campaniei electorale.

Legile americane privind finanțarea campaniilor electorale sunt mult mai permisive decât cele din majoritatea celorlalte democrații occidentale, iar aplicarea lor este rară și sporadică. În acest caz, se așteaptă ca Trump să fie acuzat că, de fapt, a făcut o donație pentru propria campanie (ceea ce este legal), dar nu a declarat-o, ceea ce probabil că nu este.

Aceasta nu înseamnă că dosarul împotriva Trump este clar. Da, avocatul său, Michael Cohen, a pledat deja vinovat de încălcarea normelor de finanțare a campaniei electorale. Dar echipa fostului președinte american va susține, probabil, că orice vină a fost a domnului Cohen (și va sublinia, de asemenea, faptul că domnul Cohen a pledat, de asemenea, vinovat de minciună în fața Congresului), potrivit economist.com.

Oponenții politici ai lui Donald Trump îl asemuiesc cu Al Capone

Apoi, există teoria juridică în baza căreia este probabil să se desfășoare cazul. Etichetarea plății în conturi ca fiind o cheltuială legală, celălalt motiv de urmărire penală, este o contravenție. Dar procurorii vor susține că această contravenție a făcut posibilă încălcarea normelor federale și statale privind finanțarea campaniilor electorale.

Asocierea celor două acuzații în acest mod este inedită. Judecătorul ar putea decide că nu va merge. Cazul juridic împotriva sa în comitatul Fulton, Georgia, unde este acuzat de interferență cu rezultatele alegerilor, pare mult mai solid.

Adversarii lui Trump care se tem de gândul că acesta va candida din nou la președinție ar putea, în acest moment, să menționeze aranjamentele fiscale ale lui Al Capone. Acest lucru este puțin nedrept față de Trump, care nu este obișnuit să-și ucidă rivalii. De asemenea, înțelege greșit modul în care funcționează procesul de nominalizare. Dacă fostul lider de la Casa Albă ar fi găsit vinovat, ar putea candida în continuare. Dacă va fi găsit nevinovat, va pretinde că a fost exonerat și va adăuga acest lucru la foaia de acuzații pe care a învins-o.

Niciunul dintre cele două rezultate nu i-ar schimba neapărat șansele de a câștiga alegerile generale: sunt puțini americani care încă nu sunt siguri ce să facă cu Trump. Dar, făcând din urmărirea sa penală un test de turnesol pentru alți candidați, l-ar ajuta să stabilească condițiile în cadrul primarelor republicane.

Înainte ca Trump să fie ales în 2016, The Economist a crezut că va fi un președinte groaznic. Invitația sa la manifestațiile din Washington pe 6 ianuarie ar trebui să fie descalificatoare. Acesta rămâne o amenințare nu doar pentru America, ci și pentru restul Occidentului. Totuși, acest lucru nu ar trebui să întunece judecata în legătură cu acest caz.

Oricine crede că acum este momentul în care, în sfârșit, își va primi pedeapsa, va fi profund dezamăgit. În situația în care Trump va fi urmărit penal, ar trebui să fie pentru ceva ce nu poate fi respins ca un detaliu tehnic și unde legea este mai clară.