Infofinanciar > Lumea la zi > Strategiile Rusiei pentru menținerea controlului regiunilor ocupate. Ce mișcări diplomatice face Moscova
Lumea la zi

Strategiile Rusiei pentru menținerea controlului regiunilor ocupate. Ce mișcări diplomatice face Moscova

Strategiile Rusiei pentru menținerea controlului regiunilor ocupate. Ce mișcări diplomatice face Moscova
sursa foto maiasandu.md

Ultimele luni ale războiului din Ucraina nu au decurs așa cum se așteptau rușii. Ucrainenii rezistă în continuare și pare că nu sunt dispuși să se așeze la masa negocierilor acum, când în unele teritorii disputate se află în avantaj. Moscova va încerca să forțeze mână lui Zelenski pentru a începe noi negocieri cu partenerii occidentali, scrie presa ucraineană.

Federația Rusă a încercat să reia negocierile politice încă de la mijlocul verii, de când a acceptat încheierea unui acord cu Turcia și ONU pentru exportul de cereale ucrainene. Rușii și-ar fi dorit să fie prima parte dintr-un acord mult mai cuprinzător, iar Turcia, prin președintele Erdogan, părea interesată în a media procesul negocierilor la vremea respectivă. Ucrainenii nu au vrut să mai cadă în capcana din 2014, motiv pentru care nu au vrut să discute despre teritoriile ocupate, care între timp au fost „recunoscute” ca teritorii ale Federației Ruse.

Cum vrea Rusia să păstreze teritoriile ocupate

Strategia Rusiei este de a atrage Ucraina la negocieri de pace, susține presa din ucraina. Publicația The New Voice of Ukraine scrie că pentru această strategie publicul țintă nu este cel din Ucraina și nici administrația de la Kiev, ci partenerii occidentali. Mesajul cheie al rușilor este că după ceremonia de la Moscova în care teritoriile separatiste au fost încorporate în status quo-ul Federației, acum ele nu mai pot fi eliberate, motiv pentru care concesiunile sunt obligatorii. De acolo si toate mesajele legate de folosirea armelor nucleare pentru „protejarea teritoriului național”.

Ucrainenii sunt de părere că Moscova își va urmări obiectivele politice și militare folosindu-se de această strategie, unul dintre obiective fiind încetinirea ritmului de aprovizionare cu tehnică militară occidentală a Armatei Ucrainene. Totodată, rușii încearcă prin această tactică să înghețe și linia frontului, pentru a-și putea reface capabilitățile și pentru a consolida administrația din regiune, după modelul invaziei din 2014. Ucrainenii nu mai doresc să repete această situație, fiind considerată una inacceptabilă, scrie The New Voice of Ukraine, conform bani.md.

Presiunea pe partenerii occidentali, cea mai bună strategie

Ucrainenii sunt de părere că punctul slab al coaliției anti-ruse „este lipsa unei înțelegeri clare despre cum ar trebui să arate o victorie ucraineană”. Adică „nu se convine asupra cât de zdrobitoare ar trebui să fie înfrângerea Rusiei”, notează The New Voice of Ukraine, printr-o frază care aduce aminte de declarațiile lui Macron cum că Moscova (adică Putin) nu ar trebui umilită în război.

Ucrainenii cred că lumea occidentală nu este pregătită pentru „prăbușirea Rusiei”, motiv pentru care aparatul diplomatic euro-atlantic nu știe cum să trateze susținerea eliberării Crimeii și Donbasului. Cel mai probabil, când va veni momentul, rușii vor încerca să facă o distincție între teritoriile anexate în 2022 și Crimeea. Ucrainenii sunt determinați la momentul actual să elibereze și teritoriile ocupate în 2014, anunțul fiind făcut încă din vară de președintele Zelenski. Totuși, în pofida agitației din presa occidentală, susținerea eliberării Crimeii rămâne o problemă care cu greu poate fi susținută 100% de aparatul diplomatic euro-atlantic.

Cele două scenarii ale diplomației ruse

Primul scenariu, susțin ucrainenii, este de a implica Kievul și partenerii săi în negocieri pentru ca Moscova să-și pregătească armata pentru noi atacuri. „Aceasta este pratic o continuare a status quo-ului, dar cu o teroare crescută și semnificativ asupra populației civile. Aceasta din urmă, conform așteptărilor Rusiei, ar trebui să provoace nu doar o catastrofă umanitară, ci și presiunea populației ucrainene asupra guvernului cu cererea de a începe negocierile. Această speranță este inutilă”, scrie publicația citată. Până atunci, rușii caută arme pentru război prin Iran și Coreea de Nord, iar în paralel, anunță mobilizări în creștere.

Al doilea scenariu, susțin ucrainenii, presupune că Moscova se va concentra pe un format de negocieri pe termen mediu, fără încercări de a desfășura operațiuni la scară largă. Scopul este duplicarea formatului Normandia: medierea unei părți terțe, ostilități de-a lungul liniei de demarcație și negocieri în favoarea teritoriilor ocupate. „Acest scenariu ar putea fi declanșat de diverși factori: o altă înfrângere zdrobitoare a armatei ruse pe câmpul de luptă; planuri clare ale Occidentului de a furniza Ucrainei cele mai noi tipuri de arme pentru o contraofensivă la scară largă (tancuri occidentale, artilerie cu rază lungă de acțiune, avioane de luptă) sau o schimbare a poziției elitelor occidentale către un angajament mai mare față de ideea negocierilor”, susțin ucrainenii, conform bani.md.