Infofinanciar > Lumea la zi > Macron: „Ucraina trebuie să decidă timpul și termenii păcii cu Rusia!” Președintele francez va colabora în acest sens cu Giorgia Meloni
Lumea la zi

Macron: „Ucraina trebuie să decidă timpul și termenii păcii cu Rusia!” Președintele francez va colabora în acest sens cu Giorgia Meloni

Macron și Meloni sursa foto: france24
sursa foto: france24

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că depinde de Ucraina să decidă momentul și termenii păcii cu Rusia, și a avertizat că sfârșitul războiului „nu poate fi consacrarea legii celui mai puternic”.

Vorbind la deschiderea unei conferințe de pace de trei zile la Roma, Macron a spus că comunitatea internațională va fi acolo când guvernul ucrainean va alege acel moment.

Neutralitatea nu este o soluție

„A rămâne neutru ar însemna să acceptăm ordinea mondială a celor mai puternici, iar eu nu sunt de acord cu acest lucru”, a declarat Macron la conferința organizată de o organizație caritabilă catolică cu legături strânse cu Vaticanul.

Există îngrijorarea că sprijinul aliaților Ucrainei din Europa ar putea fi erodat din cauza creșterii costurilor energiei odată cu apropierea iernii. Papa Francisc urmează să încheie conferința Cry for Peace, sponsorizată de Comunitatea Sant’Egidio, cu un discurs marți la Colosseum. De-a lungul războiului care a început cu invazia Rusiei în Ucraina în urmă cu opt luni, papa a avertizat împotriva unei acumulări de arme. Dar a spus că Ucraina are dreptul de a se apăra.

În timp ce noul premier al Italiei, liderul conservator  Giorgia Meloni, este un susținător convins al ajutorării Ucrainei pentru a-și apăra suveranitatea, aliații săi de coaliție au simpatii pro-Rusia.

Meloni și Macron vor lucra împreună

Seara, Meloni și Macron s-au întâlnit în privat la Roma pentru discuții. Biroul premierului a declarat că cei doi au convenit să lucreze împreună „la marile provocări comune la nivel european și în respectarea intereselor naționale reciproce”. Cei doi au discutat despre necesitatea de a da „răspunsuri rapide și comune” la problemele legate de costurile ridicate ale energiei, sprijinul pentru Ucraina, momentul economic dificil și gestionarea fluxurilor de migranți, se arată în comunicat.

Macron, un centrist pro-european, a postat pe Twitter o fotografie de la întâlnirea din cursul serii, scriind că „în calitate de europeni, de țări vecine, de popoare prietene, cu Italia trebuie să continuăm toată munca începută”, scrie AP. „Datorăm tinerilor și popoarelor noastre să reușim împreună”, a adăugat Macron, spunând că întâlnirea de duminică „merge în această direcție”. Președinția franceză a precizat că cei doi lideri au avut o discuție „constructivă”, „sinceră” și „deschisă” de peste o oră și că au convenit asupra necesității de a avea contacte regulate la toate nivelurile pentru a face să avanseze agenda europeană.

Vizita președintelui francez în Italia include o audiență cu papa la Vatican, luni. Macron a abordat îngrijorarea că orice discuție despre pace ar putea fi luată ca un semn de lipsă de sprijin pentru Ucraina. „A vorbi de pace acum, a face apel la pace, ar putea părea insuportabil pentru cei care luptă pentru libertate, pare o trădare” a Ucrainei, a declarat liderul francez. Dar pacea nu poate fi „capturată de puterea rusă”, a spus el. „Pacea nu poate fi consacrarea legii celui mai puternic și nici nu poate fi o încetare a focului (marcând) starea de fapt”.

Dorința lui Meloni

„Vrem ca poporul ucrainean să decidă, la un moment dat, pacea, momentul și termenii păcii”, a spus Marcon. „Pacea va fi construită cu cealaltă (parte), care astăzi este inamicul, în jurul unei mese, iar comunitatea internațională va fi acolo”.

Principalul lider populist al opoziției italiene, fostul premier Giuseppe Conte, a declarat săptămâna trecută că Italia nu ar trebui să trimită mai multe arme în Ucraina. Macron s-a referit la întâlnirile sale din trecut cu președintele rus Vladimir Putin, arhitectul războiului.

Macron a condamnat naționalismul rus

Agresiunea Moscovei este „rodul unui naționalism exagerat” și al sentimentului de izolare, a declarat liderul francez, menționând că agresiunea este nejustificată. „Ei erau convinși că există amenințări, că restul lumii, lumea occidentală, cel puțin, ar fi încercat să distrugă Rusia”, a spus el.

Macron a avertizat împotriva sentimentelor în creștere privind naționalismul pe continentul european, unde forțele politice de extremă dreapta au câștigat popularitate în unele națiuni. Cu mulți lideri religioși la conferință, președintele i-a îndemnat să încurajeze „rezistența împotriva nebuniei războiului”.

Macron a denunțat faptul că „religia ortodoxă este manipulată de Rusia”. El nu a dat detalii. Dar patriarhul ortodox rus Kirill l-a susținut cu fervoare pe Putin în războiul împotriva Ucrainei, numind invazia parte a unei bătălii „metafizice” împotriva Occidentului.

Foarte conștient de apropierea lui Kirill de Putin, Papa Francisc a încercat, până acum în zadar, să se întâlnească cu patriarhul în timpul războiului.

În cele din urmă, a spus Macron, cultivarea păcii în Europa depinde de „echilibrul respectului, al reciprocității, al justiției”. El a avertizat împotriva eforturilor din Europa de a „alunga celălalt din societatea noastră” într-o căutare a „purității etnice, a purității religioase”. Meloni a ajuns la putere după o campanie electorală în care a susținut o viziune creștină a civilizației europene.