Infofinanciar > Info > Se măresc salariile primarilor! Câți bani va încasa Nicușor Dan
Info

Se măresc salariile primarilor! Câți bani va încasa Nicușor Dan

Se măresc salariile primarilor! Câți bani va încasa Nicușor Dan
sursa cotidianul.ro

Potrivit unui proiect de lege care va trece prin Camera Deputaților în această săptămână, salariile tuturor primarilor din România vor crește de la data de 1 iulie. Această modificare trebuie să fie votată în consecință.

În momentul de față, salariile primarilor sunt calculate în funcţie de salariul minim pe economie, iar acestea au fost plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată în 2019, de 2.080 lei.

Amendamentul a fost însuşit de deputatul PSD Adrian Solomon şi prevede că salariile primarilor nu vor mai fi plafonate la salariul minim din 2019, ci la salariul minim din 2022, adică 2.300 de lei, conform Antena3.

Nicușor Dan, un pic mai bogat

Salariul Primarului General al Bucureștiului, Nicușor Dan, va creşte de la 20.800 la 23.000 lei brut, în urma acestei modificări. 

Așadar, salariile primarului de municipiu reşedinţă de judeţ şi al primarilor de sectoare va creşte de la 18.720 lei la 20.700 lei.

Această nouă reglementare avea ca termen săptămâna trecută votarea în parchet, însă, au apărut erori materiale neprevăzute și în consecință se va vota din nou.

Declarația de avere a Primarului General al Bucureștiului

Nicușor Dan are două credite, unul contractat în 2007 în valoare de 100.000 de euro, scadent în 2032 și din care mai are de plătit aproximativ jumătate din bani. Al doilea credit a fost contractat în 2012 și este în valoare de 27.000 de euro. Acesta din urmă este scadent în anul 2023.

La capitolul venituri, primarul Capitalei primește anual o indemnizație de 104.432 RON de la Camera Deputaților, adică aproximativ 8.000 de lei pe lună la care se adaugă și salariul pe care îl primește în calitate de primar.

Acesta a trecut pe declarația pe avere și alocația copilului său, în valoare de 1988 de RON, primiți anual. În plus, acesta deține o proprietate pe un teren intravilan în Predeal, judeţul Braşov, de 7460 mp, dobândit în 2007, printr-un contract de vânzare, precum şi un autoturism Citroen BX, fabricat în 1986.