Infofinanciar > Info > Se lansează programul Casa Verde Fotovoltaice pe 2023. Ghidul de finanțare include mai multe modificări
Info

Se lansează programul Casa Verde Fotovoltaice pe 2023. Ghidul de finanțare include mai multe modificări

casa-verde-panouri-fotovoltaice Sursa foto: ideipractice.ro
Sursa foto: ideipractice.ro

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în dezbatere publică ghidul de finanțare pentru 2023 a programului Casa Verde Fotovoltaice. Noua ediție vine cu o serie de modificări menite să simplifice procedurile de depunere și verificare a proiectelor.

Programul Casa Verde Fotovoltaice prin care statul finanțează cu maximum 20.000 de lei persoanele fizice care vor să instaleze panouri fotovoltaice, beneficiază anul acesta de un buget de peste 2 miliarde de lei. Mai mic cu aproape cu un miliard față de cât a fost anunțat inițial (3 miliarde lei).

Referitor la această scădere, ministrul Mediului Tánczos Barna a precizat că se dorește ca, după rectificarea bugetară din a doua parte a anului, bugetul să crească până la peste 3 miliarde lei pentru 2023. În prezent, bugetul alocat programului acoperă instalarea de panouri fotovoltaice la 80.000 de case.

Și parohiile își pot instala panouri fotovoltaice

Potrivit ghidului pus în dezbatere publică, anul acesta la categoria beneficiari eligibili ai programului apar, pe lângă solicitanții persoane fizice, și parohiile.

Finanţarea se acordă tot în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Mecanismul programului prevede că suma finanţată se scade din valoarea totală a facturii emise de instalatorul validat, iar diferenţa este suportată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Conform ghidului programului Casa Verde Fotovoltaice, cheltuielile eligibile sunt doar cele efectuate după aprobarea finanțării de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Dacă AFM declară neeligibile anumite cheltuieli, acestea nu se nu se plătesc și se recuperează de la beneficiarul final sau de la instalatorul validat, după caz. Potrivit prevederilor, suma aprobată nu se poate suplimenta, finalizarea investiţiei trebuie să fie asigurată de beneficiar din surse proprii.

Care sunt cheltuielile eligibile din program

La categoria cheltuieli eligibile, în programul Casa Verde Fotovoltaice sunt incluse:

– cheltuielile cu achiziţia/sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW (componente principale: panouri fotovoltaice; invertor hibrid; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ),

– cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice,

– valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Cum se vor analiza dosarele candidaților

Potrivit ghidului publicat, AFM va verifica documentele încărcate de către instalator în aplicația informatică. Verificarea se va face pe un eșantion de 10% din numărul total al sistemelor de panouri fotovoltaice instalate de acesta.

Dacă se constată că unul dintre beneficiari nu era eligibil sau/și suma a fost decontată în mod eronat, AFM poate reține din garanția constituită valoarea acordată acestuia ca finanțare.

„Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de un an de la data emiterii către beneficiarul final a certificatului de racordare”, se arată în proiectul publicat de Ministerul Mediului și citat de economedia.