Infofinanciar > Lumea la zi > Restricții severe pentru creștinii care așteaptă lumina la Ierusalim. Poliția a limitat accesul la Sfântul Mormânt
Lumea la zi

Restricții severe pentru creștinii care așteaptă lumina la Ierusalim. Poliția a limitat accesul la Sfântul Mormânt

Restricții severe pentru creștinii care așteaptă lumina la Ierusalim. Poliția a limitat accesul la Sfântul Mormânt
Sursa foto: playtech.ro

Mii de creștini și pelerini din întreaga lume au umplut sâmbătă Orașul Vechi din Ierusalim pentru a celebra ceremonia ortodoxă a Luminii Sfinte, sub o prezență intensă a poliției israeliene care a stârnit furia bisericilor. 

Sărbătoarea veche de un mileniu, care simbolizează învierea lui Iisus, atrage de obicei mii de credincioși la Biserica Sfântului Mormânt, unde creștinii cred că Iisus a fost îngropat. 

Spre deosebire de anii precedenți, când până la 10.000 de credincioși se înghesuiau în biserică, anul acesta doar 1.800 de persoane vor putea intra înăuntru, iar alte 1.200 vor fi lăsate afară. Puncte de control suplimentare în jurul Orașului Vechi vor restricționa, de asemenea, accesul în zona din jurul bisericii. 

Poliția israeliană a limitat accesul

Bisericile au declarat că nu vor coopera cu restricțiile poliției, pe care le consideră ca făcând parte din eforturile de lungă durată de a îndepărta comunitatea creștină locală. 

Unii lideri bisericești și-au exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce ei descriu ca fiind un mediu de impunitate în fața actelor de violență și vandalism în creștere care vizează creștinii și proprietățile lor din Ierusalim. 

Problema accesului credincioșilor creștini în Orașul Vechi nu a avut legătură directă cu tensiunile dintre musulmani și evrei la moscheea Al-Aqsa, unde evreii au voie să viziteze, dar nu să se roage. 

Dar a reflectat plângeri din partea creștinilor că sunt excluși treptat, dar sistematic, din Orașul Vechi de către autoritățile israeliene, care, potrivit acestora, perturbă acordurile de lungă durată privind statusul quo dintre cele trei comunități. 

Sfântul Mormânt se află în inima cartierului creștin al Orașului Vechi din Ierusalimul de Est. 

Paștele coincide cu o perioadă de puternice tensiuni israeliano-palestiniene 

După ore de așteptare, ceremonia culminează atunci când patriarhul ortodox grec al Ierusalimului iese din mormântul gol sigilat cu o lumânare aprinsă, un act misterios considerat un miracol anual de Sâmbăta Sfântă înainte de Duminica Paștelui ortodox. Lumina este apoi împrăștiată rapid printre credincioșii adunați în biserica întunecată și în afara ei. 

Perioada de tensiuni israelioano-palestiniene afectează și religia iudaică. Astfel, evreii nu vor avea voie să intre în incita moscheii Al-Aqsa, în ultimele 10 zile ale perioadei de post Ramadan. Aceste restricții apar după ce poliția Israeliană a realizat un raid săptămâna trecută, care a declanșat un lanț de reacții furioase din partea lumii arabe. Furia declanșată în popoarele arabe au dus la schimburi de focuri de armă transfrontaliere cu Gaza, Liban și Siria. 

Situl din vârful dealului, sfânt atât pentru musulmani, cât și pentru evrei, care îl cunosc sub numele de Muntele Templului, s-a numărat printre cele mai sensibile puncte din timpul conflictului dintre Israel și palestinieni, care durează de zeci de ani. 

Israelul a anexat Ierusalimul de Est, care include Orașul Vechi, înconjurat de ziduri, și locurile sale sfinte, după războiul din 1967 din Orientul Mijlociu, într-o mișcare nerecunoscută la nivel internațional. Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa eternă și nedivizată, potrivit Reuters. 

Palestinienii doresc ca Ierusalimul de Est să fie capitala unui viitor stat independent în Cisiordania și Gaza ocupate.