Infofinanciar > Lumea la zi > Regatul Unit sporește sprijinul militar pentru România
Lumea la zi

Regatul Unit sporește sprijinul militar pentru România

Regatul Unit sporește sprijinul militar pentru România
Foto: facebook.com

Regatul Unit va continua să-şi sporească prezenţa şi sprijinul militar pentru România, în calitate de stat aliat. Aceasta este declarația  noului ambasador al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Giles Portman. La prima sa conferinţă de presă, el a anunţat că Royal Air Force se va întoarce anul acesta în ţara noastră.

Portman,a  menționat că printre prioritățile sale se numără: domeniul apărării și securitatea. El a declarat că relația politică dintre România și Marea Britanie este foarte puternică.

Londra sporește sprijinul

„România și Marea Britanie”, mai spune acesta, „vor lucra împreună, în special în trei domenii: apărare și securitate, ca aliați NATO, comerț și prosperitate și lupta împotriva crimei organizate”.

Giles Portman:” În primul rând, apărare și securitate, ca aliați în NATO. Și vom continua să creștem sprijinul Regatului Unit pentru România, aici, pe teren. Și împreună vom continua să oferim, de asemenea, un sprijin puternic, un sprijin moral și practic oamenilor curajoși din Ucraina. Știu că nu este ușor, dar sunt sigur că acest sprijin va continua. Și trebuie să spun că sunt foarte recunoscător pentru tot ce a făcut România în acest sens și pentru tot ce face România în acest sens”.

Noul ambasador a declarat că între România și Marea Britanie există și o legătură umană foarte apropiată. Și se referea la cei peste un milion de români care trăiesc în Regat, dar și la dragostea regelui Charles pentru România.