Infofinanciar > Lumea la zi > Adrian Zuckerman, fostul ambasador în România: ”Pentru TikTok, se pune în pericol relația cu Statele Unite”
Lumea la zi

Adrian Zuckerman, fostul ambasador în România: ”Pentru TikTok, se pune în pericol relația cu Statele Unite”

Adrian Zuckerman, fostul ambasador în România: ”Pentru TikTok, se pune în pericol relația cu Statele Unite”
Foto: facebook.com

Statele Unite ale Americii lansează cel mai dur avertisment la adresa României. O spune un diplomat american. Ambasadorul Adrian Zuckerman transmite că, pentru TikTok, liderii României pun în pericol relația cu Statele Unite pentru a satisface interesele chineze.

Ambasadorul a avut o reacție dură și a acuzat România că a eșuat în implementarea recomandărilor de securitate națională. NATO și Statele Unite ale Americii consideră România și Polonia drept cei doi aliați cei mai apropiați care apără flancul estic al Europei.

Miza e mică: pentru TikTok

În opinia ambasadorului, guvernul român ar trebui să își amintească acest lucru și să acționeze în consecință. România nu poate, în niciun fel, să pună în pericol securitatea națională- a sa sau a aliaților săi- permițând vreun avantaj Chinei comuniste.

Mai mult, în editorialul pentru DCNews, ambasadorul a mai transmis că Statele Unite rămân cel mai bun prieten și partener al României, în calea către un viitor prosper și democratic. Însă, liderii României pun în pericol această relație prin satisfacerea acestor interese chineze. Ca să evidențieze această problemă, ei bine, diplomatul a subliniat faptul că TikTok reprezintă un pericol pentru oricine interacționează digital cu el.

Aplicația funcționează ca o armă bacteriologică și poate infecta pe toată lumea din jurul său. Ca atare, singura vaccinare este o interdicție totală.