Infofinanciar > Info > De Paște răsar și polițiștii de la rutieră! Aproape 25.000 de angajaţi MAI sunt pregătiți
Info

De Paște răsar și polițiștii de la rutieră! Aproape 25.000 de angajaţi MAI sunt pregătiți

Polția Rutieră Paște (sursă foto: antena3.ro)
sursă foto: arhiva companiei

Este deja cunoscut faptul că, cu ocazia Paștelui, căci au liber de la muncă și de la studii, mulți aleg să părăsească reședința pentru o scurtă vacanță. Iar tocmai de aceea, pentru că traficul va fi unul intens, polițiștii sunt pregătiți. Vor ieși pe cele mai agloerate rute și vor fi atenți care regulile de circulație să fie respectate.

Iar cei care, de exemplu, se grăbesc prea tare spre distracţia organizată de Paște riscă amenzi din partea echipajelor de poliție. Poliţiştii au scos deja în trafic toate radarele din dotare, scriu cei de la ObservatorNews.

Sursa aceasta menționează faptul că aproape 25.000 de angajaţi MAI, poliţişti, jandarmi şi pompieri, sunt pe teren în acest zile. Iar acei șoferii care s-au întors de la mare în această perioadă s-au întâlnit cu agenţii de la rutieră la podul de la Feteşti, de exemplu.