Infofinanciar > Info > Biden, în dialog cu Netanyahu! S-ar pregăti un acord între Israel și Hamas
Info

Biden, în dialog cu Netanyahu! S-ar pregăti un acord între Israel și Hamas

Biden, în dialog cu Netanyahu! S-ar pregăti un acord între Israel și Hamas

Preşedintele american Joe Biden a discutat, duminică, 28 aprilie, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Această informație este oferită acum de către un purtător de cuvânt al Casei Albe. Acest dialog dintre cei doi este primul în mai bine de două săptămâni, relatează jurnaliștii de la Reuters.

Purtătorul de cuvânt de la Washington a mai precizat că un comunicat urmează să fie emis de către administrația prezidențială a lui Joe Biden. Însă nu s-au oferit mai multe detalii de atât.

Înainte de această convorbire dintre Biden și Netanyahu, o sursă americană familiarizată cu situaţia venea cu mai multe informații. Acesta declara pentru Reuters că Biden şi Netanyahu vor sta de vorbă despre perspectivele unui acord. Se vizează de această dată încetarea focului pentru a obţine eliberarea unora dintre ostaticii reţinuţi de la atacul din 7 octombrie, condus de Hamas, scrie news.ro.