Infofinanciar > Lumea la zi > „Ne ridicăm steagul acolo!” Începe acum un conflict și pentru Antarctica
Lumea la zi

„Ne ridicăm steagul acolo!” Începe acum un conflict și pentru Antarctica

„Ne ridicăm steagul acolo!” Începe acum un conflict și pentru Antarctica
Sursa foto dreamstime.com

Comandantul Marinei iraniene a anunțat în toamna anului trecut că regimul deține Antarctica și că va instala o operațiune militară la Polul Sud. „Avem drepturi de proprietate la Polul Sud. Avem în plan să ne ridicăm steagul acolo și să desfășurăm activități militare și științifice”, a declarat comandantul Marinei iraniene.

Comandantul marinei iraniene a anunțat într-o emisiune că regimul iranian se va instala și în Antarctica. Fox News Digital a întrebat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA dacă recenta deblocare efectuată de americani a fondurilor iraniene în valoare de 6 miliarde de dolari deținute în Qatar ar putea fi folosită de Iran pentru a înființa o bază în Antarctica.

Iranul declară că Antarctica este proprietatea sa

„Nu. Fondurile iraniene deținute în Qatar nu pot fi folosite pentru nicio activitate în Antarctica”, a declarat purtătorul de cuvânt. Regimul teocratic iranian a devenit tot mai agresiv în Orientul Mijlociu și la nivel global. Administrația Biden a eliberat 6 miliarde de dolari cu scopul diminuării sancțiunilor în beneficiul liderilor de la Teheran. Chiar înaintea masacrului susținut de Iran.

Parcul Național Aerospațial al Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), a fost inaugurat la 27 septembrie 2020, de către Comandantul în Șef al IRGC, Generalul de Divizie Hossein Salami și Brigadier General Amir Ali Hajizadeh, șeful Forței Aerospațiale a IRGC. „Planurile viitoare ale Iranului de a încerca să-și extindă prezența militară și influența în Antarctica nu ar încălca doar convențiile multilaterale. Ci continuă tendința regimului de agresiune la nivel global”, a declarat Yonah Jeremy Bob, analist militar și de informații.

Teheran și tentaculele sale

„Fie prin terorism în fiecare continent, fie prin pirateria sa răspândită în domeniul maritim, Republica Islamică continuă să arate de ce reprezintă o amenințare la stabilitatea mondială. Și de ce rolul Israelului și al Mossadului în a o ține departe de armele nucleare rămâne crucial”, a adăugat acesta.

De fiecare dată când Teheran își extinde tentaculele într-o nouă zonă pentru a perturba ordinea bazată pe reguli promovată de Occident, SUA și aliații săi au oportunitatea suplimentară de a lua mai în serios amenințarea nucleară.

Antarctica poate părea o amenințare îndepărtată. Dar dacă Vestul acționează la fel de pasiv cum a făcut-o recent atunci când Iranul a expulzat inspectorii de arme nucleare, Republica Islamică va deveni  mai încrezătoare în alte direcții,” a adăugat el, conform foxnews.com.