Infofinanciar > Info > Prețurile mari vor continua, chiar dacă inflația scade! Reprezentanții BNR vin cu vești proaste
Info

Prețurile mari vor continua, chiar dacă inflația scade! Reprezentanții BNR vin cu vești proaste

Prețurile mari vor continua, chiar dacă inflația scade! Reprezentanții BNR vin cu vești proaste
Sursă foto: europafm.ro

Membru în cadrul Consiliul de administrație al BNR, Csaba Bálint, a anunțat că o eventuală scădere a inflației din România nu va duce obligatoriu și la reducerea prețurilor din piață. În prezent, rata indicelui se ridică la 16,4%, însă, potrivit estimărilor BNR, acesta va coborî în perioada următoare.

În discursul său, printre altele, Bálint a mai precizat că produsele alimentare din țara s-au scumpit mai mult decât inflația.

„Încetinirea inflației nu înseamnă și scăderi de prețuri, înseamnă doar că acestea vor crește mai puțin decât în perioada anterioară. Un efect pervers al inflației din zilele noastre este că tocmai energia și produsele alimentare s-au scumpit. Familiile cu venituri relativ mici cheltuiesc cel mai mult procentual pe aceste produse”, a spus reprezentantul BNR.

Inflația 0 este nesănătoasă

Csaba Bálint a mai susținut că ținta Băncii Centrale a României este de a ajunge la o inflație de 2,5%, și nicidecum 0. De altfel, oficialul BNR a explicat că „puțină inflației” este sănătoasă pentru orice economie.

„Puțină inflație este sănătoasă pentru economie. Acesta este și rolul Băncilor Centrale care țintesc o rată a inflației, nu un nivel al prețurilor. Este bine să avem creșteri mici de prețuri sau ar trebui să țintim scăderea prețurilor? Teoria și practica economică spune că o creștere modestă, cu care putem trăi, este în regulă”, a spus reprezentantul BNR, scriu cei de la Wall-Street România.

În plus, Bálint a precizat că deflația (n.r. – opusul inflației, adică scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor), ar fi nocivă pentru economia actuală.

„Deși sună ciudat, o scădere generalizată a prețurilor ar putea să aibă consecințe foarte serioase și dureroase asupra economiei și asupra familiilor. Dacă prețurile ar scădea, populația ar întârzia să mai cumpere. Acest lucru ar afecta comercianții: dacă clienții nu intră în magazin, reduc și mai mult prețul. Dacă marfa nu se vinde, vor fi probleme ce țin de producție, iar producătorii ar fi nevoiți să dea afară oamenii ceea ce ar duce la o creștere a ratei șomajului”, a spus expertul.

Lupta împotriva inflației

Membru în cadrul Consiliul de administrație al BNR, Csaba Bálint, a explicat că decizia BNR  de a crește în repetate rânduri dobânda cheie în 2022 a fost o măsură necesară pentru a lupta cu inflația.

„Avem cazuri istorice: în anii ‘70, când am avut o creștere a inflației foarte rapidă în Statele Unite și Europa de Vest, decidenții de atunci nu au implementat politici adecvate. Inflația are o personalitate complicată, odată ce a venit, nu prea vrea să te lase în pace. Timp de circa 10-15 ani, țările dezvoltate au luptat cu această inflație ridicată, până când a venit un bancher central și a spus: gata, majorăm dobânzile”, a mai spus oficialul BNR.

De asemenea, Csaba Bálint a spus că Banca Națională a României a încercat să găsească cea mai echilibrată soluție pentru a reuși să diminueze rata inflației.

„Am utilizat un dozaj adecvat, iar când am început ciclul de întărire a politicii monetare, am făcut asta gradual în comparație cu alte bănci din regiune, noi am avut o secvențialitate. Ei au majorat dobânzile mai agresiv. Noi am încercat să avem o abordare mai prudentă, mai graduală, pentru a lăsa puțin timp companiilor, populației să se adapteze la acest context nou”, a conchis expertul BNR.