Infofinanciar > Lumea la zi > Polonia își vrea drepturile! Statul cere peste 1300 de miliarde de dolari pentru victimele celui de-al Doilea Război Mondial
Lumea la zi

Polonia își vrea drepturile! Statul cere peste 1300 de miliarde de dolari pentru victimele celui de-al Doilea Război Mondial

Auschwitz, Sursă foto: Shutterstock
Sursă foto: Shutterstock

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a plecat la Varșovia pentru a se întâlni marți cu oficialitățile poloneze. Această vizită vine în contextul în care șeful diplomației poloneze, Zbigniew Rau, a semnat o cerere oficială prin care își dorește începerea discuțiilor cu statul german. Aceste convorbiri vizează acordarea despăgubirilor în valoare de 1300 de miliarde de dolari drept compensație pentru crimele săvârșite în timpul celui De-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare. Documentul va fi trimis și diplomației de la Berlin.

Această sumă ar urma să fie folosită pentru reparații, dar și pentru plătirea unor indemnizații victimelor agresiunii naziste şi membrilor familiilor acestora. De asemenea, Polonia dorește să primească înapoi bunurile culturale şi documentele de arhivă poloneze confiscate în timpul războiului de către Germania.

Germania este datoare Poloniei

Șeful diplomației poloneze spune că acești bani se referă la „plata de către Republica Federală germană a unor despăgubiri pentru pierderi materiale şi nemateriale cauzate statului polonez de această agresiune şi această ocupaţie”.

Fostul lider al Partidului Dreptate și Justiție din Polonia, Jarosław Kaczyński, a menționat că „o parte foarte importantă (n.r. din această sumă) este compensarea morţii a peste 5,2 milioane de cetăţeni polonezi”.

Prin cererea semnată, ministrul Rau sugerează faptul „că părțile ar trebui să ia măsuri imediate pentru o soluționare juridică și materială finală, cuprinzătoare și permanentă a consecințelor agresiunii și ocupației germane din 1939 până în 1945”, scrie Pro TV Chișinău.

„O astfel de rezolvare va permite o fondare a relaţiilor polonezo-germane pe dreptate şi adevăr, va conduce la închiderea capitolelor dureroase ale trecutului şi va asigura o continuare a dezvoltării relaţiilor bilaterale într-un spirit de bună vecinătate şi de cooperare amicală”, mai precizează Zbigniew Rau.

Oficialii germani consideră subiectul închis

Germania respinge aceste propuneri și implicit acordarea unor despăgubiri Poloniei, considerând cazul deja închis. Guvernul de la Berlin aduce în discuție Tratatul Doi-plus-Patru din anul 1990, care prevedea mai multe consecințe ale politicii externe odată cu unificarea Germaniei.

Acest acord a fost semnat la 12 septembrie 1990 de reprezentanţii celor două foste republici, RFG şi RDG, pe de-o parte, şi de cele patru puteri (Franţa, Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii) care au ocupat Germania după cel de-al Doilea Război Mondial. Documentul prevedea faptul că, cele patru puteri renunţau la toate drepturile pe care le deţineau în țara vizată, permiţând Germaniei reunificate să devină suverană un an mai târziu.

În plus, statul german a precizat că polonezii au renunțat la reparațiile de război încă din anul 1953, Polonia confirmând de mai multe ori de-a lungul timpului această decizie.