Agentia eCommerce Today a fost promovată oficial în categoria Shopify Plus Partner și a devenit prima agenție din România care atinge acest statut. Shopify este cea mai utilizată platformă de e-commerce din lume și permite dezvoltări și migrări rapide de magazine online, asigură o experiență bună pe orice dispozitiv și oferă scalabilitate și mii de aplicații pentru adăugarea de funcții suplimentare.
„Promovarea agentiei eCommerce Today la statutul de Shopify Plus Partner, în cadrul programului global Shopify Partner, confirmă nivelul de expertiză al agenției în dezvoltarea, migrarea și optimizarea magazinelor online Shopify și recunoaște contribuția noastră adusă la creșterea ecosistemului e-commerce din regiune. Este o confirmare a calității și consistenței muncii noastre și a expertizei acumulate în peste 15 ani de activitate, care ne ajută să ridicăm standardele industriei locale și să oferim soluții personalizate pentru fiecare brand cu care colaborăm”, a declarat Ștefan Chiriacescu, CEO al Agentiei eCommerce Today.
Shopify reprezintă în prezent cea mai utilizată platformă de tip Software-as-a-Service (SaaS) dedicată comerțului electronic la nivel global, care este folosită de peste 4,5 milioane de comercianți. Anul trecut, aproximativ 675 de milioane de cumpărători au efectuat achiziții prin intermediul platformei, iar estimările pentru 2025 arată că numărul lor va depăși 700 de milioane.

Ștefan Chiriacescu, CEO al Agentiei eCommerce Today. Sursa foto: Arhiva companiei
Cel mai înalt nivel de recunoaștere
Titlul de Shopify Plus Partner primit de agentia eCommerce Today este cel mai înalt nivel de recunoaștere acordat de platformă agențiilor și dezvoltatorilor care îndeplinesc criterii stricte privind calitatea implementărilor, volumul proiectelor și satisfacția clienților in Romania.
După zece ani de activitate pe platforme precum Magento, WooCommerce, PrestaShop și OpenCart, agenția a început din 2020 să lucreze tot mai activ cu branduri din România și să gestioneze proiecte de migrare către Shopify și dezvoltare de soluții personalizate pe nevoile și cerințele specifice ale clienților. În ultimii ani, compania a dezvoltat aplicații publice pe Shopify App Marketplace, checkout-uri customizate, integrări cu sisteme ERP și aplicații dedicate pentru clienți enterprise.
Experiența acumulată, know-how-ul și expertiza multi-platformă (Shopify, Magento, WooCommerce, PrestaShop) precum și cei peste 30 de specialiști angajați, fac ca eCommerce Today să fie astăzi cea mai experimentată agenție Shopify din România.
