Când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie, mulți palestinieni au simțit că acest război îi privește direct. În ultimele nouă luni, ei au văzut paralele directe între propria lor experiență de ocupație și violență militară și cea a ucrainenilor.
Fie că este vorba de țintirea locuințelor civile, a școlilor, a clădirilor religioase, de distrugerea rețelei electrice ca formă de pedeapsă colectivă, de utilizare a civililor ca „scuturi vii” atunci când numărul morților crește sau de puterea de ocupație care neagă națiunea și statalitatea celor ocupați, asemănările sunt evidente.
Dar nu și pentru guvernul ucrainean. De fapt, la scurt timp după începerea războiului, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus clar că identifică situația dificilă a Ucrainei cu cea a Israelului. „Amenințarea este aceeași: atât pentru noi, cât și pentru voi – distrugerea totală a poporului, a statului, a culturii”, a spus el.
Aliații occidentali ai Kievului, mass-media și organizațiile internaționale au adoptat, de asemenea, aceeași poziție. Ei au susținut Ucraina din toată inima și au pretins că nu există nicio echivalență cu situația din Palestina.
Palestinienii și-au exprimat în mod public indignarea față de aceste standarde duble, iar reacțiile lor au fost interpretate ca un sprijin pentru Rusia. Dar palestinienii nu iau cu adevărat o poziție în acest caz. Ei sunt doar sătui de ipocrizia occidentală care nu cunoaște limite.
Rusia „brutalizează”, Israelul „apără”
Când Rusia a invadat Ucraina, în Occident nu a existat aproape nicio ezitare în legătură cu ceea ce trebuia să facă. Acesta a condamnat imediat Moscova ca agresor și a acceptat Ucraina ca victimă. Graba și claritatea morală declarată cu care a fost pronunțată această judecată i-a surprins pe palestinieni, care de zeci de ani ascultă același refren occidental despre agresiunea israeliană: „Israelul are dreptul să se apere”, relatează Aljazeera.
Occidentul a susținut fără echivoc rezistența ucraineană și nu a ezitat să o numească astfel. Cu toate acestea, este dificil de ignorat faptul că oamenii care se opun ocupației rusești din estul Ucrainei au fost numiți „partizani”, în timp ce palestinienii care fac același lucru în Palestina – înarmați sau neînarmați – au fost întotdeauna catalogați drept „teroriști”.
Politicienii occidentali par să fi fost în alertă non-stop, gata să condamne imediat orice bombardament rusesc care provoacă victime civile. Într-adevăr, astfel de condamnări sunt justificate și trebuie făcute, dar ele au fost în mod evident absente atunci când Israelul se angajează în războaiele sale de rutină în Gaza și masacrează copii, femei și bărbați palestinieni.
Liderii occidentali, cum ar fi președintele francez Emmanuel Macron, au declarat că în Ucraina au fost comise crime de război, fără să aștepte nici măcar încheierea anchetelor ONU sau a altor anchete oficiale.
UE a cerut înființarea unui tribunal special pentru a urmări în justiție crimele de război din Ucraina și a susținut o anchetă a CPI în această privință. Secretarul de stat american Antony Blinken a condamnat „brutalitatea Rusiei împotriva Ucrainei” și a declarat că aceasta nu ar trebui „normalizată”.
Dar guvernul american nu pare să fie deranjat de violențele comise împotriva civililor palestinieni, fie că este vorba de bombardamente sau de execuții extrajudiciare comise de armata israeliană. Aceste crime nu au fost nici numite, nici condamnate. Mai rău, Blinken și predecesorii săi s-au opus în mod deschis unei anchete a CPI privind crimele de război israeliene în Palestina și chiar au amenințat curtea.
De asemenea, SUA, împreună cu alte puteri occidentale, au ignorat constant apelurile palestinienilor de a pune în aplicare sutele de rezoluții adoptate de ONU în favoarea drepturilor lor. Mai mult, încălcarea de către Israel a dreptului internațional, în general, nu a fost sancționată de Occident. Dimpotrivă, aceasta pare să fie recompensată cu legături tot mai strânse, ajutor militar și comerț extins.
Timp de decenii, puterile occidentale au acoperit, de asemenea, anexarea ilegală de către Israel a teritoriilor palestiniene. Cu toate acestea, în septembrie, ele s-au grăbit să respingă anexarea de către Moscova a patru regiuni din estul Ucrainei. Cel mai ridicol este că Israelul s-a alăturat lor în condamnarea acestei acțiuni, în ciuda propriilor sale practici de anexare ilegală.
Washingtonul a considerat apoi că este necesar să respingă în mod public orice comparație între Israel și Rusia, atunci când a fost publicat un raport ONU care susținea anexarea „de facto” a Cisiordaniei.
O parte în Ucraina, ambele părți în Palestina
Standardele duble ale Occidentului în ceea ce privește Ucraina și Palestina s-au extins, desigur, la mass-media occidentală. Principalele puncte de difuzare au adoptat cu ușurință limbajul pe care politicienii lor au ales să îl folosească pentru războiul din Ucraina, la fel cum au făcut-o și pentru Palestina.
În toți acești ani, canalele de televiziune și ziarele occidentale s-au ascuns în spatele ideilor de „echilibru” și „obiectivitate”, pentru a evita să numească lucrurile așa cum sunt în Palestina: ocupație, țintirea intenționată a civililor, pedeapsă colectivă, epurare etnică, crime de război etc.
Au vorbit despre „ambele părți” chiar și atunci când Israelul a masacrat civili palestinieni sau au trecut la vocea pasivă pentru a ascunde autorul – ca și cum palestinienii ar muri violent de unii singuri. Acoperirea mediatică occidentală a Ucrainei nu a suferit de aceleași provocări de vocabular.
De asemenea, palestinienii au apărut rar pe ecranele televiziunilor occidentale (dacă au apărut) pentru a explica ce se întâmplă pe teren; transmisiile în direct a fost rezervate aproape exclusiv purtătorilor de cuvânt israelieni și analiștilor pro-Israel. Și chiar și pe rețelele de socializare, care pretind că oferă platforme pentru libera exprimare, vocile palestiniene au fost reduse la tăcere de giganți tehnologici precum Facebook și Twitter.
Pe de altă parte, politicienii, analiștii și civilii ucraineni au fost prezenți în mod regulat în emisiunile occidentale; absente, desigur, sunt vocile guvernamentale sau pro-guvernamentale rusești. Mass-media de stat rusească a fost, de asemenea, blocată pe principalele platforme de socializare.
Mass-media occidentală nu a renunțat la standardele duble nici măcar atunci când siguranța și viața colegilor jurnaliști din Palestina au fost puse în pericol. Este suficient să ne uităm la modul în care a fost relatat asasinarea jurnalistei palestiniene Shereen Abu Akleh. Shereen a fost „ucisă în timp ce acoperea un raid”, se spune într-un raport, iar în continuare se citează un purtător de cuvânt israelian, care spune că ea și colegii ei „erau înarmați cu camere de filmat”.
Asasinatele jurnaliștilor din Ucraina au fost condamnate pe bună dreptate de mass-media occidentale. Cu toate acestea, nu au fost atașate citate din partea oficialilor ruși care să susțină că aceștia și-au meritat moartea.
Boicotați Rusia, dar îmbrățișați Israelul
În urma invaziei Ucrainei, Rusia s-a confruntat cu o campanie de sancțiuni și boicot fără precedent, condusă de Occident. Companiile și persoanele fizice rusești au fost trecute pe listele de sancțiuni, diverse servicii financiare pentru ruși au fost blocate și chiar importurile de petrol și gaze rusești au fost limitate.
Numeroase multinaționale s-au retras de pe piața rusă și au renunțat la economia acesteia, în timp ce guvernele au încercat să reducă la minimum schimburile comerciale cu Moscova.
De ani de zile, palestinienii au visat la acest tip de acțiune în apărarea drepturilor lor. Ei au cerut impunerea de sancțiuni împotriva Israelului ca răspuns la ocuparea teritoriilor palestiniene și la regimul său de apartheid, dar fără niciun rezultat. Tot ce a făcut UE, de exemplu, a fost să impună etichetarea obligatorie a produselor care provin din așezările israeliene ilegale construite pe pământ palestinian.
Campania de boicotare împotriva Rusiei a fost, de asemenea, remarcabil de amplă și rapidă. Cetățenilor ruși, indiferent dacă susțin sau nu războiul din Ucraina, li s-a interzis accesul la evenimente internaționale și la implicarea în domeniile educației, culturii și sportului. Echipei de fotbal a Rusiei, care s-a calificat la competiția pentru Cupa Mondială și ar fi putut ajunge în Qatar 2022, i-a fost interzis chiar să joace în turneul FIFA.
În schimb, nu numai că apelurile palestinienilor pentru boicotarea agresorului lor israelian au căzut în urechi surde, dar și sportivii care au decis să se angajeze în acte individuale de boicotare a Israelului au fost amenințați și sancționați.
În rarele momente în care solidaritatea cu palestinienii a avut o prezență considerabilă și vizibilă la un eveniment sportiv internațional, aceasta a fost atacată. Cel mai recent, echipa marocană, care și-a sărbătorit victoriile de la Cupa Mondială prin ridicarea steagului palestinian, s-a confruntat cu acuzații de antisemitism în presa germană. Bineînțeles, arborarea steagului ucrainean nu a fost niciodată un motiv de îngrijorare pentru mass-media germană sau alte mass-media occidentale.
Boicotarea Rusiei a fost, de asemenea, lipsită de sancțiuni. Pe de altă parte, palestinienii și susținătorii lor au trebuit să plătească un preț greu pentru că au creat și condus mișcarea internațională de boicotare, dezinvestire și sancționare (BDS), deoarece s-au confruntat nu numai cu campanii de defăimare și calomnii, ci și cu ostilitatea guvernamentală în locuri precum Germania, Franța, SUA și Regatul Unit.
Într-adevăr, în ultimele nouă luni, ipocrizia occidentală a fost afișată la nesfârșit. Palestinienii nu au avut nevoie de războiul ucrainean pentru a ști că sunt tratați diferit, că viețile lor nu contează și că dreptul internațional nu li se aplică. Dar acest conflict a fost, probabil, actul final care a dărâmat fațada pe care Occidentul a folosit-o pentru a-și acoperi duplicitatea.
Palestinienii nu îi învinovățesc pe ucraineni pentru această situație, deși guvernul lor ar trebui să știe mai bine decât să caute favoruri din partea Israelului. Deja acest lucru s-a dovedit a fi inutil, atât din punct de vedere diplomatic, cât și militar.
Palestinienii, care au suferit mult timp de pe urma războaielor și ocupației israeliene, doresc ca războiul din Ucraina să se încheie, ca Ucraina să fie liberă. Ei sunt solidari cu victimele.
Cu toate acestea, ei nu își pot ascunde resentimentele față de tratamentul nedrept pe care l-au primit. Viețile palestinienilor trebuie să conteze pentru restul lumii la fel de mult ca și viețile ucrainenilor. Crimele de război și ocupația trebuie să fie condamnate în Ucraina, dar și în Palestina.
Occidentul trebuie să înțeleagă că aplicarea părtinitoare și selectivă a dreptului internațional și acțiunile împotriva războiului nu fac decât să încurajeze și mai mult agresorii să comită încălcări ale legilor internaționale și a drepturilor omului.
