Infofinanciar > Info > Nicolae Ciucă s-a întânit cu șeful OCDE. Ce a declarat despre aderarea României la organizație
Info

Nicolae Ciucă s-a întânit cu șeful OCDE. Ce a declarat despre aderarea României la organizație

PNL propune un nou pachet fiscal.

Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, și Nicolae Ciucă, șeful Senatului, au avut o întâlnire. Conform declarațiilor acestuia, toate proiectele care au în prim plan aderarea României la OCDE vor fi trecute prin Parlament. Acest proces se va face rapid. O comisie specializată își va oferi ajutorul.

”Toate proiectele care vizează aderarea la OCDE vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate”, a transmis Nicolae Ciucă.

”Ca prim-ministru, am deblocat dialogul cu conducerea organizației”, a mai transmis Ciucă după întâlnirea cu oficialul OCDE.

În anul 2022, Nicolae Ciucă se afla în mandatul de premier. Pe parcursul acestuia au existat două momente importante pentru aderarea țării noastre la OCDE. Aceasta este cea mai puternică organizație de cooperare economică.

Momentele importante au fost în luna iunie 2022. Atunci OCDE a adoptat Foaia de parcurs a României. Mai apoi, în luna decembrie a aceluiași an, Guvernul Ciuc a depus  Memorandumul inițial pentru aderare, informează antena3.ro