Infofinanciar > Lumea la zi > Nici „Ziua Victoriei” nu mai este ce a fost! Parada de 9 mai a lui Vladimir Putin s-a transformat într-un marș al neputinței
Lumea la zi

Nici „Ziua Victoriei” nu mai este ce a fost! Parada de 9 mai a lui Vladimir Putin s-a transformat într-un marș al neputinței

Nici „Ziua Victoriei” nu mai este ce a fost! Parada de 9 mai a lui Vladimir Putin s-a transformat într-un marș al neputinței
FOTO: DREAMSTIME.COM

Ceremonia de comemorare a 78 de ani de la victoria sovietică în fața Germaniei Naziste a fost vădit mai restrânsă față de anii precedenți. Scenariul perfect pentru Vladimir Putin ar fi fost ca astăzi să fie sărbătorită și o eventuală victorie în cadrul „Operațiunii Speciale de Eliberare”, dar, contrar așteptărilor, trupele ucrainene i-au stricat planurile liderului de la Kremlin.

Până în momentul de față, ofensivele Moscovei din Ucraina au adus câștiguri nesemnificative în raport cu pierderile suferite. Pe de altă parte, Washingtonul a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Kiev, în valoare de 1, 2 miliarde de dolari.

„Ziua Victoriei în Rusia” nu mai este ce a fost

În mod tradițional, Ziua Victoriei în Rusia este definită ca fiind o  „celebrare grandioasă” a înfrângerii trupelor naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.  În mod obișnuit, parada include defilarea tancurilor, a lansatoarelor de rachete intercontinentale și un efectiv de trupe la care se adaugă și un escadrilă de avioane de luptă.

Însă, astăzi, Kremlinul a modificat semnificativ programul paradei. Grandoarea a fost mult mai mică față de anii precedenți în timp ce măsurile de securitate s-au întețit, iar survolul aerian a fost anulat. Totodată, de teama atacurilor cu drone sau a sabotorilor festivitățile regionale au fost anulate, potrivit stirileprotv.

Autoritățile au bruiat semnalele GPS, iar forțele de ordine li s-au distribuit binocluri pentru a identifica potențialele drone. În cursul săptămânii trecute două drone s-au prăbușit deasupra Kremlinului. În aceste condiții, Moscova a acuzat Ucraina și SUA că ar fi inițiat o acțiune de lichidare a lui Vladimir Putin.

O altă zi același discurs folosit de Vladimir Putin

Pe de altă parte, analiștii occidentali au explicat că de fapt ar fi fost vorba de o acțiune de tip steag fals. „Parada e menită să arate că totul e sub control și merge conform planului. Și că Rusia are suficiente forțe atât pentru paradă, cât și pentru război… Dar, din perspectiva trupelor de pe linia frontului, toate aceste ceremonii sunt o rușine absolută. Suntem în război, parada ne trebuie nouă acum?

Deturnează trupe și echipamente pentru un marș fără noimă, o demonstrație de ochii lumii că totul e în regulă. Toți soldații ruși știu bine că nimic nu merge cum trebuie.”,  a explicat Nikolai Mitrohin cercetător la Universitatea Bremen.

Vladimir Putin, în discursul de astăzi nu s-a îndepărat de retorica obișnuită. Acțiunea armată din Ucraina este asimilată campaniei Armatei Roșii  împotriva invaziei hitleriste. În perioada 1941-1945, ceea ce reprezintă pentru ruși Marele Război Patriotic, și-au găsit sfârșitul peste 27 de milioane de soldați și civili.

„Se pare că (cei din Occident) au uitat la ce a dus pretenția nebunească a naziștilor de a domina lumea, au uitat cine a învins acest rău cu totul monstruos, ce popor s-a ridicat ca un zid pentru a-și apăra patria și nu și-a cruțat viețile pentru eliberarea poporului Europei.

S-a declanșat un adevărat război împotriva patriei noastre, dar noi am respins terorismul internațional, vom proteja locuitorii din Donbas, ne vom asigura securitatea. Suntem mândri de participanții la operațiunea militară specială. Nu este o altă misiune mai importantă decât a soldaților noștri de pe front. Pentru Victorie!”, a declarat Vladimir Putin.