Lumea la zi

Karl Nehammer, schimb de replici cu moderatorul unei televiziuni austriece pe tema Schengen! „Trebuie să vă pregătiți mai bine”

Karl Nehammer, Sursă foto: EPA-EFE
Karl Nehammer, Sursă foto: EPA-EFE

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a avut parte de un conflict verbal cu moderatorul postului de televiziune austriac ORF, Martin Thür. Cel din urmă i-a adresat mai multe întrebări liderului de la Viena legate de politicile guvernului, de decizia de a respinge aderarea României și Bulgariei la Schengen, migrație, dar și despre situația partidului ÖVP, pe care Nehammer îl conduce.

Astfel, în dialogul purtat de cei doi care a durat aproximativ 24 de minute, situația a degenerat când moderatorul Thür a adus în discuție veto-ul Austriei împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Pe această temă, Karl Nehammer a ținut să apere încă o dată acțiunile guvernului său.

„Extinderea frontierei Schengen înseamnă că protecția frontierelor externe trebuie să funcționeze”; „Însuși președintele bulgar, Rumen Radev, spune că presiunea migratorie la granița turco-bulgară este uriașă. La fel cum presiunea migrației pe care ați menționat-o este uriașă între Serbia și Ungaria. Și acum vine punctul dvs. pe care l-ați ridicat, această reducere a cererilor de azil este legată în principal de cifrele pentru Tunisia și India. Am avut peste 15.000 sau aproape 18.000 de cereri de azil din partea indienilor din această zonă”, a precizat cancelarul Austriei.

Ulterior, Nehammer a susținut că veto-ul său pe tema Schengen „nu este o problemă de partid, este o problemă de securitate”, scriu cei de la Digi24.

Schimb de replici direct între Karl Nehammer și moderator

La auzul răspunsului oferit de Karl Nehammer, moderatorul ORF a intervenit, menționând că majoritatea migranților ar veni, de fapt, prin Serbia.

La scurt timp, cancelarul austriac a răspuns: „Exemplul indian este unul foarte bun. Vă spun imediat, mișcarea de migrație a indienilor, acesta este o rută specială de trafic care funcționează.”

Ulterior, Martin Thür a încercat să-l întrerupă pe Nehammer și să-l întoarcă la întrebarea inițială. În acest moment, moderatorul ORF zâmbește ușor, lucru care îl deranjează pe liderul austriac.

„Nu e nimic de râs.”, a spus Karl Nehammer, replică la care Thür a răspuns: „Nu râd. Încerc doar să te întrerup.”

Atac frontal asupra televiziunii

În cadrul interviului, moderatorul Martin Thür l-a mai întrebat pe cancelarul Austriei, Karl Nehammer, de ce Ungaria nu are o problemă cu migranții care ar veni din România, așa cum guvernul austriac a menționat până acum.

Liderul de la Viena a ezitat să ofere un răspuns, optând însă să lanseze un atac direct asupra jurnalistului.

„Trebuie să vă pregătiți mai bine redacția pentru emisiune”, a spus Nehammer.

Ulterior, moderatorul a replicat: „Nu înțeleg de ce mă atacați tot timpul, încerc doar să pun întrebări”.

În cele din urmă, cancelarul Austriei a răspuns întrebării interlocutorului, spunând că Ungaria are o mare minoritate în România și, prin urmare, o relație strânsă și bună de vecinătate.